Prima pagină » Actualitate » Nu va mai avea loc suspendarea conductei petroliere CPC prin care treceau şi livrările României. O instanţă din Rusia a anulat decizia
Nu va mai avea loc suspendarea conductei petroliere CPC prin care treceau şi livrările României. O instanţă din Rusia a anulat decizia

Nu va mai avea loc suspendarea conductei petroliere CPC prin care treceau şi livrările României. O instanţă din Rusia a anulat decizia

11 iul. 2022, 17:45,
în Actualitate

Un tribunal din regiunea Krasnodar din sudul Rusiei a anulat luni o decizie anterioară a unui tribunal din Novorossiisk, potrivit căreia Caspian Pipeline Consortium (CPC), una dintre cele mai mari conducte de ţiţei din lume, care aduce petrol din Kazahstan în Marea Neagră via Rusia, trebuie să-şi oprească activitatea pentru 30 de zile, transmite Reuters.

În schimb, tribunalul din Krasnodar a decis că CPC trebuie să plătească o amendă de 200.000 de ruble (3.300 de dolari), conform Agerpres.

La rândul său, compania petrolieră Tengizchevroil, operatorul câmpului petrolifer Tengiz, cel mai mare din Kazahstan, a precizat că livrările de petrol via conducta CPC nu au fost întrerupte.

Săptămâna trecută, CPC, prin care trece aproximativ 1% din petrolul mondial, a precizat că decizia de suspendare a operaţiunilor are legătură cu documentaţia referitoare la o scurgere de petrol. De asemenea, Caspian Pipeline Consortium a precizat atunci că a formulat un recurs la tribunalul din oraşul rus Novorossiisk prin care cere ca punerea în aplicare a deciziei anterioare să fie suspendată, în ideea de a evita o oprire care ar avea consecinţe irevocabile pentru echipamentele conductei.

SUA au impus sancţiuni asupra petrolului rusesc dar au apreciat că livrările de petrol din Kazahstan via teritoriul Rusiei ar trebui să nu sufere întreruperi. La rândul său, Uniunea Europeană a anunţat că vrea să se elibereze de dependenţa de combustibili fosili din Rusia până în 2027.

Livrările de petrol prin conducta CPC care ajung și în România sunt la niveluri normale, spune Kazahstanul

Livrările de petrol prin Caspian Pipeline Consortium (CPC) sunt la niveluri normale, la o zi după ce o instanță din Rusia a ordonat suspendarea operațiunilor conductei, a declarat joi Ministerul Energiei din Kazahstan, conform Reuters.

Kazahstan este puternic dependent de conducta CPC, care gestionează aproape 1% din țițeiul global, pentru a exporta resursa către piețele europene.

O instanță din orașul rusesc Novorossiisk a ordonat miercuri CPC să-și întrerupă operațiunile, făcând referire la scurgerile de petrol.

Un  tribunal din Rusia a decis oprirea pentru 30 de zile a conductei care aduce petrol din Kazahstan până în portul Novorossiisk de la Marea Neagră, pe motiv că ar fi existat unele scurgeri de petrol. Decizia riscă să afecteze și livrările din România și este de natură să provoace noi perturbări pe piața și-așa zdruncinată a petrolului. Moscova a invocat o decizie a justiției, însă este în mod clar un avertisment în legătură cu practica sa de a folosi energia drept armă. Totuși, există câteva alternative de a aduce petrolul din Kazahstan ocolind Rusia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
05 noiembrie 2024
05 noiembrie 2024