Nelu este unul dintre cei mai cunoscuți cerșetori de Iași, iar zilnic umblă desculț printre mașini. Acesta a primit de la alți oameni peste 30 de perechi de papuci, însă umblă tot cu picioarele goale
Nelu B. în vârstă de 40 de ani este bine cunoscut de polițiștii locali din Iași. Acesta își face veacul pe străzi în timp ce cerșește de la șoferi. Recent, a fost depistat de oamenii legii, în zona Baza 3, în timp ce apela la mila trecătorilor.
Nelu este cerșetorul desculț din Iași
În ultima lună, cetățenii din Iași s-au sesizat și i-au cumpărat lui Nelu mai multe perechi de adidași și pantofi. Deși are acum o colecție impresionantă de încălțări, el tot în picioarele goale umblă pe străzi. Aceasta este metoda lui de a sensibiliza publicul în timp ce cerșește. Totuși, polițiștii l-au amendat din nou pe Nelu, deoarece cerșetoria nu este tolerată. Trei tineri din Iași au pus stăpânire pe o parcare publică din oraș.
„Cetățeanul respectiv este cunoscut de noi, polițiștii locali. El are domiciliu într-o localitate din județ, însă, de prin 2020, tot vine în oraș pentru a cerși, cu asta se ocupă. De multe ori a fost primit la baia comunală, în perioada de iarnă în special, pentru că stătea pe străzi, toată lumea îl cunoaște. Am primit și sesizări că umblă printre mașini, în mare parte în zona Baza 3. L-am depistat acum câteva zile, am discutat cu el și am fost nevoiți să îl amendăm. Mai mult de atât nu putem face. Într-adevăr, el umblă desculț, însă am aflat de la colegul meu și de la alți șoferi că în ultima lună a primit zeci de perechi de încălțări. El umblă în picioarele goale pentru a sensibiliza populația, așa poate primește mai mulți bani”, a declarat Mihai Miton, polițist local din Iași.
Cerșitul rămâne o problemă în Iași
Municipiul Iași atrage tot felul de persoane din județ, iar multe dintre ele vin pentru a cerși și a crea probleme în oraș. Zona gării este des frecventată de acești indivizi dubioși care își găsesc adăpost prin scări de bloc. Recent, locatarii unui imobil nu au mai putut intra în apartamente după ce mai multe persoane s-au adăpostit în scara blocului.
„Cerșitul nu este tolerat, noi avem zilnic activități pe această linie. Însă, mai mult de amenzi și să îndrumăm persoanele spre domiciliu, legea nu ne permite mai multe sancțiuni. Spre deosebire de anii trecuți, numărul cerșetorilor din alte județe sau din Republica Moldova a scăzut drastic, au rămas cei din județul nostru. De obicei, sunt în zona gării, și-au făcut pe acolo adăposturi improvizate, noi intervenim, ei se mută, și a doua zi revin pe străzi la cerșit. Sfătuim cetățenii să nu ofere bani sau alte produse oamenilor pentru a nu încuraja fenomenul. Altfel, nu vom scăpa niciodată de cerșetori în municipiul Iași”, a mai adăugat polițistul local Mihai Miton.
Nelu, cerșetorul desculț din Iași, cu siguranță va reveni pe străzi zilele viitoare, în ciuda amenzilor primite.
Umbla descult ca sa impresioneze si sa faca bani cu cersitul, nu pentru ca nu are papuci. Inca sunt botanisti care il cred. Data urmatoare calc cioara, ca tot incurca traficul.
Pentru PLM.Mai dute la munca.Lasa comentariile pentru altii,furi curent.
Tu chiar crezi ca o ea te asculte pt ca scrii tu ceva?
Orașul e împânzit de asemenea specimene, dar polițiștii se fac că nu văd de cele mai multe ori. Mai rău e că sunt nesimțiti, se supără daca nu le dai nimic, de parca ai fi obligat, te mai și înjură, acest specimen isi facea nevoile in mijlocul străzii într-o zi și nimeni nu i-a zis absolut nimic. Orașul regal al lui Mișu s-a transformat într-o jungla și o cloaca pentru indivizi care mai de care mai dubios.
Asta va dura atât timp cât cretinii „miloși” își vor închipui că divinitatea le mai spală din păcate dacă fac „o faptă creștinească” dându-le bani și alte bunuri acestor împuțiți care fug de muncă! Ia să nu le mai dea nimeni nimic niciodată, să vedeți cât de repede dispar din peisaj!
corect. am patito si eu in cimitirul Eternitatea. cu doi am patito. ii trimiti la munca si incep injuriile si amenintarile, unu a sarit si cu cutitul la mine cand l-am luat tare de ce ma injura. aldata altul a aruncat cu pietre asupra mea, mi-a palit si o cruce. era sa-mi sparaga capul. eu faceam curat la morminte si vine si imi cere 5 lei, ca s-a saturat de cate ori trece pe alee si sa nu nu-i dau niciodata nimic, ca de aici nu pleaca pana nu ii dau 5 lei. i-am spus ca nu am bani si ca dator sunt doar la poarta la birouri unde platesc 45 lei de mormant pe an. 3 morminte 135 lei. sunt obligat de acum asa le dau si lor bani? sunt proprietarii cimitirului de acuma? imi pun mie un anumit tarif? numai zic ca in urma ta iti profaneaza mormintele, muncesti ca prostul.am facut reclamatii la Primarie ca agentii de paza de la poarta sa patruleze in cimitir si sa numai stea toata ziua la poarta si sa de-a ia doar taxa de 2 lei de intrare a masinilor. cersetorii mai trebuie si incarcerati. il prinzi o data, de 2 ori si el tot la cersit trebuie 2 ani de trimis la puscarie.
