Prima pagină » International » O bunică merge în vacanțe de lux și nu vrea să ia cadouri nepoților! Motivul este uluitor!

O bunică merge în vacanțe de lux și nu vrea să ia cadouri nepoților! Motivul este uluitor!

25 dec. 2024, 10:00,
Cătălina IURAȘCU în International

O bunică merge în vacanțe de lux și nu vrea să ia cadouri nepoților! În loc să cumpere daruri costisitoare din magazine, Emma preferă să adune obiecte de pe stradă sau să recicleze lucruri pe care le găsește. 

Emma, considerată cea mai zgârcită bunică din Marea Britanie, susține că a economisit peste 20.000 de lire sterline oferind nepoților săi cadouri de Crăciun foarte ieftine. 

O bunică merge în vacanțe de lux și nu vrea să ia cadouri nepoților 

Fiecare cadou pe care îl oferă ajunge să coste în jur de câțiva lei, dar ea insistă că intenția din spatele acestui gest este de a economisi bani, nu de a-i dezamăgi pe cei mici. 

Emma Parsons Reid, o bunică cu cinci nepoți în vârstă de 57 de ani, se mândrește cu stilul ei econom în ceea ce privește Crăciunul, spunând că nu vede rostul cheltuielilor excesive pe cadouri pentru cei dragi. În timp ce se relaxa într-un jacuzzi, cu bulele jucându-i pe bărbie, Emma râdea de ideea de a cheltui sume mari pe cadouri de sărbători. 

Ea consideră că gesturile simple și ieftine sunt mai mult decât suficiente și afirmă că spiritul sărbătorilor nu ar trebui să fie despre lux și bani, ci despre a petrece timp alături de familie. 

Emma Parsons Reid, autoproclamată „cea mai zgârcită bunică din Marea Britanie,” își poartă titlul cu mândrie. În vârstă de 57 de ani și locuind în Ely, Cardiff, Emma a cheltuit 400 de lire sterline pe o escapadă la spa împreună cu soțul ei, Kevin, dar a justificat această cheltuială prin economia pe care o face la cadourile de Crăciun. 

Încearcă să cheltuiască cât mai puțin pe cadouri 

Cuplul a decis să aloce doar 80 de lire sterline pentru toate cadourile de sărbători destinate familiei lor. Fiica Emmei, Hannah, în vârstă de 34 de ani, o mamă singură care lucrează în domeniul comunitar, și cei cinci copii ai ei – Elise (17 ani), Isabella (14 ani), Scarlett (12 ani), Lacey (9 ani) și Ivy (8 ani) – primesc fiecare doar câte un cadou. 

Cadourile oferite de Emma sunt, de obicei, cumpărate din magazine de caritate sau chiar găsite pe stradă.

„Sunt cea mai zgârcită bunică și mamă din Marea Britanie”, declară Emma fără regrete.

Emma Parsons Reid, în vârstă de 57 de ani, nu se sfiește să explice filozofia ei despre economisire și cheltuieli. În loc să investească în cadouri scumpe pentru nepoții ei, Emma folosește economiile pentru a se răsfăța pe sine și pe soțul ei, Kevin, cu escapade luxoase. 

„Folosesc banii economisiți de la cadourile pentru nepoți pentru o excursie de lux pentru mine și Kevin, de obicei o zi la un spa de cinci stele. Ne distrăm de minune relaxându-ne în jacuzzi, înotând și savurând o masă delicioasă. Nu mă simt vinovată. De ce ar trebui? Muncesc din greu pentru banii mei și vreau să-i cheltuiesc pe mine”, a explicat ea. 

Emma consideră că abordarea ei are o lecție importantă pentru copii. 

„Copiii ar trebui să învețe valoarea banilor – iar Nintendo Switch-urile și seturile de Lego nu îi învață asta”, a mai spus ea.  

Atitudinea „zgârcită” a Emmei contrastează puternic cu generozitatea obișnuită a multor britanici, mai ales în perioada Crăciunului.Un sondaj realizat de SunLife a arătat că aproape o treime dintre bunici se așteaptă să cheltuiască peste 150 de lire sterline pe cadouri pentru nepoți. 

