Spectacol la dezbaterea cu Nicolae Ciucă de la Antena 3. Aflat în coaliție cu PSD, liderul PNL a semnat o hârtie, în direct, prin care s-a angajat că după alegerile parlamentare și prezidențiale PNL nu mai face alianță cu PSD.
„PNL sub conducerea mea nu va face guvern cu PSD”, a scris Nicolae Ciucă.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, în opinia sa, coaliția PSD-PNL trebuie să rămână la guvernare și după alegerile prezidențiale. De asemenea, Ciolacu a spus că își dorește ca cel târziu pe 21 decembrie să avem Legea Bugetului și pe 23 decembrie să avem învestit noul Guvern, de către Parlamentul care tocmai a depus jurământul.
Ce a făcut Nicolae Ciucă la Revoluţie
Nicolae Ciucă a fost întrebat, într-o dezbatere electorală găzduită de Antena 3, ce a făcut la Revoluţie şi a afimat: „Am fost ofiţer în cadrul Batalionului 121 Cercetare Craiova, de aceea am spus că am executat misiuni specifice. În dimineaţa în care Ceauşescu a părăsit Palatul CC, am fost în dispozitiv de pază la căminul miltiar din Craiova care era în construcţie. În momentul în care a părăsit şi a zburat cu elicopterul, am fost retraşi în cazarmă. În seara aceleiaşi zile am fost şi am executat pază la banca de dezvoltare, după care am revenit în cazarmă şi nu am mai părăsit-o. În stradă nu am fost deloc”.
Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale a mai spus că în calitate de ministru al Apărării şi-a cerut scuze pentru greşelile Armatei Române în Decembrie 1989.
„Eu mi-am cerut scuze ca ministru al Apărării pentru tot ce s-a întâmplat greşit la Revoluţie din partea Armatei la Revoluţie. Eram ministrul Apărării şi am făcut-o în numele instituţiei”, a declarat Ciucă.
Nicolae Ciucă a mai fost întrebat cât timp a fost membru PCR, el explicând că în perioada 1986- 1989.
„Am fost membru PCR din 1986 până în 1989 când s-a desfiinţat”, a preczat Nicolae Ciucă.
Ce spune Nicolae Ciucă despre desecretizarea cheltuielilor de la Administrația Prezidențială
Nicolae Ciucă, președintele PNL, a spus luni seara, la Antena 3 CNN, că va desecretiza cheltuielile de la Administrația Prezidențială, în contextul scandalurilor create de zborurile cu avioane private și de cazări la hoteluri de lux ale președintelui Klaus Iohannis.
„De fiecare dată voi răspunde, voi desecretiza absolut ce e legal. Tot ce ține de mine va fi desecretizat, dacă e legal.
Am zburat cu cursă de linie la Bruxelles, nu m-am întâlnit cu Klaus Iohannis.
S-a încercat în presă, e tactica PSD. Am avut întâlniri oficiale în cadrul PPE. Eu am fost cu Dan Motreanu.
Am plecat la activități diferite, în zile diferite. Nu ne-a invitat Klaus Iohannis în aeronava sa”, a spus Nicolae Ciucă.
De ce România nu poate doborî, de fapt, dronele rusești
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, fost șef al Ministerului Apărării Naționale, a fost întrebat de ce România nu doboară dronele rusești care cad pe teritoriul ei. Ciucă spune că țara noastră are nevoie de o bună coordonare cu aliații din NATO, dar și de o legislație clară și colaborare cu Ucraina.
„Sunt două aspecte cât se poate de clare. Pe de o parte ca aceste drone să fie identificate e nevoie de un sistem de identificare și consolidare foarte bine integrat. Până acum România nu a avut acest lucru, însă partenerul nostru strategic a transferat sisteme performante în România și acum putem identifica și urmări acest proces. A doua chestiune a fost legată de procedurile de coordonare ale structurilor aeriene NATO și ale noastre. Ați văzut că s-au ridicat și avioane ale poliției aeriene din Spania și avioane F-16 ale României și aici e nevoie de coordonare. E nevoie și de coordonare cu Ucraina fiindcă România poate distruge acele drone și resturi din ele să cadă pe teritoriul Ucrainei plus că ele nu pot fi distruse oricum fiindcă există riscul ca fragmente din ele să cadă pe teritoriul României”, a spus Nicolae Ciucă la Antena 3 CNN.
e Ciuca, ma!, Ciuca al nostru!, mai prost ca drumul.
Strategie evreiasca.