Prima pagină » International » Noi sancțiuni împotriva Rusiei. Embargoul european asupra cărbunelui rusesc intră în vigoare la miezul nopţii
Noi sancțiuni împotriva Rusiei. Embargoul european asupra cărbunelui rusesc intră în vigoare la miezul nopţii

Noi sancțiuni împotriva Rusiei. Embargoul european asupra cărbunelui rusesc intră în vigoare la miezul nopţii

10 aug. 2022, 21:00,
în International

Embargoul european asupra cărbunelui rusesc intră în vigoare miercuri la miezul nopţii, la patru luni după adoptarea sa în cadrul celui de al cincilea pachet de sancţiuni împotriva Moscovei, într-un moment în care UE se confruntă cu puternice tensiuni în privinţa aprovizionării sale energetice, relatează AFP.

Acest embargo decretat în aprilie de Cei 27 devine efectiv la finalul unei perioade de tranziţie de 120 de zile. Numai contractele comerciale încheiate înainte de 9 aprilie au putut fi onorate în această perioadă. Este vorba despre prima sancţiune a UE care loveşte sectorul energetic rusesc. Europenii au decis apoi, la sfârşitul lui mai, un embargo progresiv până la sfârşitul lui 2022 asupra celei mai mari părţi din petrolul rusesc.

UE importa până anul trecut 45% din cărbunele său din Rusia pentru o sumă de 4 miliarde de euro

UE importa până anul trecut 45% din cărbunele său din Rusia pentru o sumă de 4 miliarde de euro pe an şi anumite ţări, precum Germania şi Polonia de exemplu, care îl utilizau în producţia de electricitate, erau în mod special dependente de cărbunele rusesc.

În contextul în care consumul european anual de cărbune, combustibil fosil poluant, a scăzut de la 1.200 la 427 milioane de tone între 1990 şi 2020, închiderea a numeroase mine de pe continent a contribuit la creşterea dependenţei europenilor de importuri, potrivit Agerpres.ro.

În ceea ce priveşte huila, achiziţiile UE din Rusia au crescut de la opt milioane de tone în 1990 (7% din importuri), la 43 de milioane în 2020 (54%).

În contextul căderii livrărilor de gaz rusesc şi riscului de penurie, mai multe ţări – precum Germania, Austria, Ţările de Jos, Italia – au anunţat în ultimele luni un recurs sporit la centralele electrice pe cărbune.

Embargoul total asupra cărbunelui rusesc îi împinge pe europeni să se aprovizioneze din alte părţi

În primele cinci luni din 2022, electricitatea produsă din arderea cărbunelui în Germania a crescut cu 20%, potrivit cabinetului Rystad.

Embargoul total asupra cărbunelui rusesc îi împinge pe europeni să se aprovizioneze din alte părţi – SUA (circa 17,5% din importurile de huilă ale UE în primul semestru), Australia, Africa de Sud sau chiar Indonezia.

În contextul tensiunilor de pe pieţe, ecuaţia se anunţă complicată pentru Polonia, ţară în mod tradiţional minieră dar importatoare netă de cărbune. În contextul în care producţia locală s-a ridicat în ultimii ani la circa 55 milioane de tone pe an, Polonia trebuie să mai importe circa 12 milioane de tone, dintre care zece din Rusia.

Guvernul populist naţionalist a impus de la jumătatea lui aprilie o interdicţie totală a importurilor de cărbune rusesc, provocând grave penurii şi creşteri vertiginoase ale preţurilor – tona de cărbune costă acum în Polonia de patru ori mai mult decât în urmă cu un an.

Varşovia a plafonat preţurile şi a raţionalizat achiziţiile, dar capacităţile limitate ale porturilor, căilor ferate şi căilor fluviale complică creşterea importurilor, alimentând îngrijorarea privind aprovizionarea pentru iarnă, notează AFP.

Bugetul.ro
Găselnița Digi RCS RDS pentru abonații din România. Toți cei care au un abonament la compania de telecomunicații se pot bucura de filme și în aplicația Digi TV
redactia.ro
Imagini de la operațiunea secretă făcută de Mossad în Iran. Cum au reușit agenții israelieni să-i atace pe iranieni chiar de pe teritoriul lor
Bugetul.ro
Gospodarii care își ridică un solar în grădină pot primi amenzi chiar şi de 100.000 de lei, dacă nu sunt atenţi la o serie de norme banale
a1.ro
Ce se întâmplă cu ajutorul de înmormântare. Anunțul făcut de Dragoş Anastasiu, consilier al președintelui Nicușor Dan
Playtech.ro
Cum poţi răcori apartamentul cu nişte sticle de plastic? Trucul te salvează în zilele caniculare
observatornews.ro
Zidarii, înlocuiţi de roboţi în România. Lucrează fără oprire şi "cer" 30 de euro pe metrul pătrat
Playsport.ro
Ce sumă maximă poți retrage de la bancomat fără să fii luat la întrebări de bancă sau de ANAF
Evz.ro
Noi reguli pentru cei care stau la bloc. Riscă să fie amendați dacă nu le respectă
realitatea.net
Reguli mai DURE pentru călătoria cu avionul în spațiul UE. Orice solicitant va avea nevoie de autorizație de călătorie
SportpeSurse
Adio, Digi Sport! Cutremur pe piața media de sport din România
Playtech.ro
Cum poţi răcori apartamentul cu nişte sticle de plastic? Trucul te salvează în zilele caniculare
Dailybusiness.ro
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
RomaniaTV
Telenovela Duduianu continuă. Ciprian Pian a făcut pușcărie din cauza fostei concubine. El, din răzbunare, a închis-o într-un portbagaj
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Blocaj total la negocierile pentru Guvern. Ilie Bolojan a refuzat categoric să fie prim-ministru
redactia.ro
De ce nu mai vrea Ilie Bolojan să fie premier. Nicușor Dan a dat răspunsul
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`