Prima pagină » Actualitate » O bătrână, călcată de Ambulanţă. Şoferul execută o manevră de marșarier fără să se asigure. Echipajul medical nici nu observă femeia – VIDEO, UPDATE

O bătrână, călcată de Ambulanţă. Şoferul execută o manevră de marșarier fără să se asigure. Echipajul medical nici nu observă femeia – VIDEO, UPDATE

07 dec. 2022, 11:25, 3 ,
în Actualitate

Imagini de-a dreptul şocante şi cu un puternic impact emoţional au fost surprinse recent, în străinătate. O femeie în vârstă este călcată la propriu de Ambulanţa care dădea cu spatele pentru a parca.

UPDATE: Incidentul a avut loc în Belgrad.

După ce a apărut un videoclip tulburător care arată cum o ambulanță a doborât o doamnă în vârstă în timp ce conducea cu spatele, Institutul de Medicină de Urgență din Belgrad a luat cuvântul.

Reprezentanții Institutul de Medicină de Urgență au transmis că „le pare sincer rău pentru evenimentul nefericit”.

„După ce am examinat toate împrejurările acestui caz nefericit, am stabilit că pacienta a fost examinată, că este în stare bună de sănătate, pe care continuăm să o monitorizăm. Vehiculul sanitar se deplasa încet, iar doamna era într-un punct mort, așa că, din păcate, șoferul nu a putut-o vedea”, se arată în comunicatul Institutului de Medicină Urgentă din Belgrad, pe care l-au transmis redacției Blic și adaugă:„Ne pare sincer rău pentru acest eveniment, ne-am cerut scuze și familiei pacientului, care a arătat deplină înțelegere pentru circumstanțele în care s-a petrecut acest accident”.

Referitor la acest caz, a fost declanșată o procedură disciplinară.

Știre inițială

Se poate observa cum femeia stătea pe loc şi îşi caută nişte lucruri în geantă. Din spate, ambulanțierul efectuează o manevră de marșarier fără să se asigure. Autospeciala loveşte bătrâna, aceasta cade pe burtă şi este prinsă sub mașină.

Echipajul medical nu observă absolut nimic ciudat în primă instanță şi pur şi simplu coboară din Ambulanţa şi fiecare îşi vede de treabă.

Într-un final, un asistent medical o observă pe bătrână şi cere ajutor colegilor pentru a o scoate pe femeie de sub vehicul. De asemenea, se pare că nici după ce victima este văzută, personalul medical nu se află în alertă. Reacția este un pic întârziată.

Întâmplarea halucinantă a fost surprinsă de camerele de supraveghere din zonă.

Nu se ştiu detalii despre starea de sănătate a femeii şi dacă echipajul va fi sancţionat în vreun fel.

Incidentul nu a avut loc în România, iar momentan nu se știe cu exactitate unde s-a petrecut.

ATENȚIE! IMAGINI CU UN PUTERNIC IMPACT EMOȚIONAL!

Could not play video.
There was a problem trying to load the video.
Error code: html5_video:4
Bugetul.ro
Recalculare de urgență pentru 5 milioane de pensionari! Se întâmplă pe 15 iulie la CNPP, este ordin clar de la ministrul Muncii
redactia.ro
Cine e Albert NBN, trapperul cu 6 clase care a înjurat România la Beach, Please. Concertul său a scandalizat întreaga țară
Bugetul.ro
Omul lui Klaus Iohannis a devenit noul președinte CCR. Cine este judecătoarea Simina Tănăsescu, succesoarea controversatului Marian Enache
a1.ro
În ce stare se află tânărul de 15 ani care a sărit de pe scena „Beach, Please”, la îndemnul unui rapper! Mesajul lui Selly
Playtech.ro
Unde a plecat în mare secret Nicușor Dan împreună cu fiica lui. Momentul care i-a surprins pe toți pasagerii din avion
observatornews.ro
Un furnizor a pierdut 42.000 de clienţi, înainte de expirarea plafonării. 75.000 s-au dus la Hidroelectrica
Playsport.ro
Cine este omul din umbra lui Selly, co-organizator la “Beach, Please”, cu care a făcut 10 milioane de euro. George...
Evz.ro
Marele coșmar al tinerilor. O problemă care îi sufocă
realitatea.net
Ce temperatură trebuie să setezi la frigider când afară e caniculă. Trucul prin care să scazi factura la curent
SportpeSurse
Simona Halep a încălcat regulile familiei și a trecut un prag interzis în cultura machedonilor
Playtech.ro
Diferența dintre un medic primar și un medic specialist. Cu ce se ocupă fiecare, la cine să te programezi în funcție de probleme
Dailybusiness.ro
Guvernul anunță vouchere pentru plata facturii la electricitate pentru românii cu venituri mici. 4,5 milioane de persoane vizate
RomaniaTV
Simona Gherghe e în culmea fericirii! Nu a mai avut răbdare și le-a dat marea VESTE fanilor! Yuhuuuu! Felicitări! ❤️
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
BOMBA BOMBELOR în showbiz! David Măruță se iubește cu fiica lui Nicolai Tand. Fiul Andrei, sărut pătimaș cu Ilona Tand, la mare / VIDEO
redactia.ro
Imagini de coșmar! Un tânăr grav rănit la Beach Please după ce a fost împins în public chiar de artistul lui preferat
ego.ro
Știați că Alin Gălățescu are o fiică? Iată ce relație are cu ea și cu mama ei
Comentarii
  • Colegu vezi că ai călcat o babă
    Dăo în plm me de zdteanță
    Bre da mută oleacă mașina mai în față
    Stai să îmi termin țigara
    Aide bre mai repede că dă colțu
    Bine , stai să văd

  • Imbecilitate maxima

    Cum naiba sa faci asa ceva??? E strigator la cer! Nu doar ca nu a simtit nimeni din ambulanta aia ca au lovit ceva, NICI MACAR CAND AU COBORAT NU AU VAZUT NIMIC. Tipa aia blonda a trecut pe langa ea!
    Mare e gradina. Ba, ce specimene exista 😐

  • Sa consemnam ca nu e din România filmarea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
15 iulie 2025
15 iulie 2025