Prima pagină » Local » Negocieri intense pentru alianțele din Primăria Iași și Consiliul Județean! Ciprian Paraschiv: „Oficial, nu sunt discuții, neoficial, le avem”
Negocieri intense pentru alianțele din Primăria Iași și Consiliul Județean! Ciprian Paraschiv: „Oficial, nu sunt discuții, neoficial, le avem”

Negocieri intense pentru alianțele din Primăria Iași și Consiliul Județean! Ciprian Paraschiv: „Oficial, nu sunt discuții, neoficial, le avem”

10 oct. 2024, 02:00,
Alexandra MAISNER în Local

Au loc negocieri intense pentru alianțele din Primăria Iași și Consiliul Județean. În noile mandate, PSD – USR – AUR ar putea deține majoritatea atât în CL, cât și în CJ

Surprize de proporții se pregătesc după preluarea noilor mandate de consilieri locali și județeni. Mihai Chirica, primarul Iașului, și Costel Alexe, președintele CJ, ar putea ajunge să facă doar figurație și să nu mai dețină majoritatea în plen. Sunt preconizate majorități la care nimeni nu s-ar fi așteptat să fie posibile.

Negocieri intense pentru alianțele din Primăria Iași și Consiliul Județean. Totul pentru obținerea majorității PSD – USR – AUR

În organizațiile politice din Iași sunt discuții intense cu privire la noile alianțe, atât din Consiliul Local, cât și din Consiliul Județean. Mihai Chirica și Costel Alexe ar putea pierde controlul în plen, iar proiectele inițiate de aceștia vor pica la vot. Astfel, cei doi vor fi în funcție doar cu numele, nu vor mai avea niciun cuvânt de spus.

Concret, în această perioadă se poartă negocieri intense și discuții neoficiale pentru formarea unei alianțe la care nimeni nu s-ar fi gândit. Este vorba despre cea construită de PSD – USR – AUR, o alianță care îi va pune la zid pe Mihai Chirica și Costel Alexe.

Reporterii BZI l-au contactat pe coordonatorul județean AUR Iași, Marius Ostaficiuc, pentru a-l întreba dacă aceste discuții se confirmă și dacă AUR plănuiește o eventuală alianță cu PSD și USR. Acesta a fost radical în declarații și a negat orice formă de discuție sau negociere pe acest subiect. Mai mult, Marius Ostaficiuc a precizat că orice negociere este suspendată până pe data de 8 decembrie 2024.

„Să nu ne bazăm pe speculații ale unora sau altora. Nu a existat și nu există nicio discuție. Negocierile politice au fost suspendate până după data de 8 decembrie 2024. Nu insistați, v-am mai spus și vă repet, nu există niciun fel de discuție despre nicio alianță”, a declarat Marius Ostaficiuc, coordonator județean AUR Iași.

Însă, președintele filialei municipale AUR, Ciprian Paraschiv, deși, inițial, a evitat un răspuns concret, în cele din urmă, a recunoscut că la nivelul organizației politice sunt discuții privind viitoarele alianțe între PSD – USR – AUR.

„Oficial, pot să vă spun că nu avem discuții, neoficial, avem discuții”, a transmis Ciprian Paraschiv, președintele filialei municipale AUR Iași.

Ștefan Tănasă, președinte USR Iași: „Aceasta este o decizie pe care o voi lua împreună cu colegii”

Reporterii BZI l-au contactat și pe Ștefan Tănasă, președinte USR Iași. Acesta a evitat să ofere un răspuns concret, însă nu exclude o alianță cu PSD și USR atât în Consiliul Local, cât și în Consiliul Județean.

„O alianță cu PSD și AUR, aceasta este o decizie pe care o voi lua împreună cu colegii. Încă nu am avut o discuție despre eventuale alianțe, nici la Consiliul Județean, nici la Consiliul Local Iași. În altă ordine de idei, alianțe cu PSD, cu AUR, sunt greu de crezut că vor fi făcute atât la Consiliul Județean, cât și la Consiliul Local Iași, dar o să avem o discuție în cadrul partidului, în zilele ce urmează, și ne vom lua o decizie și cu ceea ce înseamnă modul nostru de abordare atât la CJ, cât și la CL, pentru următorii patru ani, și atunci vă pot da mai multe date. Nu am avut discuții cu nimeni, acum, prin județ, prin comune, colegii noștri mai poartă discuții, dar aici, local, la nivel de CL sau CJ, nu am purtat discuții cu absolut nimeni. Dacă ar fi fost discuții, v-aș fi spus”, a declarat Ștefan Tănasă, liderul USR Iași.

Întrebat dacă această alianță ar oferi USR-ului un post de viceprimar și unul de administrator public al județului, acesta a transmis că acest subiect va fi discutat după concretizarea alianței PSD – USR – AUR.

„Da, sigur, acum, legat de funcții, pozițiile pe care să le ocupăm în cadrul Consiliului Județean, astea sunt discuții pe care le vom avea dacă e să agreăm că facem vreo alianță. Pe noi ne interesează, în orice colaborare pe care o vom avea cu oricine, să discutăm mai mult despre proiecte, despre ce vrem să facem în Municipiul Iași, despre ce vrem să facem pentru județul Iași, pentru ieșeni, în general. Sigur, sunt de luat în discuții și funcțiile, dar acestea pică pe planul doi. În principal, vrem să vedem ce se face pentru județ și municipiu în următorii patru ani”, a adăugat Ștefan Tănasă.

