Donald Trump a câștigat spectaculos. Și detașat. Atât un nou mandat pentru Casa Albă, cât și majorități republicane în Senat și în Camera Reprezentanților. Dar mai are de învins într-un război teribil. Războiul cu justiția. Este primul președinte condamnat penal, iar sentința de executare poate veni peste câteva zile. Înainte deci de a depune la 20 ianuarie jurământul la Casa Albă. Ce va face? Cum va proceda?
„Marele licurici”, apelativul pe care Traian Băsescu l-a folosit pentru a-l gratula pe aliatul nostru strategic, cel care l-a salvat de la moartea prezidențială decisă prin referendum, l-a învățat pe acesta, dar și pe Laura Codruța Kovesi și Florian Coldea, că justiția poate fi transformată într-o armă letală împotriva adversarilor politici, dacă procurorii și judecătorii sunt energici manipulați. Această rețetă a fost experimentată cu succes mai mulți ani în România. Iar de curând s-a întors ca un bumerang în țara de origine. Regimul așa-zis democrat, patronat la vedere de Joe Biden și în mod netransparent de fostul președinte Barack Obama, a acționat cu succes, cu perseverență și chiar cu încrâncenare împotriva lui Donald Trump, căruia i s-au deschis mai multe procese civile și penale. Cele mai semnificative în plan penal au vizat pretinse fraude fiscale, o pretinsă tentativă de lovitură de stat, vezi Doamne regizată de acesta, relații necuvenite cu persoane de sex feminin, pe care le-ar fi mituit ca să le închidă gura și alte presupuse fapte. Chiar și diversitatea acestor dosare este scandaloasă.
Niciodată până în prezent, unui politician de top din Statele Unite nu i s-a mai aplicat un asemenea regim. Mai urma doar să fie asasinat în plină campanie electorală, ceea ce s-a și încercat. Totuși, din această poziție extrem de incomodă, în care a fost încorsetat și aproape încătușat, Donald Trump a reușit să câștige atât de detașat alegerile, încât institutele de cercetare de piață au rămas perplexe, iar adversara lui, Kamala Harris, s-a simțit nevoită să-și recunoască înfrângerea, să ne avertizeze asupra beznei care ar putea urma, dar care face vizibile stelele din univers. Acum, Donald Trump trebuie să se lupte la greu pentru a dezlege nodurile puternice care miros toate a făcături, făcute de justiție la comandă politică. Nu va fi ușor.
Pe 26 noiembrie este anunțat ultimul termen pentru a i se decide pedeapsa în cauzele civile și în cea mai importantă cauză penală. Instanța de la New York trebuie să decidă dacă Trump va fi arestat, încătușat și trimis la închisoare, deși a câștigat un mandat prezidențial, dar care încă, până la depunerea jurământului, nu-i conferă niciun fel de imunitate. Sau dacă va fi condamnat și eliberat imediat condiționat. Sau dacă va ajunge în arest la domiciliu. Sau dacă va fi condamnat la muncă în folosul comunității. Toate aceste opțiuni sunt săbii ale lui Damocles în mâna unor magistrați, care nu sunt deloc imparțiali sau orbi. Cât de mult va conta în capul judecătorului faptul că majoritatea populației cu drept de vot din Statele Unite, votându-l pe Donald Trump și oferindu-i un nou mandat prezidențial, a considerat implicit că acesta este o victimă a unor procese regizate politic?
Donald Trump și apărătorii săi vor trebui să se mobilizeze și să lupte cu dinții într-o justiție părtinitoare, pentru ca în cele din urmă să obțină și la acest capitol victoria. Postura în care a fost, este și va fi pus are și o parte pozitivă. Demonstrează într-o manieră fără drept de apel cât de periculoasă este imixtiunea politicului în justiție și cât de letală pentru democrația însăși este utilizarea justiției ca armă împotriva unor adversari. Poate că la capătul acestei Golgote, când și dacă Donald Trump va ajunge să urce și apoi să se lepede de povara care i s-a pus în cârcă, clasa politică din Statele Unite va înțelege odată pentru totdeauna că justiția trebuie să rămână o putere independentă în stat și, în consecință, trebuie să fie lăsată în pace și nu supusă unor presiuni. Dacă acest lucru va fi bine perceput în zilele următoare, eu sper că efectul se va propaga și în alte state, inclusiv România, și că în fine se va pune capăt definitiv unor asemenea practici letale pentru democrație. Sunt oare prea optimist? Sunt pe cale, oare, să fac un nou pariu pe care să-l câștig la limită? Îmi asum riscul.
P.S.: Dacă Donald Trump va primi o pedeapsă cu executare, dacă va fi condamnat în orice fel, atunci el va trebui, în absența unei grațieri umilitoare venite din partea lui Joe Biden, să se supună până la preluarea mandatului acestor pedepse, după care să se auto-umilească acordându-și, așa cum îi va permite Constituția, o grațiere. Dacă se va ajunge la auto-grațiere, atunci, atenție, aceasta va reprezenta o victorie a statului subteran de peste ocean, o victorie care va consolida și statul subteran din România.