Prima pagină » Turism » Calatorii » Noi condiții de intrare în Italia. Ce trebuie să facă românii pentru a merge în Peninsulă
Noi condiții de intrare în Italia. Ce trebuie să facă românii pentru a merge în Peninsulă

Noi condiții de intrare în Italia. Ce trebuie să facă românii pentru a merge în Peninsulă

02 apr. 2021, 11:33,
în Turism

Din cauza evoluției pandemiei de coronaviorus, autoritățile italiene au anunțat noi condiții de intrare în Italia. Acestea au intrat în vigoare la data de 31 martie 2021 și se aplică până la data de 6 aprilie. În aceste condiții, Ministerul Afacerilor Externe a anunțat românii care vor să călătorească în Peninsulă că sunt obligați să prezinte, la intrarea pe teritoriul italian, rezultatul negativ al unui test molecular (tip PCR) sau de captură antigen pentru depistarea infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 48 de ore anterior întrării. De asemenea, aceștia au obligația să se supună în nou unui test molecular sau antigen, de tip tampon, după efectuarea celor cinci zile de autoizolare.

Italia a decis să prelungească restricţiile, printre care închiderea restaurantelor, magazinelor şi muzeelor până la 30 aprilie, potrivit unui decret semnat miercuri seară de premierul Mario Draghi.

Noi condiții de intrare în Italia

Ministerul Afacerilor Externe precizează că autorităţile italiene au revizuit condiţiile de intrare în ţară, în contextul evoluţiei pandemiei. Noile măsuri au intrat în vigoare la data de 31 martie 2021 şi se aplică până la data de 6 aprilie 2021.

Potrivit MAE, în acest interval, persoanele care s-au aflat sau au tranzitat state incluse pe lista C din Anexa 20 a Decretului Preşedintelui Consiliului de Miniştri, inclusiv România, în ultimele 14 zile anterioare sosirii în Republica Italiană, au următoarele obligaţii:

  • să prezinte, la intrarea pe teritoriul italian, rezultatul negativ al unui test molecular (tip PCR) sau de captură antigen pentru depistarea infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 48 de ore anterior întrării. Având în vedere faptul că autorităţile italiene nu au stabilit un model al adeverinţei care atestă rezultatul testului pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, MAE recomandă că documentul să fie redactat în limba italiană sau engleză;
  • să se supună din nou unui test molecular sau antigen, de tip tampon, pentru depistarea infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, după efectuarea celor cinci zile de autoizolare.

MAE aminteşte că sunt exceptate de la măsurile menţionate anterior la sosirea în Republica Italiană următoarele categorii de persoane, cu condiţia să nu prezinte simptome de infectare cu virusul SARS-CoV-2:

  • echipaje ale mijloacelor de transport;
  • personal navigant;
  • persoanele care se deplasează dinspre şi către statele şi teritoriile menţionate în lista A (San Marino, Sfântul Scaun);
  • persoanele care intră în Italia pentru motive de muncă reglementate de protocoale speciale de siguranţă, aprobate de autoritatea sanitară competentă;
  • persoanele care intră din motive care nu suportă amânare, inclusiv participarea la evenimente sportive şi expoziţii la nivel internaţional, în urma obţinerii unei autorizaţii din partea Ministerului Sănătăţii şi cu obligaţia de a prezenta transportatorului, la momentul îmbarcării, sau oricărei persoane desemnate să efectueze controalele, adeverinţa care confirmă efectuarea, în cele 48 de ore anterioare intrării pe teritoriul naţional, a unui test de diagnostic molecular sau de captură antigen, de tip tampon, având rezultat negativ pentru infecţia cu SARS-CoV-2;
  • persoanele care intră în Italia în scopul şederii de scurtă durată (până la 120 de ore în total) din motive de muncă, sănătate sau urgenţă absolută, cu obligaţia de a părăsi teritoriul naţional la expirarea termenului sau, în caz contrar, de a se supune măsurilor de autoizolare şi supraveghere sanitară;
  • persoanele care intră în Italia în scopul tranzitului pentru o durată de maximum 36 de ore cu un mijloc de transport privat, cu obligaţia de a părăși teritoriul naţional la expirarea termenului sau, în caz contrar, de a se supune măsurilor de autoizolare şi supraveghere sanitară;
  • cetăţenii şi rezidenţii unui stat membru al Uniunii Europene şi ai altor state şi teritorii indicate în listele A, B, C şi D care intră în Italia din motive dovedite de muncă, cu excepţia cazului în care în cele 14 zile anterioare intrării în Italia au stat în sau au tranzitat una sau mai multe ţări menţionate în lista C;
  • personalul sanitar care intră în Italia în scopul exercitării profesiilor sanitare, inclusiv în cazurile de exercitare temporară prevăzute de art. 13 din decretul-lege nr. 18 din 17 martie 2020, transformat cu modificări de către legea nr. 27 din 24 aprilie 2020;
  • lucrătorii transfrontalieri;
  • personalul din cadrul companiilor cu sediul principal sau secundar în Italia, ce revine în Italia după deplasări în străinătate din motive de muncă, pentru o perioadă de maximum 120 de ore (5 zile);
  • funcţionarii şi agenţii, oricum ar fi ei denumiţi, din cadrul Uniunii Europene sau ai organizaţiilor internaţionale, agenţii diplomatici, personalul tehnico-administrativ din cadrul misiunilor diplomatice, funcţionarii şi angajaţii consulari, personalul militar şi forţele de poliţie italiene sau străine, pompierii în exerciţiul funcţiunii;
  • elevii şi studenţii care urmează cursuri într-un alt stat decât cel în care îşi au domiciliul, reşedinţa sau locuinţa şi în care se întorc zilnic sau cel puţin o dată pe săptămână.

