Prima pagină » Local » Nimic nu a împiedicat-o să ajungă la hramul Mănăstirii Hadâmbu! Daniela Rusu: „Mă simt cam rău, nu m-am recuperat complet, dar când ajung aici parcă mă luminez!” – GALERIE FOTO

Nimic nu a împiedicat-o să ajungă la hramul Mănăstirii Hadâmbu! Daniela Rusu: „Mă simt cam rău, nu m-am recuperat complet, dar când ajung aici parcă mă luminez!” – GALERIE FOTO

09 sept. 2022, 02:00,
Codruța Șoroagă, în Local

Joi, 8 septembrie, cu prilejul Nașterii Maicii Domnului, mii de credincioși au luat parte la hramul Mănăstirii Hadâmbu. Invitat de seamă la acest eveniment a fost Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și al Bucovinei, care a celebrat Sfânta Liturghie, alături de obștea monahală și un sobor de preoți

Mii de credincioși s-au strâns în curtea mănăstirii încă de la primele ore ale dimineții pentru a fi siguri că vor ajunge să se închine la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului. În grupul de credincioși am remarcat-o pe Daniela Rusu care vine an de an la hramul Mănăstirii Hadâmbu tocmai din Vaslui. Deși a fost recent operată la piciorul stâng, vasluianca nu a vrut să rateze această sărbătoare.

Vasluianca Daniela Rusu își găsește de zeci de ani liniștea la Mănăstirea Hadâmbu

Daniela Rusu este din Vaslui, însă distanța n-o împiedică să vină la hramul Mănăstirii Hadâmbu. Anul acesta, situația sa este una deosebită, fiind recent operată la picior. Femeia muncește de peste 20 de ani în Spania, dar vine la mănăstire ori de câte ori simte nevoia de liniște.

„Sunt operată la genunchi, am cam o săptămână de la operația chirurgicală, dar nu puteam lipsi de la o asemenea sărbătoare. Suntem din Vaslui, de peste dealuri, însă nu ratăm în niciun an hramul Mănăstirii Hadâmbu. Tot binele, tot ce facem noi și ce ne dorim de aici ne vine, mereu ni s-au îndeplinit toate dorințele. Ne rugăm pentru sănătate, să nască fetele copii sănătoși și să ne păzească Dumnezeu de rele. Eu muncesc de peste 20 de ani în Spania, însă doar aici îmi găsesc liniștea. Mi-am rupt piciorul, am avut o operație săptămâna trecută, într-adevăr, mă simt cam rău, mă doare capul, nu m-am recuperat complet, dar când ajung aici parcă mă luminez. Când suntem la mănăstire nu ne mai trebuie nimic. Am fost și acum o săptămână, cum prindem momentul, cum venim. Stăm cât stăm și când simțim o greutate pe inimă venim, iar apoi avem parte de liniște, bucurie și bogăție. Când nu suntem bine, nu mai contează casele sau averea. Ne simțim foarte bine aici, văd o lume atât de frumoasă, toți frumos pregătiți, toată lumea pare veselă, bucuroasă”, a declarat Daniela Rusu.

Hramul Mănăstirii Hadâmbu, prilej de bucurie pentru credincioșii ortodocși

La hramul Mănăstirii Hadâmbu s-au adunat credincioși din toată zona Moldovei. Cu toții vin cu suflete deschise, cu speranța că rugăciunile vor fi ascultate, iar dorințele vor fi îndeplinite.

„Sunt din Iași, dar vin mai răruț la Mănăstirea Hadâmbu. Îmi plac slujbele, dar și faptul că este ordine și disciplină. E aer curat, parcul e frumos, mai mare dragul să vii. Eu, ca să spun așa, cel mai des merg la Mănăstirea Vlădiceni, e mai aproape de Iași, ne-am învățat acolo. E și drumul mai bun, până aici avem de mers, dar, când ajungem, ne încărcăm bateriile pentru o săptămână. E un loc ce îți dă liniște sufletească”, a precizat o altă credincioasă.

La hramul Mănăstirii Hadâmbu erau și câteva mame alături de copiii lor care așteptau ca participanții la slujbă să-și facă milă și să le dea de pomană câțiva bănuți. Prin acestea se număra și Elena, o femeie în vârstă de 41 de ani, din satul Alexieni, comuna Țibana, care aștepta în apropiere de porta mănăstirii alături de cei 4 copilași ai săi.

„Am 8 copii, dar pe cei mai mici i-am luat cu mine. Cel din brațe are 7 luni, e foarte iubit de toți, nu știu cum să mai aibă grijă de el. Am și o fată mai mare, are 20 de ani. Ne descurcăm greu, dar am grijă de copii, toți sunt la școală, sunt cuminți. Venim aici în fiecare duminică, nu doar la hram, ne mai dă lumea bani. Soțul meu este bolnav acum, este internat în spital, are cancer, ne rugăm pentru sănătatea lui”, a declarat femeia care a participat la hramul Mănăstirii Hadâmbu.

Comentarii
  • Și acum mergeți și intrebați sătenii din Hadîmbu ce părere au ei despre afacerea aia din deal !, o să vă cruciți cîte o să vă zică ei despre popii de acolo

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *