Angelina Jolie îl acuză pe fostul său soţ Brad Pitt de abuz asupra copiilor. Actriţa spune că acesta „l-a sufocat pe unul dintre copii şi l-a lovit pe altul”, în timpul unei dispute care a avut loc într-un avion privat în anul 2016.
În documentele depuse marţi, 4 octombrie, Jolie detaliază o altercaţie violentă cu fostul ei soţ în timpul unui zbor din California spre Franţa, în septembrie 2016.
Procesul dintre Angelina Jolie şi Brad Pitt aduce noi acuzaţii
Potrivit unor documente judiciare care au fost făcute publice marţi, 4 octombrie, Angelina Jolie îl acuză pe Brad Pitt că i-a molestat pe doi dintre copiii lor în timpul unei discuţii pe care cuplul a avut-o la bordul unui avion privat în 2016. Cuplul s-a despărţit în acel an, iar de atunci procedurile de divorţ s-au împotmolit într-un şir de bătălii juridice, inclusiv în ceea ce priveşte custodia copiilor lor şi vânzarea unui domeniu viticol aflat în sudul Franţei.
Potrivit informaţiilor din documentele depuse, Brad Pitt „l-a sugrumat pe unul dintre copii şi l-a lovit pe altul” şi, de asemenea, „a apucat-o pe Jolie de cap şi a scuturat-o” înainte de a o „împinge de peretele toaletei”, unde începuse ceartă.
Se pare că în timpul confruntării, actorul, care i-a reproşat soţiei sale că este „prea obedientă” cu odraslele lor, a „turnat bere” pe fosta sa soţie şi „bere şi vin roşu pe copii”. Totodată, în timpul disputei, „unul dintre copii i-a luat apărarea verbală” mamei sale.
Conform documentelor, Brad Pitt „s-a năpustit apoi asupra propriului copil”, iar actriţa „l-a apucat din spate pentru a-l opri”.
„Copiii au stat în cale”, se arată în document.
Apoi, se pare că actorul „l-a strangulat pe unul dintre copii şi l-a lovit pe altul în faţă”, în timp ce unii „i-au cerut să se oprească”, iar alţii „au plâns”.
După acest conflict, ancheta autorităţilor federale nu a dus la nici o urmărire penală, însă Angelina Jolie a cerut divorţul la câteva zile după călătoria cu avionul.
Conform noilor documente depuse în instanţă, altercaţia a influenţat apoi vânzarea vinăriei, unde cei doi s-au căsătorit şi pentru care acum se luptă.
Ce acuzații i-a adus Brad Pitt Angelinei
În baza aceleași idei, amintim că de curând, Brad Pitt a acuzat-o pe Angelina Jolie că a cauzat prejudicii afacerii și reputației lui, prin vânzarea pachetului de proprietate de 50 la sută din podgoria lor franceză, unui oligarh rus cu „asocieri și intenții otrăvitoare”.
Acuzațiile, făcute în dosarele depuse în instanță în luna iunie, ca parte a procesului lui Pitt împotriva lui Jolie pentru vânzarea Chateau Miraval, reprezintă ultima bătălie într-o luptă juridică acerbă dintre fostul cuplu de putere de la Hollywood.
În octombrie anul trecut, Angelina a vândut partea ei din podgoria din sudul Franței, fiind și locul în care ea și Pitt au avut nunta, Tenute del Mondo, o subsidiară a conglomeratului de băuturi, miliardarului născut în Rusia, Yuri Shefler.
Într-o plângere modificată, văzută de AFP, avocații lui Pitt au susținut că „Jolie a vrut să-i facă rău lui Pitt” prin vânzare și îl descriu pe Shefler drept „un străin cu asociații și intenții otrăvitoare”. Dosarul primit de un tribunal din Los Angeles menționează că Shefler „menține relații personale și profesionale cu persoane din cercul interior al lui Vladimir Putin”.
Așadar, în cadrul unor noi informații depuse în instanță, Angelina Jolie l-a acuzat pe fostul său soţ Brad Pitt de abuz asupra copiilor lor.