Medicul-erou, Cătălin Denciu, care a avut de suferit de pe urma incendiului de la spitalul din Piatra Neamț și a fost transportat cu avionul în Belgia, a primit o altă lovitură din partea vieții. Acesta a fost reconfirmat cu noul coronavirus, la Spitalul Floreasca din Capitală. Luni seara, 16 noiembrie, Nelu Tătaru a anunțat, în cadrul unei emisiuni de televiziune, că medicul a fost ars pe 75% din suprafața corpului. Totodată, acesta a intrat pe dializă la Spitalul Militar Regina Astrid din Bruxelles.
”La Floreasca s-au făcut evaluările și un test Real Time PCR pozitiv” a spus Nelu Tătaru, la Digi24.
Ministrul Tătaru a amintit că medicul „a suferit de infecția cu SARS-CoV-2 în martie – aprilie, fiind și donator de plasmă în repetate rânduri”.
„Rămâne reevaluarea care se face în Belgia, inclusiv pentru infecție cu SARS-CoV-2 să avem ca răspuns în zilele următoare”, a mai spus Nelu Tătaru, la Digi 24.
Mai mult, ministrul Sănătății a expus și ce i-a povestit medicul Cătălin Denciu, după ce a avut loc incendiul de la secția ATI a spitalului din Piatra Neamț.
„Din discuțiile cu colegul meu, doctorul Cătălin Denciu, a relevat un incendiu fulminant din momentul în care a intrat încercând să își salveze pacienții. (…) Nu a putut face mai mult decât s-a înfăptuit (…). Din discuțiile cu el, a arătat oricum neputință în încercarea lui de a-și salva pacienții și cât de puternic poate fi incendiul care se dezvoltă pe terapie intensivă, unde avem o cantitate de oxigen importantă prin aparatele care lucrează acolo”, a mai spus Tătaru.
Cătălin Denciu a primit titlul de Cetăţean de Onoare a oraşului
Luni, medicul-erou a primit titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului. Consiliul Local Piatra-Neamţ i-a acordat medicului erou Ioan Cătălin Denciu titlul de „Cetățean de Onoare al Municipiului Piatra-Neamț”, drept mulțumire și apreciere pentru curajul de care a dat dovadă.
De asemenea, familiile victimelor arse în incendiul de la ATI COVID vor primi ajutoare de urgenţă. Astfel, în aceeași ședință, a fost aprobată acordarea unor ajutoare de urgență în valoare de 10.000 lei familiilor din Piatra-Neamț ale căror rude au decedat în incendiul de la secția ATI de la Spitalul Județean Neamț.
În urma incendiului, care a avut loc sâmbătă, 11 pacienți au pierdut lupta cu viața.
Medicul a trecut pe dializă în Belgia
Încercând să îi salveze pe pacienții și colegii din incendiul izbucnit la secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Județean Piatra-Neamț, Cătălin Ioan Denciu, medicul care a suferit arsuri, a fost transferat la Spitalul Militar Regina Astrid din Bruxelles, pentru a fi tratat.
Potrivit comunicatului oficial, bărbatul este încă în stare gravă. Mai mult, în cursul zilei de mâine, va fi supus unei examinări, care să permită medicilor să vadă cu exactitate profunzimea arsurilor.
„Informare privind starea de sănătate a medicului român cu arsuri grave transferat in cursul zilei de ieri la Spitalul Militar Regina Astrid –Bruxelles:
Membrii echipei medicale care tratează pacientul român au precizat că, după internarea și evaluarea pacientului, au fost întreprinse toate procedurile specifice bolnavilor arși grav. Pacientul este în continuare în stare gravă.
În cursul zilei de 17 noiembrie a.c. va fi efectuată o examinare specifică (scaner) pentru a se cunoaște cu exactitate profunzimea arsurilor.Echipa medicală a prezentat soției pacientului, în cadrul unei convorbiri telefonice, starea acestuua, elemente relevante privind rezultatul evaluării medicale și tratamentul aplicat în ultimele 24 de ore. Totodată, a fost stabilită și modalitatea de dialog direct, telefonic, cu familia bolnavului, ori de câte ori este nevoie”, se arată în comunicatul oficial.