Prima pagină » Local » Noi comisii de urbanism apar la Primăria Municipiul Iaşi. Ce a transmis edilul Mihai Chirica
Noi comisii de urbanism apar la Primăria Municipiul Iaşi. Ce a transmis edilul Mihai Chirica

Noi comisii de urbanism apar la Primăria Municipiul Iaşi. Ce a transmis edilul Mihai Chirica

02 apr. 2021, 15:00,
Elena Nicoleta BUJOR în Local

Primarul Municipiul Iaşi, Mihai Chirica, a transmis astăzi, 2 aprilie 2021, faptul că se vor implementa noi comisii de urbanism pentru bunul demers al serviciilor.

Astfel, o nouă comisie va fi cea de estetică urbană. Aceasta va fi compusă din mai mulţi urbanişti, arhitecţi şi designeri urbani. Prin aceasta comisie se va dori disciplinarea tuturor investitorilor din Iaşi într-o manieră corectă.

„Am decis înfiinţarea a câtorva comisii absolut utile pentru bunul demers al serviciilor de urbanism. Comisia de estetică urbană va fi compusă din persoane specializate, urbanişti, arhitecţi, designeri urbani. Este o comisie consultativă prin care vrem să armonizăm ca orice investiţie indiferent unde este implementată trebuie să se armonizeze cât se poate de natural cu ce există în jurul acesteia pentru a nu apărea acele extravagante urbane care ne irită ochiul şi nu se regăsesc în conturul general al locaţiei respective.

Vom reuşi să disciplinăm pentru toţi investitorii din Iaşi într-o manieră corectă faţă de ei. Prima reticienta a investitorilor a fost dar dacă legaţi locurile de parcare de locuinţă, vei favoriza pe cei care vor să vândă fără parcare. Regulă se va aplica pentru toţi, OCPI va ţine cont de tot. Am dat sub formă de dispoziţie”, a transmis primarul Mihai Chirica.

Respectarea şi interpretarea unanimă privind legea locuinţei

Edilul municipiului Iași a menționat că toți investitorii vor interpreta doar într-o singură manieră suprafața totală a spațiului locuit.

„Nu va fi interpretat diferit cu suprafaţa totală a spaţiului locuit include şi spaţiile comune, iar alţii interpretează că nu vă include. Se referă doar la suprafaţa totală a unităţii construite, care nu poate fi mai mică de suprafaţă din legea 114. Nu mai accept nicio derogare şi interpretare pe acest subiect.

Obligativitatea că fiecare ansamblu locuit să aibă parcări de biciclete, rampe pentru persoane cu dizabilităţi şi prize pentru vehiculele electrice. Aceste lucruri se vor implementa pentru ulterioarele investiţii din Municipiul Iaşi”, a transmis edilul.

Înfiinţarea unui grup de inovare urbană

Grupul de inovare urbană este un grup de persoane care vor contribui cu idei inovative.

„Este o listă de oameni deschisă pentru idei. Ştiţi despre atenţie, hoţii de portofele. Încercam să adunăm cât mai multe idei care pot invoca urban Iaşul. Printre ideile inovative prezentate a fost banca de la Iaşi.

Pe toate proiectele de oaze de verdeaţă veţi vedea un mobilier urban inovativ cu elemente de SMART”, a mai spus Mihai Chirica.

Ziua cartierului

De asemenea, în intervenția publică avută de primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica a transmis că în perioada imediat următoare se va stabili o zi a cartierului.

„A treia idee este cea de a crea o zi a cartierului. De exemplu, se contruieste un bloc cu balcoane, trebuie să pun de la început ca în contractul de V-C, să spunem în mod evident dacă se doreşte închiderea balcoanelor se va face doar după o reţetă unică de închidere. Toţi vor închide la fel, cu aceeaşi culoare şi forma, şi acelaşi material.

Vom stabili când va fi ziua cartierului sau săptămâna cartierului. Atunci vom implica toţi cetăţenii, cu balconul cel mai frumos, cea mai frumoasă terasă şi vom da un voucher municipal, dar îi va permite ca timp de o săptămână să intre la toate instituţiile culturale din municipiul Iași”, a conchis primarul Municipiului Iași.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
07 noiembrie 2024
07 noiembrie 2024