Prima pagină » International » Noi norme la nivelul Uniunii Europene privind ambalajele. Vor fi interzise sticlele în miniatură din hoteluri

Noi norme la nivelul Uniunii Europene privind ambalajele. Vor fi interzise sticlele în miniatură din hoteluri

01 dec. 2022, 13:30,
în International

Miercuri, 30 noiembrie 2022, Comisia Europeană a propus noi norme privind ambalajele, cu scopul de a combate această sursă de deşeuri, dar şi frustrarea consumatorilor. Prin urmare, vor fi interzise anumite forme de ambalare, precum ambalajele de unică folosită în restaurante şi cafenele, ambalajele de unică folosista pentru fructe şi legume, dar şi sticlele de şampon în miniatură, dar şi sticlele în miniatură din hoteluri.

S-a constatat că fiecare european generează anual aproape 180 kg de deşeuri de ambalaje. Noile norme propuse la nivelul Uniunii Europene ar putea asigura opţiuni de ambalare reutilizabile, limitant excesul de ambalare. Totodată, vor furniza etichete clare în sprijinul reciclării corecte.

Noi norme la nivelul Uniunii Europene privind ambalajele

Printre principalele produse care folosesc materiale prime virgine sunt ambalaje, în contextul în care 40% din materialele plastice şi 50% din hârtia utilizată în UE sunt destinate ambalajelor. S-ar putea înregistra o creştere suplimentară cu 19% a deşeurilor de ambalaje până în 2030, dacă nu se vor lua măsurile necesare.

De asemenea, noile norme ar putea crea oportunităţi de afaceri în cazul industriilor, ar putea reduce nevoia de materiale prime virgine şi ar putea reduce dependenta de resurse primare şi de furnizorii externi. Noile norme propuse de Uniunea Europeană vor plasa sectorul ambalajelor pe calea bună pentru a atinge neutralitatea climatică până în 2050.

„În fiecare zi producem o jumătate de kilogram de deşeuri de ambalaje pe persoană. Graţie noilor norme, propunem măsuri cruciale pentru că ambalajele sustenabile să devină normă în UE. Vom crea condiţiile prielnice pentru că principiile economiei circulare – reducerea, reutilizarea, reciclarea – să poată funcţiona cu adevărat. A dispune de ambalaje şi de bioplastice mai sustenabile înseamnă a dispune de noi oportunităţi de afaceri în tranziţia verde şi cea digitală, de inovare şi noi competenţe, de locuri de muncă la nivel local şi de economii pentru consumatori”, a declarat comisarul european pentru mediu, Virginijus Sinkevicius.

Oficialii europeni urmăresc reducerea deşeurilor de ambalaje cu 1% pe cap de locuitor până în 2040 în fiecare stat membru. Asta ar putea duce la o scădere globală a deşeurilor în UE de circa 37%.

Schimbările climatice, subiect constant pe agenda discuțiilor

Schimbările climatice și neutralitatea acestora este un subiect care se regăsește pe agenda discuţiilor în cadrul mai multor reuniuni. Comisia Europeană a adoptat o propunere de instituire a primului cadru voluntar la nivelul Uniunii Europene pentru certificarea fiabilă a eliminării de înaltă calitate a dioxidului de carbon.

Regulamentul vizează promovarea tehnologiilor inovatoare de eliminare a dioxidului de carbon, dar şi soluţiile sustenabile oferite de agricultură carbonului. Totodată, regulamentul propus de UE va contribui la îndeplinirea obiectivelor legate de climă, mediu şi de reducerea poluării la zero.

Activităţile de eliminare a carbonului vor avea prioritate în contextul în care eliminările de dioxid trebuie să genereze beneficii pentru climă.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a ţinut 7 noiembrie 2022, un discurs în cadrul Summit-ului privind schimbările climatice (COP), la Sharm- El- Sheik, prin care a transmis un apel de urgenţă, îndemând ca toate ţările să aleagă ori colaborează pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon, ori condamnă generaţiile viitoare la o catastrofă climatică.

Secretarul general al ONU a cerut să fie semnat un pact între statele bogate şi cele mai sărace pentru accelerarea tranziţiei de la combustibili fosili şi accelerarea finanţării pentru reducerea emisiilor.

„Cele mai mari economii – Statele Unite şi China – au o răspundere deosebită de a se alătura eforturilor pentru a transforma acest pact în realitate”, a spus el.

Așadar, reiterăm faptul că la nivelul Uniunii Europene vor fi propuse noi norme privind ambalajele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`