Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a afirmat că în România nu s-a încheiat primul val al pandemiei de coronavirus. Acesta a menționat că există posibilitatea ca această primă etapă să fie împărțită în două iar a doua parte să se manifeste mult mai agresiv decât prima. De asemenea Nelu Tătaru recomandă persoanelor care nu cred în noul virus să se uite cu atenție în jurul lor sau la secțiile de Terapie Intensivă pentru a vedea care este realitatea.
“Le recomand să se uite în jur, să se uite în spitale, să meargă în secţiile de Terapie Intensivă, să vadă dacă într-adevăr există acest coronavirus şi există această infecţie, să vadă că se poate deceda la 30-39 de ani fără a avea comorbidităţi (…) Ca să avem valul doi trebuie să ne gândim să terminăm acest val unu, noi nu l-am terminat. Este o recrudescenţă a numărului de cazuri tocmai prin nerespectarea unor reguli şi unor precauţii.
Încă nu am terminat acest prim val, încă nu am ajuns la acea viaţă cvasi-normală de care vorbesc spre sfârşitul lunii iulie, începutul lunii august. Noi putem transforma acest prim val într-un val cu două cocoaşe, putem face o a doua cocoaşă care poate fi mai violentă decât prima, în condiţiile în care dacă atunci acţiona un instinct de conservare, acum parcă acest instinct de conservare, la o parte din concetăţenii noştri, nu mai există (…) Din experienţă am observat că orice pandemie merge cu un an, doi de persistenţa virusului în comunitate.
Dar depinde de noi cum se va înregistra acel val doi.
Am început recoltări de seruri reziduale în contextul acelui studiu de sero-prevalenţă în care vrem să vedem cam care este rata de imunizare la nivelul populaţiei României, cam care sunt grupele de vârstă, cam care sunt regiunile şi judeţele din această ţară care au făcut imunizare într-o oarecare măsură şi astfel vom putea previziona şi un eventual val doi în anotimpul rece şi amploarea acestuia. (…) Dacă am avut un prim val altfel decât în celelalte ţări europene, să ne gândim încă o dată la Italia, la Spania, este tocmai pentru că am respectat nişte reguli, dar până la un moment dat”, a afirmat Nelu Tătaru.
Nelu Tătaru a anunțat amânarea relaxării măsurilor de prevenție
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că, după analizarea situației actuale a pandemiei de coronavirus din România, specialiștii din grupul tehnic au hotărât să amâne relaxarea măsurilor de prevenție. Această decizie a fost influențată de creșterea numărului de cazuri de infecție cu noul virus dar și a deceselor provocate de acesta.
„Recomandările specialiștilor din grupul tehnic sunt de a amâna noile măsuri de relaxare pe care le aveam pentru 1 iulie, urmărind evoluția numărului de cazuri, evoluția cazurilor ATI, evoluția deceselor. În ultimele două săptămâni, o parte din concetățenii noștri nu au respectat regulile și am văzut creșterea transmiterii comunitare. S-a decis la nivelul grupului tehnic să amânăm cea de-a patra măsură de relaxare”, a declarat Nelu Tătaru.
Nelu Tătaru: „Suntem într-un moment de transmitere comunitară accentuată”
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a vorbit în această seară despre situația pandemiei de coronavirus din ultimele zile din România. Acesta consideră că relaxarea măsurilor de prevenție a fost înțeleasă greșit și că cetățenii ar trebui să fie precauți.
„De două săptămâni și jumătate suntem într-o creștere de cazuri. Dacă la început a fost o creștere timidă, în ultimele zile am avut și creșteri peste 300-400. Suntem într-un moment de transmitere comunitară accentuată. Au fost momente în serile trecute unde am transferat pacienți din Ploiești la București. Suntem într-un moment în care gestionăm trei etape de relaxare, weekenduri prelungite și o respectare parțială a măsurilor de distanțare socială. În acest context, avem această creștere a cazurilor. Avem anchete în desfășurare în toată țara.
Suntem într-un moment în care putem gestiona acest număr de cazuri crescute, dar suntem într-un moment în care facem un apel la populația României: Haideți să respectăm regulile de igienă și distanțare socială. Cred că această relaxare prost înțeleasă, încurajată de pe margine într-un scop politic nu va duce decât la a forța un sistem medical.
Pentru a ajunge la valul doi, haideți să terminăm valul unu
În contextul în care pe o pantă descendentă intervine o relaxare toatală și o încurajare politică spre această relaxare și nerespectare cred că avem un prim val prelungit, pe care trebuie să îl gestionăm pentru moment.
Avem un statut economic care a suferit în acest val. Trebuie să ne remediem economic și abia din toamnă să ne gândim politic. Sunt unii care nici nu au așteptat să termine partea medicală și deja au început politic. Nu cred că este corect față de un corp medical care s-a expus, care s-a infectat, care a avut și decese tocmai pentru a ajunge la a-și respecta meseria. Cred că de la partea politică se trage problema. Aș fi vrut să îi văd atunci în martie. Alegătorii au stat în casă două luni, au respectat în 30 de ani, pentru prima dată, să aibă o restricție. Să îi respectăm pe ei și să le redăm o viață normală. Politica să vină mai târziu”, a declarat Nelu Tătaru.