Prima pagină » Economic Local » Noi investiții cu bani de la Uniunea Europeană în fermele de familie din Iași
Noi investiții cu bani de la Uniunea Europeană în fermele de familie din Iași

Noi investiții cu bani de la Uniunea Europeană în fermele de familie din Iași

16 dec. 2019, 04:00,
Raluca Costin în Economic Local

Tinerii întreprinzători din mediul rural care vor să înființeze mici afaceri în mediul rural, în domeniul agricol, au demarat deja investițiile. Astfel, anul acesta au primit banii europeni și i-au investit deja 34 de mici fermieri din mai multe comune ieșene. Aceștia au obținut fiecare 15.000 de euro pentru a pune pe picioare o mică fermă zootehnică, apicolă sau să facă primii pași pentru a deveni un mic fermier care administrează câteva hectare de teren agricol. Indiferent de alegerea acestor beneficiari, banii pe care i-au investit le asigură o șansă de a obține mai ușor alți bani europeni, în cadrul unor măsuri de finanțare cu sume mai mari. Comunele unde s-au investit cei peste 500.000 de euro sunt Ceplenița, Ciurea, Miroslava, Oțeleni, Strunga, Comarna sau Ipatele.

Zeci de ferme de familie, deschise la Iași

Submăsura 6.3- „Dezvoltarea fermelor mici” este una dintre cele mai accesate de către fermierii din Iași, dar și din toată țara, punctajul fiind unul ușor de atins. Anul acesta au fost depuse 20 de proiecte în cadrul acestei submăsuri, fondurile disponibile fiind epuizate înainte de termen. Dacă vor trece de etapa selecției a dosarelor de finanțare, beneficiarii fondurilor europene vor semna contractele pentru a demara afacerile cât mai repede. Majoritatea sumelor primite vor fi investite în sere cu legume, utilaje agricole sau ferme apicole. Fermierii vor primi fiecare 15.000 de euro pentru proiectele din mediul rural. În acest program de finanțare, PNDR 2014-2020, au fost înființate în jur de 90 de mici ferme de familie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`