Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a declarat, într-o intervenţie la un post de televiziune faptul ca recordul de îmbolnăviri de COVID-19 este cauzat de revenirile din concedii ale multor dintre români.Conform ministrului, nerespectarea regulilor ar putea duce la noi zile cu recorduri.
Nelu Tătaru declară că recordul trebuie analizat şi din punct de vedere al focarurilor care exista în momentul de fată în România. Luna septembrie este o lună în carevor exista fluctuaţii a numărului de infectări.
Nelu Tătaru considera ca recordul de îmbolnăviri de COVID-19 are mai multe cauze
Prezent în platoul televiziunii DIFI 24, Nelu Tătaru a declarat faptul că această creştere este cauzată de întoarcerea romanilor din concedii, dar şi a anumitor focare care exista în momentul de fată în România. În altă ordine de idei, ministrul afirma faptul că luna septembrie este luna în care s-au ridicat foarte multe restricţii, a început anul şcolar, dar şi campania electorală.
”Am avut zile cu 692 de cazuri, sunt zile cu 1.111 cazuri, astăzi este ziua cu 1,713 cazuri din aproape 26.000 de teste lucrate. Trebuie văzută această creştere a numărului de cazuri în contextul evaluării mai multor teste, dar şi în contextul evaluării mai multor focare din cadrul anchetelor epidemiologice. Nu reuşim să evaluăm zilnic, dar evaluăm la 7 zile, evaluăm la 14 zile.
După cum spuneam, suntem într-o lună în care vom avea o fluctuaţie a numărului de cazuri şi după numărul de teste, dar e şi luna cu cele mai multe măsuri de revenire la o cvasi – normalitate, incluzând aici reînceperea anului şcolar, lună de campanie electorală, reînceperea activităţii în restaurante, cinematografe, teatre, revenirea populaţiei din concedii, aglomerarea transportului în comun şi alegerile de la sfârşitul lunii. În această perioadă, s-a observat un transport în comun destul de aglomerat în care trebuie poate încă o dată menţionat că trebuie respectate nişte reguli. Ştiu că suntem grăbiţi, că am început activităţile economice, am început şcoala, dar precauţiile trebuie să fie maxime. Estimăm o creştere a numărului de cazuri, rămâne să reevaluăm şi zilele următoare”, a declarat Nelu Tătaru la Digi 24, miercuri seara, potrivit news.ro.
Evaluarea cazurilor de COVID ce au conexiuni cu începerea anului şcolar va fi făcut în octombrie.
În altă ordine de idei, Nelu Tătaru a declarat că este prea devreme ca autorităţile să îşi formeze o imagine de asamblu a efectului începerii anului şcolar asupra numărului de cazuri de infectări de COVID-19. Ministrul considera că o părere pertinenta poate fi făcută la începutul lunii octombrie.
”E prematur să vorbim de deschiderea şcolii ca şi număr crescut de cazuri, vom evalua acest lucru la sfârşitul lunii şi începutul lunii octombrie, dar, repet, există evenimente private, există transport în comun, există focare în instituţii pentru persoane vârstnice, există focare încă în spitale şi aş recomanda în continuare, atât celor care organizează evenimente private, cât şi celor care organizează transport în comun, celor care îngrijesc în aceste centre instituţionalizate, păstrarea şi menţinerea acelor precauţii şi respectarea regulilor: mască, distanţare, dezinfectant”, a declarat Tătaru.
Sun mai multe focare COVID-19 pe teritoriul României
Nelu Tătaru a amintit şi existenţa, în aceste momente, a mai multor focare active pe teritoriul României. Unele focare sunt în căminele de bătrâni, în timp ce altele sunt în centrele de plasament. Iaşul este unul dintre judeţele care se confrunta cu mai multe focare COVID-19.
”Sunt focare mai vechi în desfăşurare şi în general în acele instituţii cu persoane vârstnice, cât şi în anumite unităţi spitaliceşti, dar sunt şi unităţi economice unde avem cazuri pozitive. Rămân judeţe ca Prahova, Iaşi şi în Vaslui avem, în Bucureşti avem raportări. Şi sunt şi teste care sunt lucrate în ultimele 2-3 zile, dar care sunt raportate pe ziua de astăzi.
Rămân la aceeaşi idee în care trebuie să menţinem acele măsuri de precauţie, respectarea igienei, precum şi orice activitate pe care o desfăşurăm. Gestionăm o lună destul de dificilă ca şi activităţi şi mergem pe reperele pe care noi le-am stabilit cu o menţinere pe acel platou, în jur de 1.500 şi cu uşoare fluctuaţii de la o zi la alta, să putem gestiona medical această situaţie”, a mai declarat Tătaru.
Nerespectarea reglementarilor impuse de autorităţi poate creşte numărul de îmbolnăviri
În încheiere, ministrul Sănătății a declarat că nerespectarea de către populaţie a normelor de măsuri impuse de autorităţi poate duce, automat la creşterea numărului de îmbolnăviri:
”Este o evaluare a unei zile. Eu vreau să menţinem evaluarea zilnică, cât şi săptămânală şi să putem vorbi la cele 14 zile, la sfârşitul acestei luni, de o evoluţie în acelaşi platou, dar asta ţine doar de noi, prin respectarea regulilor. Nerespectarea regulilor poate merge peste 1.500 – 2.000 de cazuri pe zi”, a mai declarat Tătaru.
Cel mai mare număr zilnic de cazuri de COVID-19 de la declanşarea pandemiei a fost înregistrat miercuri, când Grupul de Comunicare Strategică a anunţat 1.713 cazuri noi de îmbolnăvire, totalul ajungând la 107.011.