„E o nebunie. Anul viitor, nici măcar nu-și vor aminti ce au primit, dar eu îmi voi aminti că m-am distrat de minune. Cred că acest lucru este simptomatic pentru o problemă mai mare – copii răsfățați și părinți mult prea sensibili”, a afirmat bunica.  

Crede că așa devin copiii răsfățați 

Emma este de părere că abordarea exagerat de generoasă a multor bunici contribuie la o cultură în care copiii nu mai apreciază valoarea banilor și devin prea dependenți de confort. În schimb, ea își dorește să le insufle nepoților lecții despre moderație și prioritizarea experiențelor. 

„Copiii din ziua de azi doar așteaptă, așteaptă, așteaptă. Nu era așa când eram eu mică. Spuneai ‘mulțumesc’ și scriai o scrisoare frumoasă după ce primeai cadoul. Nu vreau să le ofer nepoților mei cadouri scumpe dacă nu se comportă cum trebuie”, a explicat Emma. 

Atitudinea ei austeră, asemănătoare cu cea a personajului Scrooge, a început când fiica sa, Hannah, era adolescentă și continuă până în prezent. Emma estimează că, renunțând la cadouri generoase pentru Hannah și pentru nepoți, a economisit aproximativ 20.000 de lire sterline – bani pe care i-a cheltuit răsfățându-se pe ea însăși și pe soțul ei, Kevin, în vârstă de 63 de ani, pe care l-a cunoscut acum 22 de ani la o întâlnire pe nevăzute. 

Pentru cadourile pe care totuși le oferă, Emma se asigură că nepoții ei trebuie să depună puțin efort pentru a le primi. De Crăciun, ea îi pune pe fiecare să aleagă un număr, apoi dă cu zarul. Dacă numărul lor este ales, pot deschide cadoul. 

„Funcționează bine. Asta înseamnă că oamenii chiar apreciază cadoul, chiar dacă a costat doar câțiva lei pe Vinted sau l-am găsit pe stradă”, a dezvăluit ea.  

De-a lungul anilor, Emma le-a oferit nepoților diverse obiecte, inclusiv un Etch A Sketch folosit, un set de badminton fără fluturași și casete video vechi cu filme Disney, deși familia nu deține un aparat VHS. 

„Contează gândul, nu valoarea,” spune Emma, care nu se dă în lături de la a le oferi copiilor chiar și doar o mandarină. 

Consideră că cadourile se iau pe merit 

Fosta funcționară publică pensionată afirmă că este dispusă să cheltuie mai mult pe nepoții săi dacă există un motiv întemeiat. 

„Aș putea contribui la costurile unei excursii școlare la Dunkirk sau pentru o vizită să vadă Tapiseria de la Bayeux. Asta este educativ. Dar nu voi risipi bani pe prostii. Îi învăț să aprecieze valoarea banilor și importanța educației”, a explicat ea.  

Emma spune că atitudinea ei își are rădăcinile în copilăria sa, petrecută în Cardiff. 

„Nu am fost niciodată răsfățată de Crăciun. Dacă primeam un singur cadou și un ciorap cu dulciuri, eram fericită și recunoscătoare. În zilele noastre, oamenii exagerează. Părinții le oferă copiilor zeci de cadouri. Este dezgustător. Nu e de mirare că există atât de mulți copii care cred că totul li se cuvine și se poartă arogant. Între timp, bunicii sunt manipulați emoțional să-și răsfețe nepoții”, a spus Emma.  

Anul acesta, Emma a colindat magazinele de caritate, cheltuind câte 20 sau 30 de pence pe produse second-hand, precum machiaj, bombe de baie și alte lucruri de îngrijire personală găsite în cutii cu reduceri. 

„Merg și la târguri de vechituri și găsesc ornamente pentru copii. De obicei, iau o cutie pentru câțiva lei. Magazinele de caritate sunt grozave pentru a găsi jocuri de masă, Lego sau jucării mici pentru ciorapi. Poate găsesc o cămașă sau un tricou drăguț la mâna a doua pe Vinted sau într-un magazin de caritate, îl împachetez frumos și i-l dau fiicei mele. Și toți vecinii mei știu că, dacă aruncă ornamente, veselă sau golesc dulapurile din baie, ar trebui să mă lase să mă uit prin cutiile lor înainte să le ducă la groapa de gunoi”, a adăugat ea.  

