Una din cele mai importante structuri pentru siguranța cetățeanului din județul Iași și-a făcut planul de acțiuni pentru anul în curs. Autoritatea Teritorială de Ordine Publică a demarat mai multe proiecte în localitățile ieșene legate de creșterea gradului de siguranță în unitățile administrativ-teritoriale din județ
O serie de proiecte ce țin de siguranța cetățeanului au fost avizate recent de către autoritatea județeană. Totul se va derula sub oblăduirea Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP), for care a demarat planul de acțiuni pentru anul în curs și care a primit avizul Consiliului Județean Iași. În acest sens, conducerea ATOP Iași, alături de instituțiile gestionate de Ministerul Afacerilor Interne, a elaborat un plan privind implementarea a șase obiective generale de siguranță și ordine publică. În acest caz este vorba de prevenirea și combaterea criminalității organizate și transfrontaliere și terorismului, dar și la prevenirea și combaterea macrocriminalității, în special a criminalității economico-financiare și corupției.
De asemenea, se are în vedere și creșterea gradului de siguranță și protecție a cetățeanului. Planul prevede și aspecte ce țin de creșterea nivelului de securitate a persoanelor fizice și juridice și entităților statului în spațiul cibernetic. Planul cuprinde și detalii despre consolidarea frontierei de stat, gestionarea problematicii migrației ilegale, azilului și integrarea străinilor. S-a discutat și despre dezvoltarea capacității administrative și operaționale a structurilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice. Marius Ostaficiuc, președintele ATOP Iași, a prezentat o serie de detalii legate de implementarea acestui plan.
„Planul va fi analizat în structurile de conducere ale instituțiilor cu reprezentare în ATOP. Se va prezenta autorității un raport asupra resurselor materiale și umane necesare îndeplinirii obiectivelor stabilite, precum și cu privire la modalitățile practice preconizate pentru realizarea indicatorilor de performanță minimali. Proiectul a fost supus dezbaterii plenului Consiliului Județean, unde a fost aprobat. În perioada următoare, acest plan va fi pus în aplicare”, a arătat Marius Ostaficiuc, președintele ATOP Iași.
Proiecte printre structurile MAI
Fiecare instituție cu reprezentare în ATOP și-a pregătit un plan de măsuri. Inspectoratul Județean de Jandarmi (IJJ) Iași a stabilit un astfel de plan ce va trece prin ATOP pentru avizare.
„Având în vedere realitatea socială actuală, este necesar ca Jandarmeria să concentreze acțiunile pentru diminuarea apariției faptelor antisociale prin identificarea și folosirea unor metode eficiente de dialog pentru informarea și conștientizarea participanților la diferite manifestări publice. Perspectiva anului 2020, care va fi un nou an electoral, când se vor desfășura alegeri locale pentru alegerea primarilor și generale pentru stabilirea membrilor Parlamentului României, din Camera Deputaților și Senat, ceea ce presupune creșterea prezenței populației la diferite manifestări ce se vor organiza în spațiul public cu ocazia derulării campaniilor electorale și cum prevenirea și combaterea criminalității au constituit întotdeauna o componentă importanță și indispensabilă a activitații jandarmilor, IJJ Iași propune un set de măsuri pentru prevenirea faptelor antisociale pe timpul adunărilor publice și prevenirea delincvenței juvenile”, se arată în planul de măsuri al ATOP Iași.