Prima pagină » Local » Noi investiții, din bugetul local, la Spitalul Clinic de Recuperare Iași
Noi investiții, din bugetul local, la Spitalul Clinic de Recuperare Iași

Noi investiții, din bugetul local, la Spitalul Clinic de Recuperare Iași

10 dec. 2019, 17:40,
în Local

Creșterea calității serviciilor medicale reprezintă obiectivul strategic al Spitalului Clinic de Recuperare Iași, aflat în subordinea municipalității ieșene, iar dotarea cu echipamente medicale performante reprezintă un deziderat fundamental al unității medicale spitalicești. În luna decembrie a anului 2019, cu fonduri de la bugetul local al Municipiului și din veniturile proprii ale spitalului, au fost livrate și recepționate echipamente pentru Secția Clinică Recuperare Medicală Respiratorie în valoare de 873.000 lei.

Astfel, Secția Clinică Recuperare Medicală Respiratorie a fost dotată cu echipamente medicale performante, moderne, cu rezultate remarcabile asupra persoanelor cu afecțiuni pulmonare dizabilitante în continuă ascensiune, pentru a le crește speranța de viață activă, autonomia (capabilitatea de a se autoîntreține) și de a fi productive pentru societate:

1. Analizor al compoziției corporale prin pletismografie / Metabolimetru gold

Analizorul compoziției corporale prin metoda pletismografiei reprezintă standardul de aur pentru aceste determinări, deoarece nu utilizează raze X, nu necesită condiții speciale de instalare și exploatare, permite măsurători complexe (compoziția corporală, cheltuiala energetică totală, rata metabolică de repaus, volumul de gaz toracic etc.), permite reluarea repetată a testării și efectuarea unui test în maximum 2 minute, permițând evaluarea pacienților de până la 250 de kilograme.

Aceste măsurători ale compoziției corporale și evaluarea metabolică au numeroase aplicații clinice și în cercetare, atât la persoanele cu obezitate, la vârstnici, cât și la pacienții cu afecțiuni pulmonare cronice, care evoluează în timp cu pierdere accentuată de masă musculară, ceea ce conduce la scăderea calității vieții acestora, alterarea rezultatelor programelor de antrenament fizic și înrăutățirea prognosticului vital.

2. Platforma spirometrie cu opțiuni de extindere DLCO_spălare azot_bodipletismograf, testare de efort, volume pulmonre totale etc. (Quark PFT Module)

Această platformă reprezintă un sistem de testare funcțională pulmonară de tip modular, care permite diferite tipuri de testări de o mare acuratețe, repetabile și la un preţ convenabil, ceea ce o face extrem de utilă în activitatea de reabilitare pulmonară, atât în etapa de evaluare premergătoare includerii în programul de reabilitare, cât și pentru monitorizarea și evaluarea rezultatelor programului de antrenament și al planului terapeutic. Dispozitivul permite interpretarea automată a testelor, bazată pe cele mai noi recomandări ale ghidurilor de specialitate.

În configurația de bază, platforma permite testarea spirometrică, cu test bronhodilatator și cu sisteme avansate de control al calității probei, precum și interpretarea rezultatelor pe baza ghidurilor ATS/ERS și GOLD.

Modulele opționale, care se pot atașa la platforma de spirometrie, includ bodypletismografia – standardul de aur pentru măsurarea volumelor pulmonare, determinarea DLCO (difuziunea pulmonară a CO), măsurarea volumelor pulmonare prin metoda spălării cu azot – oferă o imagine asupra capacității pulmonare reziduale funcționale, evaluarea mecanicii ventilatorii, precum și testarea cardiopulmonară de efort (CPET), măsurarea presiunilor maxime inspiratorii și expiratorii la nivelul cavității bucale (MIP/MEP), marcheri ai capacității de efort a musculaturii respiratorii.

Această platformă și modulele sale pot oferi o imagine completă și complexă a bolnavului pulmonar cronic, optimizând evaluarea, monitorizarea și reabilitarea acestor categorii de bolnavi, cu implicații deosebite în activitatea clinică și de cercetare.