Emma își depozitează „comorile” adunate în ceea ce ea numește un dulap special pentru „mărunțișuri” acasă. 

„Adaug lucruri în dulap pe tot parcursul anului, ceea ce înseamnă că nu am stres de Crăciun”, a spus ea. 

Le oferă lucruri refolosite 

Săptămâna aceasta, Emma a început să creeze mici pachete cadou pentru nepoții săi. Folosește panglici reciclate și hârtie de împachetat veche. Ea nu cheltuiește niciodată mai mult de 5 lire sterline pe fiecare copil și este la fel de economă când vine vorba de jocurile de Secret Santa. 

„Cănile folosite din magazinele de caritate costă 50 de pence. Le umplu cu bomboane sau ciocolată pe care le iau de la un magazin cu produse de un leu. Nimeni nu se plânge. Cred că le este prea frică să o facă. Chiar dacă îmi restrâng cheltuielile pe cadouri, sunt generoasă în alte moduri. Când îi supraveghez sau când mă vizitează, le ofer ceva mai valoros: timp cu Nanna, iar ei prosperă datorită acestuia”, a explicat bunica.  

Emma povestește că organizează plimbări prin pădure cu nepoții, chiar și pe vreme ploioasă, transformând ieșirile într-o adevărată aventură. 

„Se plâng la început, dar până la finalul plimbării prin noroi, își doresc să continue,” a spus ea. 

Totuși, nu se zgârcește de la răsfățul personal 

În ciuda faptului că economisește pe cadouri, Emma și soțul ei, Kevin, nu se zgârcesc atunci când vine vorba de propriile plăceri. 

„Kevin și cu mine am avut o escapadă de două nopți la un hotel de lux, care a costat 300 de lire sterline, și o cină în trei feluri, plătite din banii economisiți cumpărând mărunțișuri pentru nepoți de Crăciun,” spune Emma. 

De asemenea, Emma și-a programat două zile de spa pentru ea însăși, care costă în total 450 de lire sterline și includ masaje, tratamente faciale, manichiură și pedichiură — toate menite să o ajute să facă față stresului sărbătorilor. 

„Îmi voi face microblading la sprâncene, îmi voi tunde și colora părul și abia aștept. Planific, de asemenea, o altă escapadă de lux pentru mine și Kevin. Cumpărăturile festive sunt deja rezolvate, iar acum cheltuiesc banii economisiți pe timp de calitate pentru mine. Îmi iau timp să vorbesc cu ei și să coc cu nepoatele mai mari. Vom discuta despre orice, de la băieți și teme, până la muzică. Să răsfeți copiii de Crăciun este o nebunie. Asta creează niște mofturoși și răsfățați care se cred îndreptățiți. Cadoul meu pentru nepoți sunt eu”, a mai spus ea.  

M-am obișnuit cu modul extrem de zgârcit al mamei. Când eram copil, îi spuneam ce îmi doream, iar ea găsea varianta cea mai ieftină și mai prost făcută. Era destul de jenant. Ea le dă nepoților niște cadouri absolut inutile, dar ei deja s-au obișnuit cu obiceiurile ciudate ale bunicii și pur și simplu le acceptăm. Eu sunt complet diferită. Le cumpăr copiilor exact ce vor și îi răsfăț. E rezultatul modului zgârcit de a fi al mamei mele. Totuși, ea nu vrea să primească lucruri inutile. Ne dă o listă detaliată cu ce vrea de Crăciun și trebuie să cheltuim sume mari. Ea crede că merită asta”, a spus Hannah, fiica ei.  

Bunica care merge în vacanțe de lux și nu vrea să ia cadouri nepoților se așteaptă totuși să primească diverse cadouri, făcându-și chiar și o listă pentru asta.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
13 ianuarie 2025
13 ianuarie 2025