Prima pagină » Razboi în Ucraina » Motivul pentru care rușii au dezmembrat calculatoarele și au furat softurile de la Cernobîl
Motivul pentru care rușii au dezmembrat calculatoarele și au furat softurile de la Cernobîl

Motivul pentru care rușii au dezmembrat calculatoarele și au furat softurile de la Cernobîl

17 iul. 2022, 11:00, 2 ,
în Razboi în Ucraina

Centrul de măsurare a radioactivităţii din zona de excludere a Centralei nucleare de la Cernobîl a devenit parţial nefuncţional, după ce militarii ruşi au furat, în timpul ocupaţiei din lunile februarie şi martie, softurile echipamentelor, a declarat directorul adjunct al centrului, Olexandr Barsukov.

Potrivit sursei citate, armata Rusiei ar fi sustras hardurile calculatoarelor şi programele cu care lucrau specialiştii Centrului de măsurare a radioactivităţii, având suspiciunea că în aceste laboratoare Ucraina ar crea armament nuclear.

„Când ocupanţii au intrat aici, din relatările celor care au rămas aici, au fost desfăcute toate calculatoarele. Ei susţineau că noi aici ne pregăteam pentru crearea armamentului nuclear. Era o informaţie falsă. Au stricat toate computerele şi softul cu care lucrau toate echipamentele pe care le avem aici. Probabil au căutat informaţii. Au scos toate hardurile şi le-au aruncat prin jur. Am încercat să le căutăm şi să le montăm din nou, dar până acum acest lucru a fost imposibil. Conducerea unităţii noastre duce tratative cu diferite companii, inclusiv cu companiile care ne-au furnizat aceste echipamente. Comisia Europeană ne-a ajutat să creăm acest laborator şi în scurt timp ne-au promis că ne vor aduce softuri noi şi vom încerca să repornim aceste echipamente”, a afirmat Olexandr Barsukov.

În prezent, datele cu privire la radioactivitatea din perimetrul protejat al centralei atomice au fost colectate cu ajutorul altui sistem care include 39 de senzori amplasaţi în diferite puncte din zona de excludere şi care transmit informaţii cu privire la nivelul radiaţiilor.

Centrul de măsurare a radioactivităţii din zona de excludere a Centralei nucleare de la Cernobîl este administrat de Întreprinderea de stat specializată „Ecocentru”.

Centrala de la Cernobîl, care a fost afectată de explozia de la 26 aprilie 1986, s-a aflat sub controlul militarilor ruşi în perioada 24 februarie – 31 martie, timp în care aproximativ 1.000 de soldaţi au staţionat în zona de excludere.

Bugetul.ro
Ilie Bolojan, dator vândut la stat. Cum a reușit să scape fostul președinte interimar de afacerea care aproape că l-a adus la sapă de lemn
redactia.ro
EXCLUSIV Reacția emoționantă a fetiței Elenei Udrea atunci când a aflat că pedeapsa mamei sale i-a fost redusă. Adrian Alexandrov, detalii neștiute despre familia sa
Bugetul.ro
Moartea milionarului din Pipera a lăsat în urmă o companie care deține numeroase imobile în toată Capitala. Cine a fost Mario Felice, fondatorul Nusco
a1.ro
Chef Ștefan Popescu și chef Alexandru Sautner, primele reacții după Finala Chefi la cuțite, sezonul 15. Ce au transmis
Playtech.ro
Anunțul făcut de Cleopatra Stratan după 4 ani de căsnicie: “Așa o să ne fie!”
observatornews.ro
Guvernul pregăteşte concedieri la stat şi eliminarea sporului de antenă. Soluţiile propuse de Iancu Guda
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Despăgubiri pentru acești șoferi ghinioniști. Câți bani le intră pe card
realitatea.net
Președintele, sub PAZĂ permanentă. Măsuri stricte de SECURITATE pentru Nicușor Dan și familia sa
SportpeSurse
Ilie Bolojan i-a lăsat un bilețel lui Nicușor Dan pe care i-a scris o dată și cel mai mare eveniment care a marcat România
Playtech.ro
Testul simplu care îți arată dacă telefonul te ascultă. Experții în securitate cibernetică arată cum poți afla adevărul în câteva minute
Dailybusiness.ro
Marilu, acuzații grave la adresa fostului iubit: „Pot să recunosc, după atât timp, că am fost bătută de el”
RomaniaTV
MApN, anunț important, de ultimă oră, care îi vizează pe toți românii. Ce urmează să se întâmple
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Fenomenul meteo mai periculos ca alertele de Cod Roşu de furtuni. Alertă de la meteorologi
redactia.ro
Imaginile momentului! Cum au fost săltați Nicușor Dan și iubita sa de către jandarmi și băgați în dubă
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!
Comentarii
  • who cares?

  • Motivul este ca asa au ei un reflex de sute de ani !, intrebati pe oricine din orice tara din europa de est pe unde au trecut ei, in Germania prin anii 90 cind sau carat de acolo au luat si prizele si intrerupatoarele si geamurile si usile cu tot cu tocuri, absolut tot ce sa putut smulge si incarca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`