O nouă rețea mafiotă s-a înființat la Iași, iar autoritățile nu iau nicio măsură. În ultimii ani a crescut numărul de hoți care fură din fermele piscicultorilor din Iași și vând peștele în diverse locații din municipiu, direct din portbagaj. Singurele sancțiuni aplicate au fost niște amenzi de câteva sute de lei, ce sunt plătite imediat, continuându-se ilegalitățile
Mai mulți oameni de afaceri din Iași se tem că sunt în pericol din cauza hoților care fură din fermele piscicole și apoi vând peștele direct din portbagaj. Fenomenul a luat amploare în ultimii ani, iar piscicultorii susțin că au primit și amenințări din partea hoților.
„La noi, furturile din fermele piscicole sunt la ordinea zilei, iar din ultimele discuții cu fermierii, de săptămâna trecută, mi-au transmis că «hoții au început să ne amenințe că ne dau foc la case». În condițiile acestea trebuie asumate niște decizii. Ori dăm drumul la arme și ne facem dreptate singuri, ori să se aplice legea.
Nu de puține ori s-au întâmplat cazuri când paznicii noștri au fost condamnați pentru vătămare corporală, iar hoțul a scăpat fără nicio condamnare. Ceea nu este corect! Lumea crede că peștele e al naturii, dar este din ferme. Este muncit, gândit, crescut de oameni, gândit de ingineri, tehnicieni. Piscicultorii se pregătesc de Buna Vestire (25 martie – n.r.), dar, din păcate, degeaba se pregătesc.
La ora actuală, prin partea de nord, ne vine pește foarte ieftin, crap viu la 10 lei kilogramul, din Ucraina. Din Bulgaria, crap la 18 lei kilogramul. Piața românească este invadată de importuri ieftine. Nu spun că situația din Ucraina nu este una specială, dar, pentru că nu am generat-o noi, nu am fost noi de vină, ne așteptam ca la nivel guvernamental să avem un sprijin.
Colegii bulgari au luat compensații pentru creșterea costurilor, își permit să vândă cu 18 lei kilogramul. Probabil și furturile sunt mai puține ca în România”, susține Eugen Cătălin Platon, președintele ROMFISH.
O nouă rețea mafiotă s-a înființat la Iași
Piscicultorii acuză autoritățile din Iași că iau măsuri doar de ochii lumii. Mai mult, amenzile aplicate sunt mici, plătite imediat de către comercianții ilegali care continuă să vândă peștele direct din portbagaj, fără nicio remușcare.
„Dacă îi dai amendă de 500 de lei, o plătește imediat, continuă să vândă peștele din portbagaj, atunci normal că îi convine să facă asta în continuare. Nu este tras la răspundere în niciun fel. Cei care fură sunt mai bogați decât piscicultorii. Eu nu îmi permit să îmi iau o mașină scumpă, dar hoțul care fură în fiecare zi de la mine, după jumătate de an, un an, își ia mașină scumpă. Autoritățile știu de această situație, dar ori se fac că nu văd, ori sunt mână în mână cu ei. Hoții vin și de la Botoșani, vând la Iași, fură din fermele noastre”, susține un piscicultor ieșean afectat de furturile din fermă.
Una dintre afacerile de succes din acest domeniu este a lui Diadem Atodiresei, piscicultor din Podu Iloaiei, Iași.
Poliția Locală Iași a amendat comercianții ilegali de pește
Polițiștii locali din Iași au verificat comercianții de pește din piețele din oraș, după ce au primit reclamații din partea unor cetățeni nemulțumiți de calitatea acestora. Unul dintre ieșenii care a făcut sesizare la Poliția Locală a surprins un comerciant ilegal de pește în Piața Nicolina, care a fost amendat cu 500 de lei.
„Acești botoșăneni nu sunt la prima abatere, fiind un fenomen amplu cu comercializarea neautorizată de pește, prin mai multe zone din Iași. Polițiștii locali au acționat în repetate rânduri și au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de 500 de lei pentru fiecare comerciant. Având în vedere că este perioada premergătoare Paștelui, orice vânzare neautorizată, indiferent de categoria ei, se pedepsește conform legii.
Îndemnăm cetățenii să contacteze dispeceratul de poliție imediat ce au sesizat nereguli în ceea ce privește vânzarea de produse perisabile și îi rugăm să nu cumpere de la comercianții pe care îi găsesc la orice colț de stradă, ci să meargă în piețe, de unde pot cumpăra produse verificate de către medicii sanitar-veterinari”, susține Liviu Zanfirescu, șeful Poliției Locale Iași.
Eugen Platon, ROMFISH: „Românul, ca orice alt cetățean european, preferă peștele mai ieftin”
Mai mult, din cauza hoților, a secetei și cormoranilor, piscicultorii din România sunt la un pas de a închide fermele.
