Prima pagină » Local » Noi construcții vor fi ridicate pe strada Trei Fântâni! Cea mai aglomerată zonă din Iași va fi sufocată de blocuri

Noi construcții vor fi ridicate pe strada Trei Fântâni! Cea mai aglomerată zonă din Iași va fi sufocată de blocuri

26 sept. 2024, 02:00, 11 ,
Alexandra MAISNER în Local

Noi construcții vor fi ridicate pe strada Trei Fântâni, din zona Bucium. Este vorba de 27 de clădiri, dintre care 18 cu 10 etaje

Italienii de la Italimob Construzioni Iasi SRL vor să construiască blocuri de locuințe colective și funcțiuni mixte pe o suprafață de teren de 13,3 hectare. Acesta este situat pe strada Trei Fântâni, din zona Bucium, municipiul Iași. În cadrul ședinței ordinare programate pe data de 30 septembrie 2024, proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal va fi supus votului de către consilierii locali.

Noi construcții vor fi edificate pe strada Trei Fântâni, din Bucium. Italienii de la Italimob Construzioni SRL așteaptă aprobarea PUZ

Plenul Consiliului Local se va reuni pe data de 30 septembrie 2024 pentru a supune votului peste 20 de proiecte de hotărâre. Printre acestea se numără și cel cu privire la aprobarea PUZ pentru construirea celor 27 de clădiri de pe strada Trei Fântâni.

„Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) din Iași, zona Bucium, identificare cadastrală 1730550, 174075, 174350, 174351, elaborat în vederea introducerii în intravilan a suprafeței de 55.959,0 care face parte din imobilul identificat cadastral cu nr. 174075; suprafeței de 520,90 mp care face parte din imobilul identificat cadastral cu nr. 174350 și suprafeței de 12.335,50 mp care face parte din imobilul identificat cadastral cu nr. 174351, pentru construire ansamblu cu funcțiuni mixte, persoană juridică”, se arată în documentele publicate.

Concret, dacă proiectul de hotărâre va fi aprobat, italienii de la Italmob Construzioni Iasi SRL vor construi 18 blocuri cu 10 etaje, trei clădiri cu două etaje, un centru comercial cu un singur etaj, o biserică și un prăznicar. Accesul spre complex se va realiza pe strada Trei Fântâni și pe strada Grigore T. Popa.

„Principala cale de circulație rutieră din zonă este strada Trei Fântâni, care face legătura cu șoseaua Bucium și șoseaua Tomești. Ea are lățimea părții carosabile de minim 7.40 m (două benzi de câte 3,70 m ) fără trotuare. O altă cale de transport, în zonă, este strada Grigore T. Popa asfaltată”, se mai arată în documente.

Aria propusă spre reglementare se găsește în sud-estul orașului Iași, în apropierea cartierului Bucium, pe strada Trei Fântâni, în vecinătatea viitoarei variante de ocolire a municipiului Iași. Terenul aparține societății Italimob Construzioni SRL, cu sediul în Iași, controlată de italianul Ferdinando Cipullo, care este administratorul societății. În ceea ce privește acționarii firmei, aceștia sunt, potrivit datelor oficiale, Alessandro Giovanni Guidugli și o altă firmă italiană, Intech SRL.

Firma Italimob Construzioni SRL va plăti o parte din costurile proiectelor de investiții derulate de Primăria Iași

Potrivit informațiilor publicate în proiectul de hotărâre, societatea Italimob Construzioni SRL va prelua obligația de a participa la costurile proiectelor de investiții derulate de municipalitatea ieșeană, în zona Trei Fântâni.

„Beneficiarul se va angaja prin declarație autentică, cu privire la participarea la costurile proiectelor de investiții derulate de municipiul Iași în zona Trei Fântâni, respectiv: varianta de ocolire a municipiului Iași – etapa 1, varianta sud, km 20 + 330 – 24 + 540 (strada Trei Fântâni), care va avea rol de decongestionare a traficului în zona Bucium sau calea de comunicație rutieră suplimentară va avea rol de a relaxa traficul din nodul rutier 2: DN 28 (Bucium) – strada Trei Fântâni, unde se înregistrează blocaje.

Societatea administrată de Ferdinando Cipullo are o vechime pe piața din Iași de 7 ani. Aceasta are ca obiect de activitate „lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale”. Firma controlată de italianul Ferdinando Cipullo înregistrează, încă de la înființare, 0 cifre de afaceri în anul 2023, pierderi de 361.490 de lei și datorii de 24.243.529 de lei. Societatea a avut un număr maxim de 2 angajați în anul 2018, spre deosebire de ceilalți 6 ani în care figurează cu un singur angajat.

Noi construcții vor fi ridicate pe strada Trei Fântâni, din zona Bucium. Este vorba de 27 de clădiri, dintre care 18 cu 10 etaje, acestea vor fi edificate de italienii de la Italimob Construzioni SRL. Precizăm faptul că Ferdinando Cipullo încearcă de ani de zile să realizeze proiectul, însă acesta nu a trecut de Consiliul Local.

Comentarii
  • 27 de clădiri, dintre care 18 cu 10 etaje, cu 2 angajati, cu pierderi si datorii mari=impozit nul pentru statul roman. Padure de stalpi de inalta tensiune, poluare in special de la fabrica de caramizi, depozite, masini de transport. Banii sa iasa. Cine ii mai protejeaza pe romani?….bancile, toate straine, ce dau credite.

    • Dacă sunt prosti care doresc sa cumpere…cat de prost poți fi sa cumperi apartament în zona aia deja sufocata de trafic.Dar prosti sigur sunt

  • Care consilieri locali vor vota acest proiect pe 30 septembrie? Cei vechi, așa pe ultima sută de metri pentru ultimele șpăguțe sau cei noi aleși?

  • Acolo e mocirla, mlastina. Trebuie drenaj adecvat daca nu vrem sa vedem stiri cu blocuri inundate ca in Hlincea. Strada nu mai zic, e praf. Parca erau linii de inalta tensiune acolo? Au voie sa construiasca sub ele? S-au le muta nea Misu ca sa fie mare si spaguta?

  • Niciun mijloc de transport in comun nu circula pe Trei Fantani. Da blocuri sunt

  • Ei hai nu fiți răi !, este știut fenomenul cum anumite “organizații” italiene albesc banii !, în afaceri imobiliare și altele !, lasatii să construiască la noi , or să fie cumpărate inițial de “vinituri” iar noi dacă suntem deștepți și stăm liniștiți pe cash o să le cumpărăm trei la leu cînd recesiunea va fi la apogeu ( nu mai e mult) iar primii loviți financiar , disponibilizați vor fi ei !, să vedeți cîte zeci de mii si sute de mii de “gulere albe “ vor fi dați afară și înlocuiți de AI doar în următorii doi , trei ani ! , ei vor pierde și casele ………….

  • Forma de relief ? Supermarket , zona comerciala avand in vedere alte lucruri ? Strazi pe langa ? Dar pe google maps daca dam zoom out de mai multe ori si ne gandim la mai multe lucruri oare o fi rau ?

  • Dar daca avem in vedere un anumit tip de trepte gandindune la mai multe lucruri ulterior nu legate de trepte , oare o fi rau ?

  • Dar daca mutam chestii ca Harry Potter oare o fi rau ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`