Un muncitor român în vârstă de 34 de ani a fost omorât în abatorul Tönnies din Rheda-Widenbrück, el fiind înjunghiat de un alt român în timp ce se afla la banda de tranşare a cărnii, scriu jurnaliştii de la Deutsche Welle. Agresorul, în vârstă de 35 de ani, şi prietena acestuia, care ar avea legătură directă cu crima, au fost reţinuţi de către poliţişti nemţi.
Crima ar fi avut loc la începutul programului de lucru, iar colegii celor doi citaţi de jurnaliştii de la Deutsche Welle au declarat că mobilul crimei ar fi fost gelozia.
„Tânărul rănit a fost transportat la spital, dar, în ciuda eforturilor, medicii nu au mai putut decât să constate decesul bărbatului de 34 de ani. Secţia a fost închisă. Poliţia l-a arestat pe suspect, un cetăţean român în vârstă de 35 de ani, şi a reţinut-o pe prietena acestuia, care se pare că are legătură directă cu mobilul crimei. A fost constituită o comisie de anchetă, urmând ca rezultatele autopsiei să fie anunţate în cel mai scurt timp”, scrie Deutsche Welle.
André Vielstädte: „Suntem trişti şi consternaţi de cele întâmplate“
Aceştia îl citează pe purtătorul de cuvânt al concernului Tönnies, André Vielstädte, care a declarat că firma „sprijină complet” ancheta.
Şeful organizaţiei angajaţilor din cadrul Tönnies, Mustafa Kuyucu, citat de asemenea de jurnalişti germani, s-a declarat şocat de cele petrecute.
„Suntem trişti şi consternaţi de cele întâmplate. Asigurăm tot ajutorul necesar angajaţilor, rudelor şi prietenilor”, a declarat André Vielstädte.
Abatorul cu cele mai multe cazuri de COVID-19, în urmă cu un an
În urmă cu aproape un an, abatorul de la Rheda-Wiedenbrück devenea temporar locul cu cele mai multe cazuri de COVID-19 confirmate pe o suprafaţă relativ redusă din întreaga Europă. Peste 1500 de angajaţi fuseseră infectaţi cu coronavirus, cei mai mulţi dintre ei fiind angajaţi din România, plătiţi de firme intermediare şi cazaţi în spaţii înguste, îngrămădiţi în ceea ce proprietarii firmelor numeau „locuinţe de serviciu”.
După ce situaţia de la Tönnies a pus pe jar o zonă întreagă, după ce autorităţile germane au trecut în carantină mai multe oraşe şi au declarat că nu mai au niciun fel de încredere în cuvântul miliardarului Clemens Tönnies, la Berlin s-a decis excluderea intermediarilor din industria prelucrării cărnii, începând cu 1 ianuarie 2021.
Românii continuă să racoleze români
Altfel, mai mulți salariaţi români de la Tönnies s-au adresat redacţiei DW Română, nemulţumiţi de condiţiile de cazare şi de neplata drepturilor salariale ce li se cuvin. Astfel, oamenii continuă să fie cazaţi câte 2 într-o cameră, în timp ce „chiria de saltea” li se reţine direct din venituri.
Deşi li s-a promis salariul minim pe economie (9,50 euro pe oră) şi un program decent de lucru, din fluturaşii de salariu primiţi pe adresa redacţiei reiese clar că li se reţin nejustificat sume, astfel încât, după 5 săptămâni de lucru, ei nu primesc mai mult de o mie de euro în cont.
Iar cei care ajung în carantină, pentru că se confirmă în mod constant cazuri de îmbolnăviri cu COVID-19, sunt pur şi simplu uitaţi de angajator.
Cel mai grav este însă că aceşti oameni continuă să fie racolaţi din România de firme care lucrau şi anterior cu Tönnies şi care administrează practic comunicarea dintre concernul gigant şi angajaţii români.
Personalul este atras de firmele româneşti, care promit salarii nete cuprinse între 1400 şi 1600 de euro lunar, după plata „chiriei de saltea”.
Ciudat este şi că oamenii au fost aduşi în Germania, cu transport asigurat de firmele din România, încă din luna ianuarie a acestui an, fără a avea un contract concret de muncă, în condiţiile în care regimul de acces era restricţionat pe fundalul pandemiei. Contractele de muncă au fost semnate de abia după ce oamenii au ajuns în Germania.