Românii pot solicita asistență consulară

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale misiunii diplomatice şi oficiilor consulare ale României în Republica Italiană: Ambasada României la Roma: +39 06.835.233.44, +39 06.835.233.52, +39 06.835.233.58, +39 06.835.233.56, +39 06.835.233.69, +39 06.835.233.71, +39 06.835.233.74, +39 345 147 3935 (telefon de urgenţă); Consulatul General al României la Milano: +39 0240098207, +39 02.40074018, +39 366.108.1444 (telefon de urgenţă); Consulatul General al României la Torino: +39 011 249 57 75, +39 011 249 52 64, +39 011 18 95 83 90, +39 338 756 8134 (telefon de urgenţă); Consulatul General al României la Trieste: +39 040 411 652, +39 040 452 8136, +39 040 416 350, +39 340 8821688 (telefon de urgenţă); Consulatul General al României la Bari: +39 080 548 1042, +39 080 546 1893, +39 080 548 4671, +39 080 546 1470, +39-334 604 2299 (telefon de urgenţă); Consulatul General al României la Bologna: +39 051 5872120, +39 051; 5872209, +39 349 1178220 (telefon de urgenţă); Consulatul României la Catania: +39.095.537.909, +39 095 536 139, +39 320 965 3137 (telefon de urgenţă).

Bugetul.ro
E jale la Raiffeisen Bank, BT, ING, BRD sau CEC Bank. ANAF a făcut anunțul despre ce se întâmplă cu clienții din România care au depozite bancare
redactia.ro
Doliu în lumea televiziunii. Una dintre cele mai frumoase femei s-a stins subit la doar 27 de ani. Avea tot viitorul în față și o poveste emoționantă
Bugetul.ro
Amenințare pentru ANPC și Cristian Popescu Piedone de la Bruxelles. Comisia Europeană pare să-i fi pus gând rău instituției care se ocupă de protecția consumatorilor
a1.ro
Ce declarații a făcut tatăl lui Vlad Pascu, la procesul fiului său! Ce gest a făcut, când s-a întâlnit cu părinții victimelor
Playtech.ro
Ţara europeană care intră în faliment imobiliar, românii sunt afectaţi. Preţurile au scăzut
observatornews.ro
Cum va fi vremea în noaptea de Înviere. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, până pe 12 mai 2025
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Scapă de moliile enervante. Cea mai ieftină și rapidă soluție
realitatea.net
Ce trebuie să faci cu bulbii lalelelor după ce se scutură florile? Trucuri pentru reluarea înfloririi
SportpeSurse
Strigătul de disperare al lui Rică Răducanu: "Nu mă mai invită nimeni pe nicăieri! Gică Hagi nu m-a chemat la nunta fiului"
Playtech.ro
Ţara europeană care intră în faliment imobiliar, românii sunt afectaţi. Preţurile au scăzut
Dailybusiness.ro
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
RomaniaTV
E grav! Anunţ BNR despre cel mai mare pericol pentru români în 2025
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Cum să slăbești 30 de kilograme în 6 luni. Mihaela Bilic spune că e garantat cu acest aliment: Stomacul nu știe să numere calorii, așa că l-am păcălit
redactia.ro
Doliu în lumea artistică din România. A murit unul dintre cei mai cunoscuți dansatori din țară
ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`