Un bărbat din Slatina a inventat o nouă metodă de furat într-un magazin din Bistriţa. Încercarea individului i-a impresionat până şi pe reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne.
Cu toate acestea, metoda nu a fost una eficientă pentru că hoţul a fost prins pe loc de un echipaj de jandarmi.
Nouă metodă de furat într-un magazin din Slatina
Noua metodă de furat a fost folosită de un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Slatina. Acesta a intrat într-un magazin din Bistriţa, a luat un coş şi apoi a început să facă liniştit cumpărături. Astfel, acesta a pus în coş carne, legume, cafea, dulciuri şi apoi a ajuns la casele de marcat expres, acolo unde a început să se certe cu o angajată a magazinului.
Bărbatul i-a reproşat femeii că nu a găsit produsele care le căuta şi a ameninţat-o că „îl va pierde de client”. În tot acest timp, hoţul a împins coşul în apropierea caselor de marcat, însă a ieşit pe la casele de marcat asistate şi apoi a luat coşul plin cu produse de la cealaltă casă.
În ciuda planului său, jandarmii din cadrul Detașamentului 1 Mobil Bistrița l-au prins pe loc.
„A umplut coșul de cumpărături și s-a îndreptat către zona caselor de marcat expres.
A împins coșul cu piciorul, astfel încât să-l poată lua din cealaltă parte a caselor de marcat.
Apoi, cu mâinile în buzunar, s-a îndreptat către o angajată a magazinului.
– Nu am cumpărat nimic. Pe unde pot să ies?
– Uitați pe aici, i-a indicat aceasta ieșirea.
– Mulțumesc, a răspuns acesta foarte politicos.
Dar nu s-a oprit aici, pe același ton politicos și cu calm, i-a explicat angajatei magazinului că el ar fi vrut să cumpere, dar nu este bine aprovizionat.
– Faceți ceva să găsim toate produsele, altfel pe mine mă pierdeți de client. Mai trec eu pe aici, dar faceți ceva.
Cu această remarcă a ieșit din magazin, nu înainte de a lua cu sine coșul de cumpărături pe care îl pregătise.
Din păcate pentru el, a fost văzut de un echipaj de jandarmi.
Din fericire, acel magazin… și poate și altele… au pierdut un astfel de “client” care nu va mai trece pe acolo o perioadă de timp”, se arată în postarea de pe pagina de pe reţelele de socializare a Ministerului Afacerilor Interne.
De asemenea, amintim și de metoda inedită prin care o româncă fura ceasuri de lux de la pensionarii din Anglia.
Bărbat din Iași, condamnat pentru furt de haine de damă
Într-un context asemănător, reiterăm cum un recidivist ieșean a primit o nouă pedeapsă din partea judecătorilor pentru că a furat haine pentru femei și a vrut să fugă de paznici după ce a fost dat de gol de alarma de la ieșirea din magazin. Așadar, Florin Radu Ivan a dat târcoale magazinului deținut de un brand renumit și a sustras articole în valoare de peste 1.000 de lei, dar, din nefericire pentru el, nu a reușit să iasă din mall neobservat.
În acest sens, Florin Radu Ivan a fost condamnat recent de magistrații ieșeni la 5 ani și 8 luni de închisoare pentru furt după ce a sustras mai multe produse de la un magazin renumit și a vrut să fugă cu ele.
Bărbatul a intrat în mall dornic să „împrumute” niște articole vestimentare pentru femei, însă a fost fugărit de paznici prin magazin, fiind prins în cele din urmă. Individul a primit o pedeapsă de la Judecătoria Iași din cauza antecedentelor, iar acum, individul se află în custodia Penitenciarului Iași.
Probabil ieșeanul nu a auzit de noua metodă de furat din Slatina, dar nici în acest caz, hoțul nu a avut succes.