În ceea ce privește PSD, liderul de la Iași, Bogdan Cojocaru, a negat discuțiile cu cei din USR și AUR, în privința unei alianțe la Primăria Iași și Consiliul Județean.

„Ce pot să vă spun este că nu au existat discuții cu privire la nicio alianță PSD – USR – AUR”, a declarat Bogdan Cojocaru, liderul PSD Iași.

Viceprimarii Iașului ar putea fi din PSD și USR! La Consiliul Județean, AUR ar putea primi un post de vicepreședinte

Surse din cadrul PSD și USR au transmis reporterilor BZI faptul că negocierile sunt intense între cele trei organizații politice. Miza este simplă, în alianța PSD – USR – AUR vor pune viceprimarii – unul din PSD, iar celălalt din USR –, toate acestea cu susținerea AUR. Iar la Consiliul Județean, AUR va primi un loc de vicepreședinte CJ alături de un alt membru PSD. Funcția de administrator public al județului va fi rezervată pentru USR.

Rămâne de văzut dacă cele trei organizații politice, PSD – USR – AUR, vor ajunge la un consens, iar Mihai Chirica și Costel Alexe vor fi „de formă” în Primăria Iași și Consiliul Județean, aceștia pierzând majoritatea în plen.

Amintim că, în urma alegerilor locale și europarlamentare care au avut loc pe data de 9 iunie 2024, PNL va avea în CL șapte reprezentanți, ADU (Alianța Dreaptă Unită) va avea șapte consilieri locali, PSD va avea șapte consilieri locali, AUR va avea patru consilieri locali, iar CURAJ va avea trei consilieri locali. Astfel, este prima dată când Mihai Chirica va avea o opoziție puternică, iar crearea unei alianțe îi va da mari bătăi de cap.

În ceea ce privește Consiliul Județean, în urma alegerilor locale, PNL are 14 consilieri, PSD, 11 consilieri, USR, 4 consilieri, PMP, 3 consilieri, Forța Dreptei, 1 consilier și AUR, 5 consilieri.

Au loc negocieri intense pentru alianțele din Primăria Iași și Consiliul Județean. În noile mandate, PSD – USR – AUR ar putea deține majoritatea atât în CL, cât și în CJ.

Comentarii
  • ing.Bogdan Tudorahe

    Votăm Mircea Geoana, cel mai bine pregătit și om diplomat dintre toți candidații aspiranți la funcția de Președinte al României.

  • Da dragostea prostănacului avid după ceasuri și bijuteri va ajunge la wc-u după halegeri la fel ca și ciorrrrdeleul meuuu–

  • pascaniul fara apa

    Cine a vândut apa Pascanenilor către APA-VITA de la Iași, sa fie blestemat de Dumnezeu si Mântuitorul nostru Iisus Hristos si de Preacurata lui Maica, si de 4 sfinți evangheliști si de sfinții verhovnici apostoli Petru si Pavel si de ceilalți si de cei 318 sfinți părinți
    purtători de Dumnezeu de la Nicheea, și de toți sfinții care din veac au
    plăcut lui Dumnezeu, și să fie asemenea lui Iuda și blestematului Arie.

    Ei sunt aleșii (votati pe liste pentru răul nostru) Blestemați ai Pascaniului care fără frică de Dumnezeu au votat PENTRU vânzarea apei către ApaVital Iași și au mărit pretul APEI la 16 LEI/MC si au vândut veneticilor, viitorul copiilor noștri ce vor bea apa cu NIT RITI din SIRET, apa bună pleacă la Iași și ROMAN SI NOI stăm fără apă.

    Dorin Nechifor – PNL
    Diana Acsinte – PNL,
    Enea Neculai – PNL
    Vasile Anton – PNL
    Andrei Varca – PNL
    Simona Palade – PSD
    Alexa Bogdan – PSD
    Gabriela Nedelcu – PSD
    Marius Putintelnicu – PSD
    Apostol Carmen – PSD
    Vasile Haldan – PSD
    Vasile Axinte – PSD
    Vasile Balau – PSD
    Stefan Voinea – PPDD

    „BLESTEMATI FIE EI, IN VECII VECILOR, SA BEA APA CU OTRAVA DIN SIRET ”

  • alianta PSD-USR-AUR? a-ti baut prea multa MONA cred. USR nu face alianta cu PSD si AUR in vecii vecilor. poate cu PMP si cu Forta Dreptei

  • Roxana Necula

    Marian Dalban viceprimar…da clasa tuturor agaricilor de la PSD

  • Dacă PSD va face alianță cu haurolacii…înseamnă că totul s.a încheiat. Dracu mai votează ciuma roșie și slugile Kremlinului, haurolacii..

    • confunzi lucrurile, baiatul meu :)))
      pesede este un partid progresist, adica de aia cu pride parade – nu fi mirat, intra la ei pe site si citeste :)))
      hauristii sunt unionisti, complet anti-RU si au batut palma cu evreii lui netaniahu – ala de omoara tot ce vede

  • mergeti degeaba la vot
    ordinul vine in plic din W: cine, in ce functie, unde
    voi cind ii votati deveniti responsabili de numiri 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
21 noiembrie 2024
21 noiembrie 2024