Prima pagină » National » Nicolae Ciucă spune nu are nicio obiecție privind lansarea unei comisii care să analizeze cheltuielile făcute de Iohannis, dar spune că PSD nu vrea să rezolve problema
Nicolae Ciucă spune nu are nicio obiecție privind lansarea unei comisii care să analizeze cheltuielile făcute de Iohannis, dar spune că PSD nu vrea să rezolve problema

Nicolae Ciucă spune nu are nicio obiecție privind lansarea unei comisii care să analizeze cheltuielile făcute de Iohannis, dar spune că PSD nu vrea să rezolve problema

12 nov. 2024, 22:43,
Redacția BZI în National

Șeful Senatului României, Nicolae Ciucă, spune că nu are nicio obiecție privind lansarea unei comisii care să analizeze cheltuielile făcute de președintele Klaus Iohannis în mandatul său de la Cotroceni. Ciucă spune însă că ar putea acuza PSD că vrea să îngroape cazul, prin deschiderea unei anchete!

„I-aș aduce aminte domnului Ciolacu că atunci când eu am lansat comisia NORDIS a spus că nu vrem să rezolvăm problema. Înseamnă că acum nici ei nu vor să rezolve problema cu cheltuielile lui Iohannis dacă fac o comisie. Nu am nimic împotriva. Ei încearcă într-una să mă lipească pe mine de domnul președinte Iohannis. Domnul președinte Iohannis nu este Putin, eu nu sunt Medvedev. PSD trebuie să lase aceste tertipuri pentru că nu țin!”, a spus Nicolae Ciucă

Administrația Prezidențială va trebui oricum să publice cheltuielile

Instanța a decis că Administrația Prezidențială trebuie să comunice în termen de 10 zile toate informațiile privind cheltuielile pe deplasările externe ale lui Klaus Iohannis solicitate de deputatul USR Claudiu Năsui, considerate de interes public. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs în 15 zile. În același timp, PSD a solicitat conducerii Camerei Deputaților și Senatului să fie înființată o comisiei comună de anchetă cu privire la cheltuielile făcute de Administraţia Prezidenţială şi de alte instituţii ale statului în interesul personal al șefului statului. „Am câștigat procesul împotriva lui Klaus Iohannis. Acum un an l-am dat în judecată pe Klaus Iohannis pentru a desecretiza cheltuielile sale cu deplasările cu avioane de lux. Nu de alta, dar nu le făcea din banii lui sau ai PNL, ci din banii dumneavoastră. Fac aceste procese nu numai pentru transparență, ci și pentru a demonstra tuturor că se pot reduce cheltuielile statului. PNL și aliații lor PSD s-au îmbuibat din banii dumneavoastră și vor să facă asta în continuare”, a scris Claudiu Năsui, marți pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
28 noiembrie 2024
28 noiembrie 2024