Prima pagină » International » Nici cancerul nu mai este ce a fost. Ce spun ultimele descoperiri ale cercetătorilor

Nici cancerul nu mai este ce a fost. Ce spun ultimele descoperiri ale cercetătorilor

12 sept. 2022, 12:16,
în International

Poluarea aerului ar putea duce la cancer, susţin ultimele descoperiri ale cercetătorilor. Însă această nouă informație transformă în totalitate înţelegerea modului în care apar tumorile canceroase.

Descoperirea a fost făcută de o echipă de la Institutul Francis Crick din Londra, care a arătat că, în loc să provoace daune, poluarea aerului trezeşte celulele vechi deteriorat.

Ultimele descoperiri ale cercetătorilor despre cancer

Aceste ultime descoperiri ale cercetătorilor în ceea ce priveşte cancerul, sunt validate şi de unul dintre cei mai mari experți la nivel mondial, profesorul Charles Swanton. Acesta a declarat că ultima descoperire marchează „o nouă eră” în care ar putea fi posibilă dezvoltarea unor medicamente care să prevină formarea tumorilor.

Până în acest moment, tot ceea ce ştiam despre cancer este că totul începe cu o celulă sănătoasă. Apoi, aceasta dobândeşte din ce în ce mai multe mutaţii în codul său genetic, sau ADN, până când ajunge la un punct critic, de unde devine celulă canceroasă şi se înmulțește necontrolat.

Acest scenariu are însă şi câteva probleme: mutaţiile canceroase se găsesc în ţesuturi aparent sănătoase, iar multe substanţe cunoscute ca fiind cauzatoare de cancer, printre care şi poluarea aerului, nu par să afecteze ADN-ul oamenilor.

Acum însă, cercetătorii vin cu dovezi în sprijunul unei idei diferite. Deteriorarea fiind deja prezentă în ADN-ul celulei noastre, acumulată pe măsură ce creştem şi îmbătrânim, ceva trebuie să apese pe trăgaci pentru a o face celulă canceroasă.

Această descoperire vine după ce oamenii de știință au cercetat motivele pentru care nefumătorii fac cancer pulmonar. Conform datelor, majoritatea cancerelor pulmonare sunt cauzate de fumat, dar numai un caz din 10 are legătură cu poluarea aerului.

Într-o altă ordine de idei, precizăm că o actriță de la Hollywood se confruntă cu limfom non-Hodgkin și a început deja chimioterapia.

Poluarea aerului, un factor ce poate activa celulele canceroase

Cercetătorii s-au concentrat cu precădere asupra poluării cu PM 2,5 (praf). În cadrul unor serii de cercetări pe oameni și animale, aceştia au arătat că în locurile cu niveluri ridicate de poluare erau înregistrate mai multe cancere pulmonare care nu erau provocate de fumat. De altfel, inhalarea de PM 2,5 declanșează o alarmă chimică în plămâni, prin eliberarea de interleukină-1-beta.

Prin urmare, aceasta provoacă o inflamaţie şi activează celulele din plămâni pentru a ajuta la repararea oricăror pagube. Din cele aproximativ 600.000 de celule din plămânii unei persoane de 50 de ani, cel puţin una conţine deja mutaţii potenţial canceroase, acestea fiind dobândite pe măsură ce îmbătrânim, dar par complet sănătoase până când sunt activate de alarmă chimică şi devin canceroase.

Cercetătorii au reuşit de altfel să oprească formarea de tumori canceroase la şoarecii expuşi la poluare prin utilizarea unui medicament care blochează semnalul de alarmă.

Totodată, reiterăm faptul că în luna mai a acestui an, a fost injectat primul pacient uman cu virusul revoluționar care ucide cancerul.

Aceste rezultate reprezintă o dublă descoperire, atât pentru înțelegerea impactului poluării atmosferice, cât și pentru înțelegerea principiilor fundamentale care stau la baza apariției cancerului.

De altfel, potrivit unui studiu publicat în urma ultimelor descoperiri ale cercetătorilor despre cancer în revista „Lancet”, poluarea a fost responsabilă pentru moartea prematură a nouă milioane de oameni în 2019.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *