Prima pagină » Local » Nici polițiștii nu au știut cum să reacționeze! Cine a spus că pensionarii nu mai au fantezii ascunse?! O „bunicuță” cu un apetit uriaș și-a bătut iubitul de față cu prietenul ei, pentru că nu i-a făcut pe plac! (Exclusiv)
Nici polițiștii nu au știut cum să reacționeze! Cine a spus că pensionarii nu mai au fantezii ascunse?! O

Nici polițiștii nu au știut cum să reacționeze! Cine a spus că pensionarii nu mai au fantezii ascunse?! O „bunicuță” cu un apetit uriaș și-a bătut iubitul de față cu prietenul ei, pentru că nu i-a făcut pe plac! (Exclusiv)

15 iun. 2021, 02:00,
Ciprian Nedelcu în Local

O femeie din localitatea ieșeană Horlești a primit un avertisment din partea judecătorilor. Magistrații au renunțat la aplicarea vreunei condamnări în cazul Mariei Roca (60 de ani), pentru acuzațiile de furt și lovire sau alte violențe. În același dosar, prietenul ieșencei, Mihai Anton, s-a ales tot cu un avertisment, sub aceleași acuzații. Cei doi au fost obligați să-i achite victimei, fostul prieten al ieșencei, suma de 3.000 de lei, cu titlu de daune morale. Scandalul a izbucnit când femeia a intrat în casa fostului iubit pentru a-și strânge lucrurile

O relație de dragoste între pensionari s-a încheiat dramatic! Astfel, o femeie din județul Iași s-a ales cu un avertisment din partea judecătorilor, după ce a făcut un gest uluitor la adresa fostului iubit! Astfel, recent, magistrații din cadrul Judecătoriei Oradea au renunțat să aplice vreo condamnare în cazul Mariei Roca (60 de ani) și al actualului prieten al ieșencei, Mihai Anton (51 de ani), aceștia primind doar câte un avertisment din partea judecătorilor. Cei doi au fost acuzați de furt și lovire sau alte violențe. Bărbatul a fost achitat pentru furt, dar a primit avertismentul pentru lovire.

„Instanța admite în parte acțiunea formulată de partea civilă Vasile D. Îi obligă, în solidar, pe inculpați la plata sumei de 3.000 de lei, cu titlu de daune morale, în favoarea părții civile. Respinge celelalte pretenții, ca neîntemeiate”, au menționat magistrații.

Victima solicitase despăgubiri în valoare totală de 7.000 de lei. Totuși, sentința a fost contestată atât de femeia din localitatea ieșeană Horlești, cât și de procurori.

Ieșeanca Maria Roca, acuzată că i-a făcut scandal fostului iubit

Procesul ieșencei Maria Roca și al actualului prieten al acesteia, Mihai Anton, a început pe 21 ianuarie 2021. Atunci, procurorii i-au trimis în judecată pentru tâlhărie, dar încadrarea juridică a faptelor a fost schimbată în furt și lovire sau alte violențe.

„Pe data de 1 ianuarie 2018, în jurul orei 19:00, inculpații s-au deplasat la locuința persoanei vătămate, unde, pe fondul unui conflict spontan, i-au aplicat acesteia mai multe lovituri cu pumnii și picioarele, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 6 zile de îngrijiri medicale, după care i-au sustras mai multe bunuri, respectiv un cuțit, un telefon mobil și o mașină de tocat carne”, au menționat anchetatorii.

Aceștia au subliniat că ieșeanca și victima au avut o relație de dragoste, care a durat până la finele anului anterior. În prima zi din 2018, ieșeanca a mers cu amicul ei la casa victimei, pentru ca femeia să-și ia bunurile rămase în locuința respectivă după încheierea relației de concubinaj.

„Hainele inculpatei erau deja pregătite de către persoana vătămată, fiind depozitate în saci. Persoana vătămată se afla înăuntru, mătura. Între persoana vătămată și inculpată s-a iscat un conflict spontan din cauza unor sume de bani pretins datorate de aceasta inculpatei, aspect necontestat de părți. Astfel, inculpata a lovit-o pe persoana vătămată cu palma, apoi a căutat în dulapurile din bucătărie și a luat o mașină de tocat carne și un cuțit.

După câteva minute a intrat în casă inculpatul Mihai Anton, cu scopul de a grăbi inculpata. Persoana vătămată, văzându-l, l-a întrebat: «Ce cauți la mine în casă?!» Inculpatul, pe fondul acestei replici, l-a lovit pe bărbat cu pumnii și palma peste față, după ceafă, spărgându-i arcada. În acest timp, inculpata l-a lovit cu picioarele. În urma acestor incidente s-a concluzionat că leziunile s-au putut produce prin lovire cu corp dur și necesită 6 zile de îngrijire medicală”, au mai afirmat oamenii legii.

Dragoste cu năbădăi, printre pensionari: a vrut să sune la Poliție și a fost lăsat fără telefon!

Anchetatorii au mai spus că, ulterior altercației, victima a încercat să sune la 112.

Atunci, inculpata i-a luat telefonul din mână, menționând că persoana vătămată i-a stricat un telefon în timpul relației, așa că îl va lua pe acesta, în compensare. În continuare, persoana vătămată a indicat inculpaților locul în care se aflau sacii cu hainele inculpatei și i-a ajutat să îi ducă la mașină. Inculpații au plecat, iar persoana vătămată a apelat la un vecin pentru a chema ambulanța.

La audieri, ieșeanca Maria Roca și amicul ei, Mihai Anton, au negat că au agresat victima. De altfel, ieșeanca a precizat că a luat din casă lucrurile care îi aparțineau, susținând că fostul ei iubit era sub influența alcoolului, deoarece își sărbătorea onomastica. Mai mult, femeia din localitatea ieșeană Horlești a susținut că Mihai Anton are o paralizie pe partea stângă a corpului, iar, când acesta a intrat în locuință, victima ar fi împins o măsuță spre el, fapt ce l-a dezechilibrat și l-a făcut să-l tragă la pâmănt pe fostul iubit al femeii. Mihai Anton a susținut povestea ieșencei, afirmând că are probleme la coloană și că, în clipa în care s-a dezechilibrat, l-a tras în jos pe fostul iubit al femeii, acesta din urmă lovindu-se cu capul de măsuță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`