Prima pagină » Cancan » Notă uriașă plătită de un român într-un restaurant din Grecia. Pe ce a cheltuit 3.332 de euro

Notă uriașă plătită de un român într-un restaurant din Grecia. Pe ce a cheltuit 3.332 de euro

15 nov. 2022, 10:21,
BZI.ro, în Cancan

Pentru că ”obrazul subțire cu cheltuială se ține”, un român a scos din buzunar o mică avere pentru o notă de plată într-un restaurant din Grecia. Mai exact, 3.332 de euro.  Suma finală nu l-a speriat prea tare și, mulțumit de serviciile oferite, românul a lăsat un bacșiș pe măsură.

Grecia este una din destinațiile favorite pentru majoritatea românilor, iar unii din ei par să nu țină cont de bani atunci când vine vorba de propriile plăceri culinare.

Notă uriașă plătită de un român într-un restaurant din Grecia

Pentru a putea face față unor pretenții mari trebuie să dispui de mijloace corespunzătoare. Un turist a devenit viral după ce ”s-a lăudat” cu nota de plată de la un restaurant din Grecia. Românul s-a cinstit cu cele mai iubite preparate grecești, dar și cu băuturi alese.

Pentru acest festin, nota de plată a venit destul de piperată: 3.332 de euro.

Încântat de preparate, dar și de servirea, cel mai probabil, impecabilă, turistul a răsplătit ospătarul cu 499.90 euro.

Taxă neobișnuită pe nota de plată, în Grecia

Mai multe informații au circulat pe pagina de Facebook Forum Thassos, în legătură cu anumite taxe din restaurantele din Grecia. Un român a publicat un mesaj care face referire la o taxă de pahar și capac.

”Dacă vedeți pe undeva 0.05 cenți și nu știți ce e, să știți că e taxa de pahar și taxa de capac. Eu până azi nu am mai văzut. Și plastic și carton. Sunt trecute 2 capace în loc de unul pe care l-am primit, dar nu o să ne certăm pentru 0.05 cenți, nu?”, scrie turistul român în postarea de pe Facebook.

Potrivit informațiilor, se pare că această taxă este introdusă de curând și are ca scop reducerea poluării cu plastic.

Câți euro costă un simplu șnițel, într-un restaurant din Austria

În presa austriacă a apărut povestea unui bărbat care a fost la un restaurant din Austria. Cetățeanul a mers la un restaurant și a comandat un șnițel, dar mare i-a fost uimirea când a văzut ce sumă are de plată, respectiv 30 de euro. În banii noștri, ar însemna 147.42 lei.

„Nu pot să înțeleg: 30 de euro?  Este prea scump pentru mine pentru un șnitel la han, ceea ce înseamnă că voi continua să-mi fac șnitel acasă din cele mai bune ingrediente. Apoi plătesc doar o fracțiune pentru bere, apă și cafea.

Dacă cineva vrea să plătească prețul, este perfect în regulă, iar dacă o majoritate din Austria nu vrea asta, atunci vor fi doar câteva restaurante mai puține în Austria. Nici o problemă, oricum nu este suficient personal în gastro. Deci totul se aranjează de la sine”, spune austriacul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *