Prima pagină » Actualitate » Nicolae Ciucă, despre majorarea pensiilor: „Dacă bugetul va permite, propunerea PNL este de 15%!” – VIDEO
Nicolae Ciucă, despre majorarea pensiilor:

Nicolae Ciucă, despre majorarea pensiilor: „Dacă bugetul va permite, propunerea PNL este de 15%!” – VIDEO

07 nov. 2022, 17:35, 1 ,
în Actualitate

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunțat luni, 7 noiembrie, că liberalii vor propune ca pensiile să fie majorate cu 15% dacă specialiștii vor stabili că bugetul poate susține această majorare.

Nicolae Ciucă a spus că procentul de majorare a fost stabilit de liberali în funcție de inflația care a depășit 15%.

„Am discutat la nivelul PNL că trebuie să propunem soluții ca să acoperim creșterea inflației… dacă bugetul o va permite, propunerea PNL va fi de 15%”, a declarat Nicolae Ciucă.

Majorarea pensiilor, scanrii posibile

PSD a vorbit despre o majorare de cel puțin 10%, dar cifra ar putea crește în funcție de sumele disponibile la bugetul de anul viitor. Potrivit ministrului Muncii, Marius Budăi, un prim scenariu ar fi creșterea pensiilor cu 10% plus un sprijin pentru persoanele vulnerabile.

„Noi, PSD, nu ne-am schimbat opțiunea. Am spus din august că se impune o majorare de cel puțin 10%. A prezentat și Marcel Ciolacu versiunea pentru o majorare de 15%, aici vorbim despre cei cu contributivitate.

Vorbim despre o majorare de 10% și pentru iarnă să sprijinim categoriile vulnerabile. Suntem în dezbateri, pe ultima sută de metri a bugetului pentru 2023. Trebuie ca aceste majorări să meargă cu alte măsuri (…), prețurile din energie, protejarea locurilor de muncă.

Voi rămâne echilibrat și am să fac anunțul final prin intermediul liderilor coaliției. Suntem pe final cu construcția bugetului și când îl vom depune în primă lectură, în guvern, se va regăsi și suma de bani, cu majorarea punctului de pensiile și intențiile pentru perioada de iarnă”, a declarat Marius Budăi.

Comentarii
  • Ciuca are pensie speciala nesimtita, de 20.000 de lei lunar, iar dupa majorarea de 15% (3.000 de lei) va incasa 23.000 lei pe luna! Plus salariul imens de la guvern…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *