Prima pagină » Local » Noi speranțe pentru transportul public din zona metropolitană. Investiția depășește 5 milioane de lei

Noi speranțe pentru transportul public din zona metropolitană. Investiția depășește 5 milioane de lei

07 apr. 2023, 02:00,
Alexandra MAISNER în Local

Municipalitatea ieșeană a publicat procedura de licitație pentru achiziționarea mijloacelor de transport pentru zona metropolitană. Investiția depășește 5 milioane de lei, iar valoarea contractului a fost suplimentată

Procedura de licitație a fost publicată recent pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP). La începutul lunii martie, Primăria Iași a reziliat contractul în valoare de 5.042.000 de lei, fără TVA, cu firma controlată de Lucian Roșca, din cauza nerespectării termenelor de livrare a mijloacelor de transport. Bus & Coach Group SRL ar fi trebuit să livreze 32 de mijloace de transport ce urmau să fie folosite în zona metropolitană.

Autobuze

Contractul privind achiziția celor 32 de mijloace de transport necesare în Zona Metropolitană a fost suplimentat

Licitația privind achiziția mijloacelor de transport public a fost republicată. Investiția depășește 5 milioane de lei

Autobuz

La începutul lunii martie, municipalitatea ieșeană a reziliat un contract de peste 5 milioane de lei cu firma care ar fi trebuit să livreze mijloacele de transport public în zona metropolitană

Contractul privind achiziția celor 32 de mijloace de transport necesare în zona metropolitană a fost suplimentat. Investiția depășește 5 milioane de lei. Dacă, inițial, în cadrul procedurii de licitație din data de 9 septembrie 2023, suma prevăzută era de 5.042.000 de lei, fără TVA, suma a fost suplimentată cu 41.000 de lei. Astfel, noul contract are o valoare totală de 5.083.979 de lei, fără TVA. Firmele interesate pot depune ofertele pe SEAP, până la data de 24 aprilie 2023, ora 15:00.

„Achiziția de mijloace de transport pentru zona metropolitană, conform documentației de atribuire: lot 1 – autobuze de 12m, rulate pentru transport persoane – 16 buc; lot 2 – midibuze rulate pentru transport persoane – 12 buc; lot 3 – microbuze rulate pentru transport persoane – 4 buc.

Termenul-limită în care autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificări: 5 zile înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor în anunțul de participare. Numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data-limită de depunere a ofertelor/candidaturilor este de 10 zile”, se arată în documentele procedurii de licitație.

Important de precizat este faptul că pentru lotul 1, ce include 16 autobuze de 12 m, valoarea estimativă, fără TVA, este de 2,759 milioane de lei. În ceea ce privește lotul 2, pentru cele 12 midibuze, valoarea estimată este de 1,891 milioane de lei, iar pentru lotul 3, 4 microbuze, suma menționată este de 433.236 de lei. Firmele care doresc să participe la licitație vor trebui să prezinte și o listă cu produsele similare furnizate în ultimii 3 ani.

Autobuz

Vor fi livrate 32 de mijloace de transport

Municipalitatea ieșeană a reziliat contractul cu firma controlată de Lucian Roșca

Interior mijloc transport

Procedura de licitație a fost publicată recent pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP)

La începutul lunii martie, municipalitatea ieșeană a reziliat un contract de peste 5 milioane de lei cu firma care ar fi trebuit să livreze mijloacele de transport public în zona metropolitană. Mai exact, firma Bus & Coach Group SRL a câștigat procedura de licitație în anul 2022.

De atunci și până în momentul rezilierii nu a fost livrat niciun mijloc de transport dintre cele 32 cuprinse în contractul semnat. Mai mult decât atât, firma controlată de Mircea Lucian Roșca a trimis către Primăria Iași un document, la începutul lunii februarie 2023, prin care și-a asumat livrarea mijloacelor de transport în două tranșe. O parte dintre acestea ar fi trebuit să ajungă în luna februarie, iar celelalte în luna martie.

Contrar obligațiilor asumate, Bus & Coach Group SRL nu s-a ținut de contract nici de această dată, iar municipalitatea ieșeană a fost nevoită să rezilieze contractul. Interesant este faptul că, potrivit situației financiare declarate pentru anul 2021, firma administrată de Mircea Lucian Roșca figurează cu doar un angajat, cu o cifră de afaceri de peste 600 de mii de lei și cu datorii de peste 1 milion de lei. Mai mult decât atât, sunat de reporterii BZI, Mircea Lucian Roșca, administratorul firmei, a transmis atunci răspicat că nu dorește să comenteze nimic.

Recent, Primăria Municipiului Iași a publicat o nouă procedură de licitație pentru achiziționarea celor 32 de mijloace de transport necesare pentru a deservi zona metropolitană. Investiția depășește 5 milioane de lei, iar firmele interesate pot depune ofertele până la data de 24 aprilie 2023, ora 15:00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`