Prima pagină » Radio » Actualitate » Motivul pentru care Călin și Orianda Donca și-au retras copiii de la școală. Ce educație le oferă acestora

Motivul pentru care Călin și Orianda Donca și-au retras copiii de la școală. Ce educație le oferă acestora

10 apr. 2023, 09:44,
în Radio

Călin și Orianda Donca au dezvăluit recent că și-au retras copiii de la școală, astfel că aceștia nu mai merg la nicio instituție de învățământ. Gestul celebrei familii a intrigat multă lume, însă părinții celor cinci copii au explicat motiovul pentru care au luat această decizie. În prezent, frumoasa brunetă Orianda Donca este cea care se ocupă de educația copiilor.

Călin și Orianda Donca sunt oameni de afaceri de succes și părinții a cinci copii minunați. Familia lor este una dintre cele mai unite și armonioase din showbiz-ul românesc, însă aceștia ies în evidență cu câteva concepte mai rar întâlnite în România. Unul dintre acestea ar fi faptul că au ales să-și retragă copii de la orice instituție de învățământ și să le ofere un anumit tip de educație.

Călin și Orianda Donca și-au retras copiii de la școală

Orianda și Călin Donca fac furori la televizor cu viața de lux pe care o duc. Chiar dacă își permit orice, încearcă să îi țină pe cei cinci copii ai lor departe de bani și să îi învețe să facă ceva pentru a-i primi. Din acest motiv, cei doi au ales să le ofere propria educație, așa cum consideră ei de cuviință.

Familia Donca și-a retras copiii de la școală și grădiniță, iar acum învață acasă în sistem home-schooling. Chiar dacă este o alegere îndrăzneață, pentru ei a fost cea mai bună opțiune pe care au avut-o. Mai mult, au ajuns la o înțelegere, și anume faptul că Orianda rămâne acasă să aibă grijă de copii, iar Călin se ocupă de afacerile familiei.

„Soția se ocupă în întregime de copiii noștri. Am decis să îi creștem noi, i-am scos și de la școală. Este home-schooling. Am decis că este mai bine să îi educăm noi, după gândirea noastră. Ei au anumite sarcini, când și le îndeplinesc, primesc 100 sau 50 lei. Dacă vor haine sau vor activități, trebuie să facă din banii lor”, a declarat Călin Donca.

Orianda Donca este o mamă dedicată

Orianda Donca se dovedește a fi o mamă dedicată care își crește cei cinci copii cu multă iubire. Soția afaceristului a spus că a făcut acest lucru din plăcere și are mare grijă de fiecare în parte, chiar dacă nu este ușor. De asemenea, toți cei cinci copii dorm cu părinții în același pat.

„Să crești cinci copii, nu e chiar ușor. M-am dedicat din plăcere, nu din obligație. I-am alăptat foarte mult, din plăcere. Copiii au dormit de mici cu noi în pat”, a precizat Orianda Donca.

La doar 34 de ani, frumoasa brunetă se poate declară mândră de tot ceea ce a construit. Călin are 38 de ani și, deși sunt atât de tineri, se numără printre milionarii din țara noastră. Orianda se mândrește atât cu afaceri de succes, cât și cu o familie deosebită, deoarece este mama a cinci copii, având trei fete și doi băieți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`