Până nu este băgat la pușcărie nu se liniștește. E jale în tramvaiele și autobuzele din Iași cât de mulți sunt. Aceștia sunt leneșii și puturoșii țării pe care noi ieșenii i am adus și i promovăm. A da bani unui asemenea mizerabil înseamnă să l acceptăm între noi până ne va îmbolnăvi și trimite prin spitale unde nu se știe dacă scăpam cu viață.
Atunci de ce mai sunteți plătiți ? Mergem toți la cerșit că nu este ,,ilegal,,… în Tudor, mi-a bătut în geamul de la mașină, că să-i dau bani…pe bune?
Acești paraziți primesc ajutoare sociale, nu are rost să le dai bani. Dacă nu le ajung banii, să se apuce de muncă. Muncă, vai, le dăunează sănătății, vor să trăiască mult nu să moară bolnavi deși doar parazitează societatea.
Când curățați orașul de boschetari? Asta ar trebui să fie a doua prioritate a oricărui primar, după rezolvarea problemei traficului.
corect! si cainii maidanezi
Poliția ar trebui să-l ajute nu să-l amendeze. Mai ales dacă nu face parte din rețele de cerșetorie caz în care ar trebui sa-i amendeze pe cei care profită de cerșetori. Nu-l mai atacați pe săracul om ca viitorul e incert, mai ales in vremurile astea. El măcar e sănătos, merge respira fără aparate. Sunt multi milionari care au ajuns mai rău ca el.
Mai treci pe la psihiatru! Medicina a avansat. Poate-ți găsesc vreun tratament!…
Vedeti Dracu cu ciorile astea ca se baga printre masini la semafoare si o secunda de neatentie iti distruge viitorul !
Mai este un astfel de specimen la Belvedere in fiecare dimineata. Culmea e ca Politia dirijeaza acolo circulatia dar nici nu se sinchiseste de el.
Nu mi se pare normal, dar ce mai este normal in lumea asta plica de cersetori, influienceri de doi lei, mincinoti , farisei si ce alte Satane or mai exista!
alexandru minerva e plin ce cersetori cu copii mici ,de drogati si vanzatori de droguri ce isi fac veacu pe la saloane de pacanele de bisnitari si speculanti in piata alexandru ,politia doar se plimba cu masina de parca au orbu gainilor si vor salarii duble sa poata dormi la umbra …..
Mai ai o optiune. Muta-te. In Copou, de pilda. Acolo nu gasesti de astia, dar asta costa. Ori pe un deal, daca vrei mai ieftin. In loc sa-ti bata cersetorii pe la usa, iti bate papusoiu-n geam. Ce alegi?
Politia locala ar trebui să umble pe jos și în civil pt.a fi eficienta !
ei cersesc pentru ca li se permite si pentru ca lumea e credula. legea ii ocoleste. pe timpul lui nea Nicu erau trimis direct la puscarie si de acolo directia munca silnica. stau si ma gandesc pe viitor cand pensiile si salariile vor intra doar pe card, ce vor face ei. vor umbla dupa ei cu POS? mie cand mi se cere bani spun ca „nu am, sunt cu cardul”
Alaltaseara, o tiganca asezata pe o banca de pe pietonal s-a stropsit la puradel sa treaca imediat „la treaba”. Puradelul s-a executat imediat. Si-a luat pernuta si un carton, s-a protapit cu fluierul in mijlocul drumului si a inceput activitatea. Saptamana de saptamana stau in mijlocului drumului, cu tiganii parcati pe banci in vecinatate, „la produs” pentru cei mari.
Ori, astea sunt infractiuni, nicidecum contraventii.
Dar, nimeni nu vede, nimanui nu-i pasa ca suntem invadati de „n” forme de cersetorie, multe garnisite cu fapte penale.
Nu mai fiti milosi si nu ii mai dati bani ca face parte dintr-o retea de cersetorie , zilnic este plasat in Baza 3 si luat dupa terminarea „programului” de cersit de niste indivizi tuciurii si ii cer banii produsi!Intr-o zi i-a cerut o tigara unuia dintre ei si i-a dat sa mai fumeze cateva fumuri din tigara ce o fuma cioroiul si i-a zis lasa ca iti ajunge ca ai mai fumat azi…nici macar nu i-a dat o tigara intreaga dar i-au luat toti banii cersiti pe ziua respectiva!Ganditi-va ca atunci cand ii dati bani acestui cersetor , de fapt le dati ciorilor de il pun la cersit !