O categorie de persoane poate fi mai vulnerabilă în fața coronavirusului, deși se crede că nu ar fi atat de afectate ca persoanele în vârstă, declară doctorul Adrian Marinescu.
„Aș mai spune ceva. Vorbim în permanență doar de persoane în vârstă și de cei care au boli cronice știute, dar există persoane de vârstă medie care poate se consideră sănătoase, dar poate sunt supraponderale, au boli de care nu știu. Nu sunt rare situațiile în care aceste persoane fac forme severe și ajung la Terapie Intensivă. Atenție! Nimeni nu e ferit de infecție”, a declarat Adrian Marinescu, medic la Institutul Matei Balș din Capitală, potrivit DCNews.
El a mai atras atenția că este o problemă dacă numărul persoanelor vindecate este mai mic decât numărul noilor cazuri depistate, pentru că acest lucru demonstrează că transmiterea este accentuată.
„Știți cum ar trebui să ne gândim? În momentul în care numărul celor care se vindecă într-o zi este clar depășit de cei care se infectează, atunci e clar o problemă. Pentru că se vor găsi greu locuri în spital… asta demonstrează că transmiterea este accelerată și continuă.
Și mai trebuie să spunem ceva. Lucrurile nu se opresc de la sine, ci trec prin ce noi toți facem. Și nu mă refer doar la cetățeni, ci și la autorități, agenți economici. Lucrurile astea trebuie făcute acum, ca să vedem în următoarele săptămâni o evoluție în bine”, a concluzionat Adrian Marinescu.