Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a declarat că este pregătit să se vaccineze anti-COVID-19 în mod public, dacă acest lucru va ajuta oamenii să aibă încredere în eficiența vaccinului. El a precizat că, deși a fost făcut într-un timp scurt, vaccinul este sigur, deoarece testele au fost făcute pe eşantioane mari de populaţie şi au dat rezultate bune.
Vineri seara, la Antena 3, ministrul a afirmat că s-ar vaccina în public, așa cum au anunțat și liderii altor țări: „Dacă ajută, da. Eu mă voi vaccina oricum”.
El a completat că „aceste tranşe (de vaccin – n.r.) care vin la nivelul Comisiei Europene sunt împărţite echitabil tuturor statelor membre” ale UE.
„Nu putem să ne imunizăm decât prin boală sau făcând acest vaccin. Acest vaccin, chiar dacă a fost elaborat destul de repede, are şi siguranţă. Suntem după ani de zile de cercetări în această ştiinţă a vaccinurilor. Evaluarea s-a făcut pe eşantioane mari populaţionale, pe eşantioane care au cuprins şi pacienţi cu comorbidităţi. Evaluarea de faza III ne-a arătat că au eficacitate de 95 – 97%”, a spus ministrul Sănătăţii.
Din punctul său de vedere, „până spre vară vom mai avea prezenţa acestui virus”.
„În primăvară vom ajunge segmentul de populaţie generală să fim vaccinaţi. Este momentul în care vom vedea o scădere a numărului de cazuri, dar trebuie să înţelegem că acest vaccin are şi un rapel, că acest vaccin are o anumită perioadă în care dă acea componentă de anticorpi şi va trebui reevaluat în alt sezon în măsura în care evoluţia se va produce în continuare”, a subliniat Tătaru.
Nelu Tătaru, despre restricțiile anti-COVID
Ministrul a făcut referire şi la perioada sărbătorilor de iarnă, subliniind că nu va exista un aşa-numit lockdown, orice măsuri urmând să fie luate punctual, la nivel local.
„Evoluţia din fiecare localitate va da şi măsura desfăşurării sărbătorilor şi a momentelor religioase. Deci ţine doar de noi să adaptăm nişte restricţii pentru a putea ca la un moment religios să putem petrece cvasinormal acel moment”, a spus Tătaru.
Nelu Tătaru: „Ţine doar de noi dacă transmiterea în comunitate va fi mai mică”
Sărbătorile de iarnă vin și noi restricții apar. Dacă până acum eram obișnuiți să le petrecem cu rude sau prieteni, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, recomandă sărbătorile doar cu familia.
„Recomandarea rămâne aceeaşi, ca tot ceea ce înseamnă recomandare generală să fie respectat şi acum. Ţine doar de noi dacă sărbătorile sunt mai laxe, în familie. Ţine doar de noi dacă transmiterea în comunitate va fi mai mică”, a declarat Nelu Tătaru.
Șeful DSU, Raed Arafat a explicat și ce înseamnă sărbătorirea Crăciunului și a Revelionului în familie. Mai exact, doar cu oamenii din casă. Iar odată ce acceptăm și alte persoane în jurul nostru, riscul de infectare cu noul coronavirus este inevitabil.
”In familie inseamna intre oamenii care stau in aceeasi casa, da! In familie largita inseamna sa vin si altii la tine, ti-ai asumat imediat un risc! Asa ca, modul in care iti organizezi masa de Craciun, daca aduci si bunicii, si alti prieteni si mai multa lume, care stau in alte zone, riscul de transmite este mai mare. Asta e un lucru logic”, a spus secretarul de stat.