Prima pagină » Economic Local » Numărul ieșenilor care solicită certificatul de producător ecologic este în creștere comparativ cu anul 2019. Cererile se depun la Direcția Agricolă

Numărul ieșenilor care solicită certificatul de producător ecologic este în creștere comparativ cu anul 2019. Cererile se depun la Direcția Agricolă

26 nov. 2020, 02:00,
Raluca Costin în Economic Local

Numărul ieșenilor care vor să obțină certificatul de producător ecologic a crescut în anul 2020, comparativ cu anul 2019. Majoritatea celor care solicită documentul de la Direcția Agricolă au înființat plantații cu fructe de pădure, au stupi, mici ferme legumicole sau ferme cu bovine și vor să le introducă în sistemul ecologic. Cei care au obținut atestatul de producător ecologic trebuie să respecte niște măsuri clare privind cultivarea produselor

Potrivit specialiștilor din cadrul Direcției pentru Agricultură Județeană (DAJ) Iași, în ultimii ani a crescut interesul ieșenilor pentru obținerea certificării dacă au mici plantații cu fructe de pădure sau intenționează să devină agricultori. Numai în anul 2019 au fost emise 34 de certificate pentru producătorii ecologici, iar în anul 2020 numărul celor care au obținut aceste documente de la Direcția Agricolă este aproape dublu. Chiar dacă au fost depuse 72 de solicitări din partea ieșenilor care intenționează să facă agricultură ecologică, nu toți au obținut certificatul.

Zeci de ieșeni care au mici afaceri în domeniul agricol au obținut certificatul de producător ecologic de la Direcția Agricolă

Regulile pentru obținerea acestuia sunt stricte, iar producătorii care au obținut atestatul trebuie să respecte niște măsuri clare privind cultivarea legumelor sau fructelor, altfel pierd atestatul. Suprafața cultivată în prezent cu produse ecologice în Iași este de 220.000 de hectare. Această suprafață este exploatată de peste 300 de ieșeni care sunt în primul an de la atestare sau în anul 2 sau 3. În funcție de tipurile de culturi deținute, producătorii din Iași au trimis mai multe documente la Direcția Agricolă pentru a primi atestatele de producători ecologici. Aceștia au plantații ecologice cu fructe de pădure, cu livezi, au stupi, mici ferme legumicole sau zootehnice.

În județul Iași sunt 138 de hectare cu plantații cu cătină, zmeură și căpșuni, iar suprafața a crescut în ultimii ani

Suprafața cu plantații cu fructe de pădure din Iași a crescut în ultimii ani constant. Dacă în urmă cu 6 ani erau doar câțiva producători care aveau aproximativ 30 de hectare cu aceste plantații, numărul celor interesați de investițiile în acest domeniu a crescut în perioada 2019-2020. În anul 2017 erau 138 de hectare cu plantații cu cătină, zmeură și căpșuni în județul Iași, iar în anul 2020 s-au înregistrat 168 de hectare cu aceste culturi. Cele mai multe culturi cu fructe de pădure sunt în zona Lețcani, Pașcani, Trifești, Popricani, Prisăcani, Deleni, Țuțora și Țigănași.

Ieșenii care au obținut certificatul de producător ecologic trebuie să respecte o serie de măsuri, altfel pierd certificarea

Printre documentele necesare înscrierii în agricultura ecologică sunt contractul încheiat între operator și organismul de inspecție și certificare menționat în fișa de înregistrare. De asemenea, producătorii trebuie să depună la Direcția Agricolă o declarație pe proprie răspundere în vederea înregistrării ca operator în sistemul de agricultură ecologică, conform anexei nr. 8 din HG 125112013 sau extras din SNIIF – Sistemul privind identificarea și înregistrarea animalelor din România, pentru ieșenii cu ferme zootehnice care cresc animale în sistem ecologic. Transmiterea documentelor se face în format electronic prin e-mail, poștă sau fax sau prin asociațiile profesionale legal constituite în domeniul agriculturii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`