Prima pagină » Actualitate » Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, vizită la Spitalul Judeţean Ploiești: „O să reevaluăm tot ce înseamnă personal”

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, vizită la Spitalul Judeţean Ploiești: „O să reevaluăm tot ce înseamnă personal”

03 sept. 2020, 11:31,
Elena Nicoleta BUJOR în Actualitate

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a efectuat o vizită de lucru la Ploiești, joi, 3 septembrie 2020. Oficialul s-a deplasat în această zona deoarece este o situație dificilă. Înalt demnitarul a susținut că va reevalua tot ce înseamnă personal medical, astfel încât unitățile spitalicești să poată gestiona cât mai bine numărul considerabil de cazuri Covid-19.

„La Spitalul Județean Ploiești avem o suprapopulare, care ar trebui să fie pe alte secții. Mai avem spitalul Vaslui, care trebuie să preia. Spitalul din Câmpina va trebui să constituie acele izolatoare, iar rezultatul va impune și distribuirea. La fel. O să reevaluăm tot ce înseamnă personal. Avem informații și am venit în inspecție la Ploiești pentru a vedea care este cu adevărat situația. Și noi cerem despăgubiri la firmele cu măști. Reevaluăm acel contract. Avem 42 mil. măști. Mai trebuie să vină măști”, a declarat Nelu Tătaru.

Nelu Tătaru, despre vaccinul anti-coronavirus în România

Nelu Tătaru dezvăluie câte doze de vaccin anti-coronavirus va primi România la începutul anului viitor. Marți, la DIGI24, Ministrul Sănătății a vorbit despre câte doze de vaccin va primi România. Este vorba de 4 la sută dintre vaccinurile anti-COVID pe care le va contracta Uniunea Europeană, în situația în care aceste vaccinuri sunt așteptate să apară pe piață la începutul anului viitor. Într-o primă tranșă, UE a contractat 30 de milioane de doze. Astfel, raportat la numărul de locuitori, România are asigurat 4% dintre acestea.

Nelu Tătaru dezvăluie câte doze de vaccin anti-coronavirus va primi România la începutul anului viitor

De asemenea, Nelu Tătaru a adăugat că numărul total de doze de vaccin anti-coronavirus contractat de comunitatea europeană până în prezent se ridică la „300 de milioane de doze”. Chiar și așa, există numeroase discuții cum că ar fi mai multe doze.

„În fiecare lună, comunitatea europeană va primi din aceste contractări un număr de vaccinuri, din care noi beneficiem de acel 4%”, a spus Nelu Tătaru.

„După cum ştiţi, în studiul unui vaccin sunt faza I, faza II, în general sunt pe un eşantion mai mic şi pe persoane sănătoase, fără comorbidităţi. Urmează un stadiu sau o fază III în care sunt eşantioane mai mari şi pentru persoane cu comorbidităţi. În acest moment, din ce ştim noi şi de la partenerii noştri europeni, sunt în jur de 6 firme care fac acest studiu, două dintre ele sunt care au trecut, deja, la faza III. La nivelul comunităţii europene noi sunt angrenaţi şi suntem, să spunem, prinşi în această iniţiativă, urmând ca din ianuarie, poate, să beneficiem şi de primele doze de vaccin.

Comunitatea europeană va primi 30 de milioane într-o primă tranşă, având discuţii şi contracte ferme cu o serie de firme, iar noi urmează să primim o parte din aceste vaccinuri, raportat la numărul de populaţie. S-a decis, din cele 30 de milioane de doze de vaccin care vor fi primite într-o primă tranşă de comunitatea europeană noi suntem cu 4% – 1.290.000 de doze”, a precizat Nelu Tătaru, la Digi 24.

El a arătat că în în cazul în care vom avea oportunitatea de a primi aceste doze de vaccin, într-o primă etapă vor fi vaccinate „grupele extreme şi persoanele care lucrează direct cu populaţia, personalul medical, profesorii, personalul didactic”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`