Fostul ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru, a discutat despre experiența sa în calitate de oficial în sistemul sanitar, despre care precieaza faptul că nu a fost o încercare tocmai ușoară.
Fostul reprezentant al Guvernului condus de Ludovic Orban a menţionat la un moment dat ca anul 2020 a fost unul greu pentru toată lumea şi şi-a pus amprenta pe viaţa familială. Acesta nu a putut să își ascundă lacrimile pentru că și-a amintit cum băiețelul său de 10 ani îl ruga să stea mai mult cu el acasă.
„Sunt din linia I, mai aveam actuali sau foști colegi parlamentari care-mi spuneau să rămân în minister,. Cine nu a cunoscut linia I nu o va înțelege niciodată. Acolo îți este locul în situații de criză. Ce ar fi însemnat ca eu, ca ministru, să dau niște ordine, deși în sufletul meu știam că nu corespunde nimic din teritoriu cu ce aflăm noi la minister.
Era un moment în care mă gândeam la ai mei, la frații mei din corpul medical cum le era frică, fără medicamente și echipamente la început, strigându-și disperarea. Întrebat copilul meu de 10 ani ce să-i aducă moșul… a spus să i-l aducă pe tata, i-a îndeplinit și lui, dar cred că a fost un an în care cred că a fost mândru de tatăl lui, deși durerea lui era mare dar în acest moment, cred că fiecare dintre noi am trecut și suntem mândri de anul prin care am trecut”, a spus fost ministru al Sănătății, Nelu Tătaru.
Nelu Tătaru, despre Vlad Voiculescu: „Noi avem abordări diferite, eu sunt chirurg, el este economist”
Nelu Tătaru, fostul ministru al Sănătății în Guvernul Orban, a declarat faptul că la nivelul instituției pe care a coordonat-o a lăsat un raport în ziua în care a plecat din funcție. Acest act făcea referire la situația din spitalele din România și a fost întocmit la scurt timp după tragedia de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț.
Nelu Tptaru, împreună cu Ministerul Fondurilor Europene au pregătit o Ordonanță de Urgență pentru investiții în secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) din fonduri europene. OUG a fost citită în primă lectură în guvern. Totodată, după schimbarea cabinetului, acest document nu a mai fost adoptat.
„Am pregătit o ordonanță a Guvernului Orban care stipula ca pe fonduri europene să fie refacute instalațiile din spitale. Această ordonanță se afla pe masă pentru analizare. Ordonanța se află la nivelul ministerului Sănătății. Se aștepta avizarea de la cele două ministere: Sănătate și Fonduri Europene”, spune fostul ministru al Sănătății.
Nelu Tătaru a fost interpelat dacă a discutat cu actualul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu despre raport și despre OUG. Fostul ministru al Sănătății a afirmat că nu a fost solicitat pentru acest lucru.
„N-am fost solicitat, noi avem abordări diferite, eu sunt chirurg, el este economist. (…) Cred că se impune punerea în practică a acestui plan de conformare, dincolo de orice discuție. Orice zi câstigată e o zi în plus, o zi în care nu mai permitem să se întâmple astfel de lucruri”, a mai declarat Nelu Tătaru.