3. Ergometru pentru zona musculară superioară

Ergometrele sunt dispozitive extrem de utilizate în activitatea de recuperare respiratorie și cardiovasculară, atât pentru testarea standardizată de efort, cât și pentru antrenamentul la efort fizic dozat.

Ergometrul pentru membrele superioare are un design adaptat pentru antrenamentul acestora sau pentru subiecții cu dizabilități, inclusiv pentru cei aflați în cărucior cu rotile, permițând dezvoltarea masei musculare la nivelul membrelor superioare și, în același timp, îmbunătățind dinamica ventilatorie a cuștii toracice și utilizarea musculaturii respiratorii.

La fel ca și cicloergometrul clasic, acesta este prevăzut cu cinci protocoale pre-setate de antrenament, în conformitate cu ghidurile de specialitate, și alte 10 protocoale disponibile, în funcție de necesitățile practice.

Instrumentul este de bază în sala de antrenament fizic al pacienților cu afecțiuni respiratorii cronice, care înregistrează pierdere generalizată progresivă de masă musculară, cu agravarea dispneei, alterarea prognosticului pe termen mediu și lung și scăderea calității vieții.

4. Dispozitiv de determinare a NO în aerul expirat (NO Breath Pack)

Inflamația căilor respiratorii este un proces central în astm și alte boli ale aparatului respirator (BPOC, boli interstițiale pulmonare). Determinarea oxidului nitric fracționat în aerul expirat (FeNO) este o metodă nouă de diagnostic şi monitorizare a severității condiției inflamatorii din astmul bronșic.

Determinarea FeNO are multiple beneficii:

– Metodă neinvazivă, rapidă și ușor de efectuat;
– Ajută la prescrierea corectă a tratamentului;
– Evaluează răspunsul pacientului la tratament;
– Evaluează complianța pacientului la tratament;
– Ajută la diferențierea astmului bronșic cu componenta alergică de cel non-alergic.

În contextul programului de reabilitare pulmonară, este o metodă foarte utilă de optimizare a tratamentului farmacologic al pacientului astmatic, ceea ce permite obținerea de rezultate maximale în urma programului de recuperare.

Bugetul.ro
Orașul în care nu a mai plouat de 600 de ani. Una dintre cele mai exotice capitale de pe planetă se bucură și de un fenomen meteorologic neobișnuit
redactia.ro
«TURUL DOI INAPOI» Cristela Georgescu primul mesaj dupa decizia judecatorilor
Bugetul.ro
Trei luni de foc în România. Explozia profețită de specialiștii în economie se referă la prețurile produselor din țara noastră în perioada următoare
a1.ro
Artista din România care și-a asumat relația cu o fată. Cum s-a filmat alături de noua ei iubită | VIDEO
Playtech.ro
Fără pensii majorate pentru aceşti bătrâni. Lovitura de după Paşte pentru pensionari
observatornews.ro
Meteo: Cod galben de ploi torenţiale, grindină şi vijelii în mai multe zone ale ţării. Se schimbă vremea în Capitală
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Viorica de la Clejani, dedicație cu scandal pentru vicele CJ Timiș
realitatea.net
Se anunță scumpiri în lanț. Expiră plafonările pe care Guvernul nu se știe dacă le va mai prelungi
SportpeSurse
Ion Țiriac a plătit ani de zile o chirie de 2 lei pentru o vilă impetuoasă din București. Miliardarul a recunoscut tot
Playtech.ro
Orașul din România unde nu plouă cu lunile, este cel mai secetos. Localnicii se bucură și la câțiva stropi
Dailybusiness.ro
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
RomaniaTV
Era retragerilor de la bancomat devine istorie. Cum faci rost de numerar dacă îți ții economiile pe card
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Bomba zilei! Salarii majorate cu 25% pentru bugetari, diferenţa se plăteşte retroactiv, adaptată la inflaţie, din 2018
redactia.ro
Care au fost, de fapt, ultimele cuvinte ale Papei înainte de a muri. Gestul emoționant pe care l-a făcut cu puțin timp înainte să intre în comă
ego.ro
Anca Alexandrescu, de nerecunoscut! În aceste imagini, îți e greu să-ți dai seama că ea este FOTO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`