Prima pagină » National » Nicolae Ionel Ciucă, ministrul Apărării, a transmis un mesaj important despre pensiile militare

Nicolae Ionel Ciucă, ministrul Apărării, a transmis un mesaj important despre pensiile militare

22 sept. 2020, 19:00,
Bianca Rebegea în National

Marți, 22 septembrie 2020, Nicolae Ionel Ciucă, ministrul Apărării, a transmis un mesaj important despre pensiile militare. Acesta a avut un dialog cu secretarul de stat Marius Bălu, în care au discutat despre importanța pensionarilor militari seniori. De asemenea, a subliniat că responsabilitatea de a-i sprijini după retragerea din activitate are o însemnătate enormă.

„Astăzi, împreună cu secretarul de stat Marius Bălu, am avut un dialog foarte bun cu reprezentanții mai multor structuri asociative ale pensionarilor militari.

Seniorii noștri sunt generația care ne-a ghidat la începutul carierei din Armata României și acum, la rândul nostru, suntem cei care au responsabilitatea de a-i sprijini după retragerea din activitate.”, a spus Nicolae Ionel Ciucă.

Nicolae Ionel Ciucă, ministrul Apărării, a transmis un mesaj important despre pensiile militare

Ministrul Apărării a precizat faptul că, în aproape o lună , se vor finaliza ”demersurile de optimizare a procesului de informare pe teme de interes.” Totodată, a arătat că se va îmbunătăți comunicarea cu pensionarii militari, prin intermediul Casei de pensii a MApN și a Departamentului pentru relația cu Parlamentul.

”I-am informat pe militarii în rezervă și retragere că, în aproximativ o lună, vor fi încheiate demersurile de optimizare a procesului de informare pe teme de interes: pensii militare, îmbunătățirea condițiilor oferite personalului, modificări ale legislației în domeniile de interes, dar și despre activitatea structurilor asociative ale militarilor.

Armata va fi mai activă în comunicarea cu pensionarii militari, prin cele două structuri cu responsabilități directe legate de ei: Casa de pensii sectorială a MApN și Departamentul pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului. Acestea își vor actualiza și îmbunătăți paginile din Internet, vor administra un forum dedicat exclusiv problematicii pensiilor militare, vor crea și administra pagini dedicate problematicii care îi preocupă pe seniorii noștri și vor organiza periodic, în rețelele de socializare, sesiuni de întrebări și răspunsuri pe tema pensiilor militare.”, a menționat ministrul.

Noi proiecte legislative în dezbatere parlamentară

Nicolae Ionel Ciucă a vorbit și despre înlăturarea discriminărilor majore din sistemul pensiilor militare de stat, crearea cadrului legal pentru recalcularea pensiilor militare, dar și pentru actualizarea pensiilor militare ori de câte ori se majorează soldele militarilor. Mai mult decât atât, se vor acorda drepturile prevăzute de Statutul cadrelor militare celor decorați cu “Meritul Militar”.

”Referitor la pensiile militare de stat, am discutat despre proiectele legislative aflate acum în dezbatere parlamentară și am convenit asupra principiilor care trebuie avute în vedere atunci când Ministerul Apărării Naționale va formula propuneri de modificare a acestora: înlăturarea discriminărilor majore din sistemul pensiilor militare de stat, crearea cadrului legal pentru recalcularea pensiilor militare, dar și pentru actualizarea pensiilor militare ori de câte ori se majorează soldele militarilor, eliminarea inechităților create de diferitele acte normative care reglementează sistemul pensiilor militare, precum și acordarea drepturilor prevăzute de Statutul cadrelor militare celor decorați cu “Meritul Militar”.

În ceea ce privește rezultatul verificării pe care Curtea de Conturi a României a efectuat-o la solicitarea mea, i-am asigurat pe participanții la întâlnire că decizia definitivă a instanțelor de judecată va fi aplicată imediat de către Casa de pensii sectorială a MApN.”, a precizat ministrul.

Nicolae Ionel Ciucă, ministrul Apărării, a transmis un mesaj important

Ministrul Apărării a dat asigurări că va sprijini în permanență militarii în rezervă și în retragere.

”Am decis împreună faptul că Ministerul Apărării Naționale și Forumul structurilor asociative ale militarilor din sistemul apărării, ordinii publice și siguranței naționale vor susține, cu anumite propuneri de modificare necesare respectării principiilor de mai sus, PL-x nr. 199/2020 – proiectul de lege privind modificarea și completarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat și instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor militare de stat.

Voi rămâne permanent în contact cu reprezentanții Forumului și voi sprijini întotdeauna militarii în rezervă și în retragere. Ministerul Apărării Naționale este și va fi tot timpul alături de structurile asociative ale personalului care a făcut parte din Armata României.”, a spus ministrul Apărării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
14 noiembrie 2024
14 noiembrie 2024