Prima pagină » Economic Local » Noi controale realizate de inspectorii ITM Iași, în perioada 30 august – 2 septembrie 2021, la brutării și cofetării. Au fost descoperite peste 100 de nereguli – FOTO

Noi controale realizate de inspectorii ITM Iași, în perioada 30 august – 2 septembrie 2021, la brutării și cofetării. Au fost descoperite peste 100 de nereguli – FOTO

03 sept. 2021, 12:51,
în Economic Local

În perioada 30.08.2021 -02.09.2021, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Iaşi au desfăşurat acţiuni concertate de control, vizând relaţiile de muncă din domeniul fabricării produselor de brutărie, a produselor proaspete de patiserie și a produselor de cofetărie, în cadrul Campaniei naţionale pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată, organizată de Inspecţia Muncii. Vizitele de inspecţie s-au realizat, locurile de muncă organizate de angajatori  de pe raza județului Iași.

Obiectivele campaniei

– identificarea si combaterea muncii nedeclarate şi luarea măsurilor care se impun pentru determinarea respectării de către angajatori a prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă;

– identificarea angajatorilor care utilizează ilegal munca copiilor şi a tinerilor;

– determinarea angajatorilor de a încheia contracte individuale de muncă pentru persoanele depistate fără forme legale de angajare, de a le înregistra în aplicația REVISAL şi de a le transmite la inspectoratul teritorial de muncă în raza căruia societatea are sediul social;

– creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a angajaților în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă;

– diminuarea consecințelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea de către angajatori a prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă;

– eliminarea neconformităţilor constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate și aplicarea de sancţiuni contravenţionale corespunzătoare.

Cele mai multe neconformităţi identificate în ceea ce privește relaţiile de muncă din domeniul construcțiilor, se referă la:

  • timpul de muncă și timpul de odihnă;
  • repausuri periodice (repausul săptămânal, repausul zilnic, sărbătorile legale);

În perioada menționată Inspectoratul Teritorial de Muncă Iaşi a controlat în domeniul relaţiilor de muncă aproximativ 39 de angajatori. Au fost constatate 105 neconformităţi pentru care au fost dispuse măsuri obligatorii de remediere și au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, din care 3 amenzi în valoare de 7.500 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`