Primarul Mihai Chirica a convocat astăzi, 12 august 2020, la Palatul Roznovanu, o nouă ședință a Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Iași destinată luării unor noi măsuri de prevenire a răspândirii pandemiei COVID-19 în Municipiul Iași în condițiile stării de alertă instituite la nivel național și ale evoluției îngrijorătoare a situației sanitare.
Măsuri pentru prevenirea răspândirii pandemiei COVID-19 în condițiile stării de alertă
Măsuri luate astăzi, 12 august 2020, de Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Iași:
- (a) Pentru evitarea formării de aglomerări în stații, începând cu data de 13 august 2020, numărul maxim de pasageri permis în fiecare mijloc de transport public va reveni la numărul de locuri pe scaune, la care se adaugă un număr de locuri în picioare în măsura în care este păstrată o distanță de minim un metru și jumătate între călători.
(b) Reprezentanții Companiei de Transport Public SA și ai Poliției Locale Iași vor intensifica verificarea respectării măsurilor menționate de către pasageri și conducătorii mijloacelor de transport public.
(c) În cazul nerespectării acestor măsuri vor fi aplicate sancțiunile prevăzute de lege.
(d) Hotărârile anterioare ale Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Iași în ceea ce privește utilizarea transportului public rămân valabile.
- (a) Începând cu data de 13 august 2020, la întoarcerea din concediul de odihnă, toți angajații Primăriei Municipiului Iași, direcțiilor, instituțiilor și societăților comerciale subordonate vor semna o declarație pe propria răspundere, sub sancțiunea uzului de fals, în care vor consemna starea de sănătate și eventualele contacte cu persoane suspecte ca fiind infectate cu SARS-CoV-2, similar unei anchete epidemiologice din sistemul sanitar.
Testare de specialitate a cărei plată va fi asigurată de angajator
(b) Începând cu data de 13 august 2020, angajații cu factor de risc din cadrul Primăriei Municipiului Iași, direcțiilor, instituțiilor și societăților comerciale subordonate, în situația în care în timpul serviciului au intrat în contact direct cu o persoană infectată cu SARS-CoV-2, vor beneficia de testare de specialitate a cărei plată va fi asigurată de angajator. Angajații aflați în această situație vor reveni la serviciu doar după aflarea rezultatului testului și dacă acesta este negativ.
- În vederea începerii anului școlar în condiții de siguranță, Primăria Municipiului Iași va achiziționa echipamente pentru înființarea de centre de educație online, tablete, substanțe dezinfectante și măști de protecție.
- Întrucât spațiul solicitat nu poate asigura respectarea condițiilor de protecție sanitară pentru cei maxim 500 de participanți prevăzuți de lege, se respinge solicitarea depusă de către Ansamblul Artistic Profesionist „Constantin Arvinte” al Consiliului Județean Iași privind organizarea unor spectacole în aer liber în zona Parcului „Plopii Fără Soț”, în zilele de 16 și 23 august 2020, în intervalul orar 16.00 – 20.30.
- Primăria Municipiului Iași va achiziționa 10.000 de litri de hipoclorit de sodiu în concentrație de 12,5% pentru acțiunile de dezinfecție a spațiilor publice, inclusiv rețeaua școlară.
- Deciziile precedente ale Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Iași rămân valabile, dacă nu intră în contradicție cu prevederile acestei hotărâri.
Ședința de astăzi este a 21-a a Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Iași cu această problematică după cele din 29 ianuarie, 24 februarie, 9, 11, 15, 17, 20, 23, 24, 25 martie, 2, 10, 16, 30 aprilie, 11 și 15 mai, 1, 17, 23 și 31 iulie.