„Anul acesta se anunță prost. Semnale sunt, mai ales că este posibil să fie din nou secetă. Pentru agricultori ar fi bine, dar pentru piscicultori nu. La nivelul județului Iași și Botoșani, fostele iazuri piscicole, ce au devenit lacuri de acumulare, încă nu au fost scoase la licitație. Noi am transmis Ministerului Mediului ca rezultatul final al licitației să se încheie în luna februarie pentru a putea popula fermele.
Degeaba se termină licitația în luna mai pentru că e prea cald pentru puiet și îl omori, degeaba îl populezi. Atunci stau să mă întreb din nou. Dacă noi de 10 ani spunem lucrul acesta, e așa complicat să organizezi aceste licitații din timp, să câștige și statul, și fermierul, și consumatorul?! Înseamnă că această situație îi depășește pe cei care trebuie să facă acest lucru. Românul, ca orice alt cetățean european, preferă peștele mai ieftin. Decizia de cumpărare se bazează întotdeauna pe preț.
Din rândul speciilor ieftine, cel din pescuit oceanic este mai ieftin decât cel din acvacultură. Românul preferă heringul, macroul, merluciul, codul. Constatăm importuri semnificative de somon, stridii, midii. Piața românească din zona litoralului s-a obișnuit să caute rapane, care oricum sunt pe cale de dispariție, iar, în ceea ce privește peștele de apă dulce, europeanul consumă păstrăv și crap”, mai spune Eugen Cătălin Platon, președintele ROMFISH.
În Iași sunt 29 de exploatații piscicole, acoperind 80 la sută din suprafața județului. Printre cele mai mari ferme piscicole, le menționăm pe cele de la Movileni, Podu Iloaiei și Țigănași. Însă, din cauză că o nouă rețea mafiotă a fost înființată la Iași, numărul fermelor ar putea fi redus drastic.
Ce vrajeala,daca ai ferma piscicola iti angajezi paznici,instalezi camere,senzori de prezenta,etc….dar cand te duci la ei pe balta si iti ia 100-200 lei,nu iti da bon si nici nu prinzi nimic ca au ei grija….atunci cum e?
Interesant ar fi sa aflam cum au ajuns proprietari de balti si iazuri. Acolo n-a fost tot o mafie?
Ce grade, in rezerva, au proprietarii de iazuri?
Eu crap la 30 lei nu cumpăr, dragilor proprietari de bălți. Iau doradă, păstrăv, biban la banii ăștia. Sictir.
Sictir și ție! Din partea mea poți lua și rahat!
ii vedeti prin tatarasi pe han tatar o data pe saptamana cel putin, anaf si politia doarme, daca era vreo baba cu 10 oua o luau imediat ca de ce nu da bon sau autorizatie, dar pe astia si florarii care vand in nestire nu-i verifica nimeni. spaga tre sa vina de undeva nu?
Poliția Locală Iași doarme in parcare ori amendează babele cu leuștean… aproape zilnic se vinde pește pe trotuar între tonetele din Alexandru (Str Argeș), toată lumea vede,numai cei de la locală nu văd!!!
Pestele a ajuns mai scump decat muschiuletul de porc. Cred ca de aici trebuie inceputa discutia.
Vânzătorii de pește din portbagaj vând pești electrocutați, sunt braconați cu curente electric, delictul este mai mare decât evaziunea fiscală, implică furt , braconaj și distrugere, delict de mediu etc !Pe lângă asta este șpaga.
Peștele este un aliment perisabil așa că n-au decât să mărească prețul pt că or să rămână cu peștele nevândut la fel ca proștii care vin să vândă brazi de Crăciun.
@ Plătiți din banii noștri…
Poliția locală nu doarme, la ordinul chestorilor de 2 bani , niște analfabeți imbecili care au lucrat în poliție și s-au pensionat la 48 de ani cu pensii uriașe, nemeritate, ia șpagă și protejează interlopii care comercializează țigări, droguri etc pt că domnii chestori, niște țărănei tâmpiți, au dat și ei la rândul lor șpagă ca să devină ofițeri ai poliției și acum recuperează…. Șpaga se împarte și merge mai departe că doar așa au ajuns cu 15000 lei pensie plus 10000 lei salariu….
Fotografiile sunt alese foarte bine pentru „titlul” pompos…
Cel mai mai mincinos ziar nu mai dați numai minciuni
La cât e de scump peștele, normal să fie așa! Da nu-i asta problema. Zamfirescu, ce caută la Politia Locală? Nu-i mai ajunge? Dacă era dornic de muncă trebuia să muncească la I.P.J. Iași. Numai căpușe!