Prima pagină » National » Nelu Tătaru, despre transferul pacienților COVID-19 în străinătate: „În acest moment nu este cazul la noi”

Nelu Tătaru, despre transferul pacienților COVID-19 în străinătate: „În acest moment nu este cazul la noi”

10 nov. 2020, 23:15,
Bianca Rebegea în National

Marți, 10 noiembrie, Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a declarat că încă nu este necesar transferul pacienților COVID-19 în străinătate. Acest lucru se datorează posibilității gestionării pandemiei, situația nefiind scăpată de sub control. Declarația făcută de ministru apare pe fondul decesului a șase pacienți din Timișoara, care au murit, fiindcă nu mai aveau loc la Terapie Intensivă.

Tătaru afirmă că, dacă va fi nevoie ca unii pacinți să fie transferați în străinătate, aceste cazuri vor fi gestionate centralizat la nivelul Comisiei Europene.

“La nivelul Comisiei Europene se fac aceste transferuri, cum avem comandamentul pentru vaccin, cum avem eu ştiu, comandamentul pentru medicamente, Remdesivir. Există şi acest comandament. Este un comandament care va face o gestionarea acestor cazuri, dar în acest moment nu este cazul la noi. Noi am evaluat la nivelul fiecărui spital potenţialul de extensie a paturilor de terapie intensivă odată ca şi dotare, a doua oară că şi personal, şi avem şi evaluarea lor la nivel de judeţ şi la nivel de regiune. avem, acele pături care sunt operaţionale în acest moment sau operaționabile în 7-14 zile în măsura în care va fi nevoie”.”, a declarat Tătaru, potrivit stirileprotv.ro.

Beatrice Mahler: „Un pacient critic poate muri în timpul transferului”

Medicii, care se ocupă de tratarea pacienților infectați cu noul coronavirus, spun că ar trebui să fie ultima soluție aceea de a transfera bolnavii în alte țări.

“Până când în România sunt paturi de terapie intensivă este important ca pacientul de terapie sau pacientul critic să beneficieze cât mai rapid de această asistență acolo unde este patul liber. Un pacient critic poate muri în timpul transferului. Atunci când ne gândim la viaţă şi la faptul că trebuie să facem orice pentru a salva viaţa până la urmă transferul este o soluţie însă ar trebui să fie ultima soluţie la care apelăm”, a declarat Beatrice Mahler, manager Institutul de pneumoftiziologie Marius Nasta.

Nelu Tătaru, despre un posibil lockdown: „Nu putem să închidem tot”

Marţi, 3 noiembrie 2020, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a intervenit în direct la un post de televiziune. Acesta a menţionat că nu se va ajunge la un închidere totală a României doar din cauza faptului că în unele zone apar focare. Ministrul susţine că adaptarea se face de la localitate la localitate.

Având în vedere că există o transmitere comunitară diversă în localităţile statului român, nu se poate lua o decizie radicală la nivel naţional, cum ar fi lockdown-ul.

”Avem o transmitere comunitară diferită din localități. Nu putem adapta la nivel național, să închidem tot pentru că într-o anumită zonă sunt anumite focare pe care le putem carantina sau izola, să ducem la un lockdown. Adaptarea o facem de la localitate la localitate. (…) Evoluția situației dă norma sau măsurile pe care trebuie să le luăm. Fiecare activitate o avem cu anumite norme. Esențial ar fi să respectăm regulile. (…) Nu intenționăm să ajungem la un stat polițienesc, dar trebuie să știm că fiecare avem partea noastră pe care trebuie să o facem în acest context”, a spus Nelu Tătaru la un post de televiziune.

Bugetul.ro
Zile libere de la Guvern pentru toată România. Angajații și elevii se vor bucura de un nou weekend prelungit în perioada imediat următoare
redactia.ro
Nicușor Dan a promulgat legea cerută de foarte mulți români. Care sunt măsurile legale stabilite
Bugetul.ro
Găselnița Digi RCS RDS pentru abonații din România. Toți cei care au un abonament la compania de telecomunicații se pot bucura de filme și în aplicația Digi TV
a1.ro
Lidia Buble, gest neașteptat în timpul unui concert. Ce a putut să-i spună unui jandarm care se afla lângă scenă | VIDEO
Playtech.ro
Cum poţi afla dacă ai moştenit acţiuni primite de părinţi sau bunici în Cuponiada din anii ’90. Cum se obţine sumarul de cont
observatornews.ro
Și-a înjunghiat mama cu foarfeca de 20 de ori. Brăileanul s-a enervat când a auzit că vrea să plece în Spania
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Vești proaste pentru proprietarii de apartamente. ANAF vrea să-i stoarcă de bani
realitatea.net
Guvernul dă 10.000 de lei pentru șoferii care au mașini vechi. Care sunt condițiile pentru a lua banii
SportpeSurse
Sărăcia lucie l-a izolat pe marele fotbalist român. Foștii colegi l-au dat uitării și trăiește din mila vecinilor
Playtech.ro
Cum poţi afla dacă ai moştenit acţiuni primite de părinţi sau bunici în Cuponiada din anii ’90. Cum se obţine sumarul de cont
Dailybusiness.ro
Statul dă 700 de lei în plus pentru pensionari! CÂND ajung banii la aceștia
RomaniaTV
MapN sună alarmă despre ordinul de recrutare trimis românilor din Diaspora. Precizări de ULTIMĂ ORĂ – DOCUMENT
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Imagini SFÂȘIETOARE de la înmormântarea Teodorei Marcu. Părinții și soțul, îngenuncheați de durere. Tot satul își ia adio de la ea! VIDEO
redactia.ro
E DOLIU in Romania. Institutul National de Statistica a facut anuntul: "Ne luam ADIO de la Ilie Dumitrescu.."
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`