Lora anunțat în urma cu două săptămâni că renunță la postul de prezentator Vorbește Lumea, pentru a se dedica mai mult proiectelor personale. Totuși, surse din cadrul Pro TV susțin că de fapt aceasta nu a reușit să-și negocieze contractul.
Lora ar fi plecat de la Pro TV din cauza banilor
Surse din Pro TV susțin că Lora a încercat să-și renegocieze contractul cu televiziunea, însă prețul cerut de aceasta nu ar fi fost acceptat de conducere. Rolul ei inițial era până când se întoarce Adela Popescu din concediul de materinate.
Aceeași sursă declara că Lora primea doar 6000 de euro pentru 20 de ediții ale show-ului de divertisment matinal. Acesta, în medie, avea 20 de ediții pe lună și 2 ore și jumătate de emisie (timp petrecut pe post). La asta se mai adaugă cel puțin o oră de pregătiri, ședinte de redacție și filmări exterioare.
Dacă aceasta este într-adevăr suma pentru o emisiune atât de lungă și zilnică, salariul este infim chiar și pentru un co-prezentator. Plecarea Lorei a fost anunțată chiar de ea într-o zi de vineri.
Formatul Vorbește lumea s-a transformat pentru moment în „Gașca Vorbește lumea”, care pe lângă legedarul Cove mai are 5 co-prezentatori.
Sursa a lăsat să se înțeleagă că Lora ar fi cerut șefilor de la Pro TV 10000 de euro pe lună, însă aceștia nu s-au lăsat înduplecați.