Un ieșean a fost pedepsit de magistrați, după ce a fost acuzat de trafic cu etnobotanice. Astfel, judecătorii din cadrul Tribunalului Iași l-au condamnat pe Ștefan Alexandru Apetri la 8 luni de închisoare, cu suspendare, sub acuzația de efectuarea de operațiuni, fără a avea autorizație eliberată în condițiile legii, cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive. Acesta a fost săltat de „mascați” în urma unui flagrant
O „afacere” care mergea foarte bine a fost distrusă de oamenii legii din Iași! Polițiștii au dat buzna peste „antreprenor” și l-au dus la faliment! Acum a venit nota de plată! Astfel, judecătorii din cadrul Tribunalului Iași l-au condamnat pe Ștefan Alexandru Apetri la 8 luni de închisoare, cu suspendare, sub acuzația de efectuare de operațiuni, fără a avea autorizație eliberată în condițiile legii, cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.
În plus, magistrații au confiscat de la ieșean zeci de grame de substanță denumită ADB-Butinaca. Mai mult, ieșeanul Ștefan Alexandru Apetri a fost pus la muncă.
„Instanța îi impune inculpatului obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 80 de zile, la Consiliul Local Iași – Direcția de Asistență Comunitară sau Direcția Exploatare Patrimoniu”, au precizat judecătorii ieșeni.
De remarcat este faptul că sentința nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.
Ieșeanul Ștefan Alexandru Apetri, acuzat de trafic cu etnobotanice
Procesul ieșeanului Ștefan Alexandru Apetri a început pe data de 18 martie 2021. Anchetatorii l-ai trimis în judecată pe ieșean sub acuzația de efectuare de operațiuni, fără a avea autorizație eliberată în condițiile legii, cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive. Asta, după ce bărbatul a fost reținut, arestat preventiv și plasat în arest la domiciliu în perioada 25 ianuarie – 14 mai 2021.
Conform anchetatorilor, Ștefan Alexandru Apetri a intrat în vizorul lor la începutul acestui an.
Oamenii legii susțin că ieșeanul comanda tot ce îi trebuia de pe Internet și vindea doze la super-preț. Individul a fost ridicat de „mascați” în urma unui flagrant. Tânărul pregătea singur substanțele, comandându-și de pe Internet produsele de care avea nevoie. Anchetatorii au mai afirmat că ieșeanul ajungea să vândă doze cu prețuri cuprinse între 30 și 70 de lei. Mai mult, oamenii legii au susținut că avea marfă din care putea produce aproximativ 100.000 de doze.
Produsele, ridicate de la o firmă de curierat din municipiul Iași
În urma percheziției, anchetatorii ieșeni au dispus reținerea pentru 24 de ore a lui Ștefan Alexandru Apetri, pentru comiterea infracțiunii de efectuare de operațiuni, fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii, cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.
„Inculpatul a desfășurat activități de comercializare de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive către consumatori din municipiul Iași. Pe data de 25 ianuarie 2021, anchetatorii au făcut o percheziție domiciliară și o acțiune de prindere în flagrant a inculpatului, după ce acesta a ridicat de la o firmă de curierat un colet ce conținea aproximativ 150 de grame de substanțe psihoactive în stare pură, din care inculpatul ar fi putut produce 93.750 de doze”, au spus oamenii legii.