Prima pagină » Eveniment-Social » O expoziție inedită de arte vizuale la Iași, realizată cu degetele, palma și piciorul, intitulată „Pueritas Ludos 2”, în Copou
O expoziție inedită de arte vizuale la Iași, realizată cu degetele, palma și piciorul, intitulată

O expoziție inedită de arte vizuale la Iași, realizată cu degetele, palma și piciorul, intitulată „Pueritas Ludos 2”, în Copou

11 ian. 2022, 02:00,
Valentin Hutanu în Eveniment-Social

Expoziție de arte vizuale la Iași, intitulată „Pueritas Ludos 2”, în Copou, la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași – Galeria de Artă „Labirint”. Intitulată „Puerita Ludos”, aceasta prezintă copilăria prin ochii micuților cu tulburări din spectrul autismului. Totodată, este vorba despre o viziune ce amintește de copilărie și de jocurile de demult. Creația aparține artistei Oana Daniela Drăgoi, membră a Uniunii Artiștilor Plastici – Filiala Iași. Curatorul expoziției este criticul de artă dr. Maria Bilașevschi

Galeria de Artă „Labirint” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași găzduiește, până pe 24 ianuarie 2022, expoziția de arte vizuale „Pueritas Ludos 2”, aparținând artistei Oana Daniela Drăgoi, membră a Uniunii Artiștilor Plastici – Filiala Iași. Curatorul expoziției este criticul de artă dr. Maria Bilașevschi.

„Puerita Ludos”, în traducere „jocurile copilăriei”, este o expoziție ce prezintă copilăria prin ochii micuților cu tulburări din spectrul autismului. Evenimentul continuă șirul activităților care valorizează oameni de cultură, de la zona literaturii, pictură, până la artă contemporană sau clasică.

Expoziția îmbină un stil abst ract cu o tehnică mixtă de pictură cu degetele, palma și piciorul

Această expoziție îmbină un stil abstract cu o tehnică mixtă de pictură cu degetele, palma și piciorul.

„Această expoziție îmbină un stil abstract cu o tehnică mixtă de pictură, atât cu degetele, palma și piciorul, cât și cu alte instrumente neconvenționale, care duc către rădăcinile picturii, și anume picturile rupestre, dezvoltând astfel ideea că în copilărie se află rădăcina / seva din care creștem”, arată Oana Daniela Drăgoi.

Așadar, publicul este invitat la o nouă provocare culturală de calitate.

Oana Drăgoi, un artist implicat în tot ce înseamnă arta ca formă de terapie

Oana Drăgoi este un artist profund implicat în tot ceea ce înseamnă arta ca formă de terapie.

„Artista Oana Daniela Drăgoi aduce în atenţia publicului studii personale care ne duc în lumea magică a copilăriei, etalând lucrări de pictură și instalație care au ca și centru de interes jocurile din copilărie estetizate prin interpretări plastice care aduc în prim plan o lume colorată cu simboluri şi formule revalorificate conceptual. Ea este un artist profund implicat în tot ceea ce înseamnă arta ca formă de terapie. De la pictură la instalație, la inventarea de jocuri și forme de interacțiune a copiilor prin artă, Oana vede actul cultural ca pe un act civic, de o înaltă ținută morală și afectivă, dăruind celor care nu au posibilitatea înțelegerii lumii în termeni convenționali o alternativă la înțelegerea frumosului prin joc. Jocul și dimensiunea sa ludică pornește ca proces prin zecile de desene realizate împreună cu copii și continuă, în expoziție, prin instalațiile ingenioase pe care le propune, fiecare privitor redevenind copil, chiar și pentru o secundă, trăind arta prin emoția culorii și a experimentului”, susține dr. Maria Bilașevschi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`