Prima pagină » Actualitate » Premierul Nicolae Ciucă și-ar fi plagiat teza de doctorat. Jurnalista Emilia Șercan a demonstrat acest lucru

Premierul Nicolae Ciucă și-ar fi plagiat teza de doctorat. Jurnalista Emilia Șercan a demonstrat acest lucru

18 ian. 2022, 09:25,
în Actualitate

Jurnalista Emilia Șercan a demonstrat că Nicolae Ciucă și-ar fi plagiat teza de doctorat. Respectiva lucrare are părți întregi copiate din alte lucrări de doctorat, susținute la Universitatea Națională de Apărare. Pe lângă plagiat, respectiva lucrare nu repezintă produsul unei cercetări științifice. În total, teza de doctorat are 138 pagini.

În urma acestei sesizări, ea l-a contactat și pe Nicolae Ciucă în această privință. Acesta a răspuns că teza sa de doctorat a fost scrisă în conformitate cu rigorile academice de la momentul respectiv. Datorită acestei lucrări de doctorat, Nicolae Ciucă a devenit doctor în Științe militare, în anul 2003.

Premierul Nicolae Ciucă și-a plagiat teza de doctorat

Emilia Șercan a primit permisiunea să vadă teza în anul 2021, luna decembrie. În ciuda tuturor dovezilor, Nicolae Ciucă susține în continuare că lucrarea este realizată în  conformitate cu regulile impuse.

”Teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă, în baza căreia a devenit doctor în Științe militare în 2003, este plagiată. Astăzi pot să prezint dovezile adunate cu multă migală care atestă că cel puțin 42 de pagini din totalul de 138 ale tezei sunt plagiate.

Conținutul din cel puțin 19 pagini a fost plagiat din alte două teze de doctorat susținute anterior la Universitatea Națională de Apărare “Carol I” (UNAP), una dintre ele coordonată chiar de îndrumătorul premierului. Dincolo de plagiatul în sine, lucrarea nu este un produs de cercetare științifică. Nu are o metodologie, un corpus și o cercetare propriu-zisă.”, a sesizat jurnalista

Jurnalista a primit accesul la teză în decembrie 2021, după ce făcut trei solicitări scrise, făcute la Biblioteca Națională și la UNAP.

Accesul la teză l-am primit în decembrie 2021, după trei solicitări scrise făcute la Biblioteca Națională începând cu luna mai 2021. Săptămâna trecută am primit acces și la Biblioteca UNAP. Într-o declarație pe care premierul Nicolae Ciucă mi-a transmis-o aseară, susține că teza sa de doctorat “a fost întocmită în concordanță cu cerințele legale existente la momentul respectiv”.

#romaniaplagiata #doctorinimpostura”, scrie Emilia Șercan.

Acuzații de plagiat pentru ministrul Inovării, Cercetării și Digitalizării

De asemenea, Emilia Șercan a demonstrat că ministrul Inovării, Cercetării și Digitalizării, Florin Roman și-a plagiat lucrarea de disertație. În ciuda acestui fapt, premierul Ciucă a declarat că nu îl va demite până când ”organele de abilitate” nu vor decide dacă a plagiat sau nu.

Emilia Șercan, cea care în ultimii ani a scos la iveală fenomenul major al plagiatelor în rândul politicienilor, a explicat de ce premierul nu îl va înlocui din funcție pe Roman.  Cu toate acestea, ulterior el a fost demis și înlocuit în funcție.

Universitățile ar putea opri problema plagiatului

Directorul executiv al Confederației Patronale Concordia, Radu Burnete, și-a exprimat opinia cu privire la problema plagiatelor în țara noastră. Acesta este de părere că ”marile universități din România ar putea să pună capăt acestei nesfârșite povești”, chiar dacă riscă să intre în conflict cu partidele politice.

”Ar trebui un grup de lucru comun al cărui obiectiv să fie verificarea lucrărilor științifice a celor care dețin funcții publice importante: miniștri, prim-miniștri… rectori. Acest for nu are nevoie de niciun fel de putere legală, ci se poate construi pe legitimitatea universităților. Dacă cele mai mari universități din România spun că ești plagiator atunci ești. Sigur, o condiție esențială ar fi ca cei care-l compun să nu-și fi construit la rândul lor carierele prin furt și plagiat”, scrie Radu Burnete.

La rândul ei, Emilia Șercan a fost acuzată de plagiat. Într-un document prezentat de Turnul Sfatului, este demonstrat faptul că jurnalista a plagiat paragrafe întregi în lucrarea sa de licență. Florin Roman și Nicolae Ciucă nu sunt singurii politicieni care și-au  plagiat lucrările academice, fiind demonstrat faptul că președintele AEP are sute de pagini plagiate în teza de doctorat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`