Prima pagină » International » O cisternă cu benzină a provocat un accident cumplit în Afganistan. Sunt cel puțin 19 persoane decedate

O cisternă cu benzină a provocat un accident cumplit în Afganistan. Sunt cel puțin 19 persoane decedate

19 dec. 2022, 11:05,
în International

Sâmbătă noapte a avut loc un accident îngrozitor în Afganistan, nouăsprezece persoane şi-au pierdut viaţa şi alte zeci au fost rănite după ce un camion cu benzină aflat în trecere într-un tunel la mare altitudine din trecătoarea Salang s-a răsturnat. Anunțul a fost făcut duminică, 18 decembrie de responsabilii talibani, scrie AFP.

„Cel puţin 19 persoane au murit şi alte 32 au fost rănite în incident”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al guvernatorului provinciei Parwan, Hekmatullah Shamim.

Accident cumplit în Afganistan

După ce s-a produs acest accident în Afganistan, din trecătoarea Salang, un responsabil provincial însărcinat cu problemele de sănătate, Abdullah Afghan Mal, a afirmat că printre decedaţi se află „numeroase femei şi copii arşi grav”.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Lucrărilor Publice, Hamidullah Misbah, a mai adăugat sâmbătă noapte, 17 decembrie, că bilanțul s-ar putea înrăutăți de vreme ce „o cisternă cu benzină s-a răsturnat şi a luat foc în tunelul Salang, ceea ce a dus apoi la răspândirea focului la alte autovehicule”.

Imediat după accident, trecătoarea Salang, situată în provincia Parwan, la nord de Kabul, a fost închisă circulaţiei şi echipe de salvatori au fost desfăşurate la faţa locului.

Pasul Salang este unul dintre cele mai înalte drumuri de munte de pe planetă (3.650 de metri), a fost construit de specialişti sovietici în anii 1950. Acesta include un tunel lung de 2,6 kilometri care traversează lanţul muntos Hindu Kush, legând astfel Kabulul de nordul ţării.

Din cauza numeroaselor accidente petrecute pe această porțiune de drum, căderile puternice de zăpadă şi avalanşele din timpul iernii obligă autorităţile să închidă cu regularitate tunelul timp de mai multe zile.

Numai în 2010, peste 150 de persoane au fost ucise în avalanşe în trecătoarea Salang, reaminteşte AFP.

Au fost zeci de victime într-un atentat sinucigaş la Kabul

Într-o altă ordine de idei, reiterăm faptul că vineri dimineaţă, 30 septembrie 2022, a avut loc un atentat sinucigaş la Kabul, Afganistan, unde cel puţin 19 persoane au murit şi alte 27 au fost rănite, într-un centru educaţional, în timp ce elevii se pregăteau pentru examenele de admitere la universitate. În acest sens, un purtător de cuvânt al Poliţiei din Kabul a transmis vineri, 30 septembrie 2022, faptul că la un centru educaţional pentru elevi a avut loc un atac sinucigaş.

”Elevii se pregăteau pentru un examen când un atacator sinucigaş s-a aruncat în aer în acest centru educaţional. Din păcate, 19 persoane au murit şi alte 27 au fost rănite”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Khalid Zadran.

Totodată, purtătorul de cuvânt al ministerului afgan de Interne, Abdul Nafy Takor, a transmis faptul că acest centru educaţional pregăteşte elevii pentru examenele de admitere la universitate. La acel moment se aflau la locul tragediei mai multe echipe de securitat și s-a investigat natura atacului şi detaliile victimelor care ar putea fi comunicate ulterior.

”Atacarea ţintelor civile dovedeşte cruzimea inumană a inamicului şi lipsa standardelor morale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului afgan de Interne, Abdul Nafy Takor.

De asemenea, în luna mai a acestui an, cel puțin 11 au murit într-o serie de explozii separate care au lovit o moschee din Kabul și vehicule în orașul nordic Mazar-i-Sharif.

De data aceasta însă, o cisternă cu benzină a provocat un accident cumplit în Afganistan după ce s-a răsturnat în trecătoarea Salang.

Bugetul.ro
Zile libere de la Guvern pentru toată România. Angajații și elevii se vor bucura de un nou weekend prelungit în perioada imediat următoare
redactia.ro
Nicușor Dan a promulgat legea cerută de foarte mulți români. Care sunt măsurile legale stabilite
Bugetul.ro
Găselnița Digi RCS RDS pentru abonații din România. Toți cei care au un abonament la compania de telecomunicații se pot bucura de filme și în aplicația Digi TV
a1.ro
SPP-istul lui Nicușor Dan, care a făcut furori pe internet, a fost retras din post. Popularitatea sa, un risc de securitate
Playtech.ro
Staţiunea verii, la doar o oră de Bucureşti. Pentru 35 de lei pe zi te bucuri de piscine, şezlonguri ca în Grecia şi tobogane uriaşe
observatornews.ro
Stenograme în cazul morţilor de la Pantelimon. Asistent: "E încă pozitivă" / Medic: "Nu mai scăpăm de ea"
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Ungaria se rupe de UE! Decret oficial semnat de Viktor Orban
realitatea.net
Guvernul dă 10.000 de lei pentru șoferii care au mașini vechi. Care sunt condițiile pentru a lua banii
SportpeSurse
Sărăcia lucie l-a izolat pe marele fotbalist român. Foștii colegi l-au dat uitării și trăiește din mila vecinilor
Playtech.ro
Grănițuire în cazul unei locuințe intabulate. Ce să faci pentru a avea cale de acces către casă
Dailybusiness.ro
Statul dă 700 de lei în plus pentru pensionari! CÂND ajung banii la aceștia
RomaniaTV
EXCLUSIV Florinela Georgescu anunță inversiune termică în România. Caniculă urmată de rupere de nori
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
MapN sună alarmă despre ordinul de recrutare trimis românilor din Diaspora. Precizări de ULTIMĂ ORĂ – DOCUMENT
redactia.ro
E DOLIU in Romania. Institutul National de Statistica a facut anuntul: "Ne luam ADIO de la Ilie Dumitrescu.."
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`