Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a transmis cifrele oficiale ale internărilor din Unitățile de Primiri Urgențe, în ultima lună. Ministrul a făcut declarația în cadrul evenimentului „Inovația medicală: acces, impact, schimbări”.
Record absolut de pacienți veniți la UPU, în doar o lună
Conform declarației lui Nelu Tătaru, se fac evaluări și statistici zilnic în cea ce privește situația în UPU-urile din țară. Astfel, în perioada 15 septembrie – 15 octombrie, în Unitățile de Primiri Urgențe din România s-au prezentat nu mai puțin de 255.000 de persoane, dintre care 67.000 au rămas internați. În 90 de puncte procentuale dintre cazuri era vorba de patalogii care excludeau diagnosticul de coronavirus.
Ministrul susține că un pacient diagnosticat cu o boală cronică care nu se prezintă la medic i se va agrava starea. Nelu Tătaru prevede că în viitorul apropiat această lipsă de evaluare va fi asumată de către pacient.
„Noi ne-am făcut evaluările și le facem în fiecare zi. V-aș da o statistică în condițiile în care în perioada 15 septembrie – 15 octombrie, s-au prezentat la Unitățile de Primire – Urgențe, în jur de 255.000 de pacienți, la internare rămânând în jur de 67.000. Aici ne referim la patologie non-COVID, majoritatea 90%.
Suntem și în acel moment în care avem o previziune în care pacientul cronic, prin neprezentarea la medicul curant sau medicul de familie, duce la o agravare a patologiei. În viitor vedem că o lipsă de evaluare pe care și-o asumă pacientul, deși condiția trebuie să fie aceea în care avem evaluarea la termenul care trebuie stabilit”, a spus ministrul Nelu Tătaru, în cadrul evenimentului „Inovația medicală: acces, impact, schimbări”.
Ministrul Nelu Tătaru, despre evoluția pandemiei cu noul coronavirus
Ieri, 15 octombrie 2020, în localitatea Câmpeni, ministrul Nelu Tătaru, a ținut să precizeze faptul că cunoaște modalitatea cu care poate fi stopată creșterea cazurilor Covid-19. Acesta susține că doar cu impunerea unor restricții și respectarea regulilor vom trece peste acest impas. După toate acestea, s-ar vedea o estompare a creșterii numărului de cazuri COVID-19.
Interpelat cine va fi răspunzător, după evenimentele petrecute miercuri, 14 octombrie, la Iași, la sărbătoarea Cuvioasei Parascheva, moment în care credincioșii nu au respectat restricțiile și au intrat să se închine la racla cu Moaște chiar dacă nu erau din Iași. Aceasta a răspuns că nu va căuta vinovați.
„Nu aş căuta vinovaţi. Aş căuta calea prin care noi toţi să respectăm nişte reguli şi să observăm că, după impunerea unor restricţii în contextul pandemic şi în contextul sărbătorilor religioase, în două – trei săptămâni să vedem o estompare a creşterii numărului de cazuri. În contextul fiecărei sărbători, putem întâlni respectări sau nerespectări de reguli. A căuta vinovaţi înseamnă a ne lua din timpul nostru şi a pierde un moment important în care putem gestiona o creştere a numărului de cazuri”, a declarat ministrul Sănătăţii.
Nelu Tătaru, despre proiectele în desfășurare din Alba Iulia
Ion Ștefan, ministrul „Grindă”, Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, a fost alături de Nelu Tătaru în vizita de lucru pe care a efectuat-o joi în oraşul Câmpeni.
„Am venit şi cu domnul ministru Ion Ştefan, pentru a evalua capacitatea de a asigura partea hotelieră a spitalului şi necesarul de renovări sau extinderi, cum este acest Compartiment de Primiri Urgenţă, cât şi partea umană pe care o putem gestiona”, a spus Tătaru.
Ministrul a transmis faptul că varianta ca Spitalul Judeţean de Urgenţă din Alba Iulia să fie destinat doar tratării patologiei non-COVID este în analiză.
„În acest moment, noi evaluăm ca Spitalul Judeţean să rămână pentru un spital pentru o patologie non-COVID, în contextul în care avem şi spitale care pot prelua patologie COVID. După discuţiile pe care le-am avut cu Direcţia de Sănătate Publică, în acest moment sunt paturi libere, 40 de paturi libere care pot prelua patologie COVID mediu şi sever, în condiţiile în care pregătim acea ordonanţă de urgenţă în care acei asimptomatici sau unii cu simptome fără comorbidităţi să poată fi trataţi la domiciliu”, a mai spus ministrul.
În aceste momente, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, se află la spitalul mobil suport Covid-19 de la Lețcani, Iași.