Prima pagină » Local » Motivarea judecătorilor ieșeni în cazul condamnării fostului secretar al orașului Târgu Frumos, Felicia Spulber! Femeia fusese achitată la prima instanță
Motivarea judecătorilor ieșeni în cazul condamnării fostului secretar al orașului Târgu Frumos, Felicia Spulber! Femeia fusese achitată la prima instanță

Motivarea judecătorilor ieșeni în cazul condamnării fostului secretar al orașului Târgu Frumos, Felicia Spulber! Femeia fusese achitată la prima instanță

26 mai 2020, 04:00,
Ciprian Nedelcu în Local

Felicia Elena Spulber a fost condamnată recent de magistrații ieșeni la doi ani de închisoare, cu suspendare, pentru abuz în serviciu. Secretarul orașului Târgu Frumos fusese achitat la prima instanță. Judecătorii ieșeni au emis motivarea deciziei de condamnare în acest caz

Fostul secretar al Consiliului Local (CL) Târgu Frumos a fost pedepsit de către magistrații Curții de Apel Iași după ce, la prima instanță, fusese achitat. Astfel, judecătorii ieșeni au admis apelul formulat de procurori și au condamnat-o pe Felicia Elena Spulber la doi ani de închisoare, cu suspendare, pentru abuz în serviciu. Inițial, Felicia Spulber fusese achitată de către Judecătoria Pașcani, dar procurorii au contestat decizia luată la începutul lunii octombrie 2019.
Pe 16 februarie 2018, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a dispus trimiterea în judecată a Feliciei Spulber (44 de ani), din municipiul Iași, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

„În perioada noiembrie 2016 – aprilie 2017, inculpata, în calitate de secretar al Primăriei Orașului Târgu Frumos, nu a respectat atribuțiile de serviciu stabilite prin lege, în sensul că nu a întocmit referatul și nu a înaintat acest document împreună cu actele din care rezulta motivul legal de încetare a mandatului primarului orașului Târgu Frumos, prin aceasta cauzând o vătămare intereselor legitime ale Prefectului Județului Iași – împiedicat să-și îndeplinească atribuțiile”, au afirmat anchetatorii.

Probleme cu demiterea primarului, în lipsa unui răspuns de la secretar

Felicia Spulber a susținut în instanță că nu se consideră vinovată de săvârșirea faptei de abuz în serviciu pentru care a fost trimisă în judecată.
Magistrații au constatat că, prin sentința penală din data de 28 decembrie 2015, primarul orașului Târgu Frumos a fost condamnat la un an de închisoare, cu suspendare, pentru conflict de interese în formă continuată. Ulterior, Secretariatul orașului Târgu Frumos a primit extrasul privind decizia de condamnare a primarului.

„Constatând că sunt aplicabile dispozițiile din Legea nr. 393/2004, referitoare la încetarea calității de primar înainte de expirarea duratei mandatului, ca urmare a condamnării la o pedeapsă privativă de libertate, Instituția Prefectului Județului Iași a înaintat pe 2 noiembrie 2016 o adresă către secretarul orașului Târgu Frumos, prin care i s-a solicitat întocmirea referatului cu propunere însoțit de documentele justificative, în vederea emiterii ordinului de constatare a încetării mandatului primarului.

În lipsa unui răspuns, pe 14 noiembrie 2016, Instituția Prefectului a solicitat din nou secretarului orașului Târgu Frumos întocmirea referatului. Pe 21 noiembrie 2016, inculpata, în calitate de secretar al orașului Târgu Frumos, a răspuns solicitării, în sensul informării cu privire la condamnarea primarului orașului Târgu Frumos, totodată inculpata exprimând, printre altele, propria opinie, în sensul că nu sunt aplicabile dispozițiile din Legea nr. 393/2004 și că solicită Instituției Prefectului să-i comunice sentința penală de condamnare a primarului”, au afirmat judecătorii.

În lipsa propunerii secretarului în sensul emiterii ordinului, prefectul nu îl poate emite, acest act fiind condiționat de propunerea secretarului prin referat. Totuși, prima instanță a considerat că Felicia Spulber trebuie achitată, pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală. În schimb, Curtea de Apel Iași a decis condamnarea, însă Felicia Spulber a formulat un recurs în casație.

Motivarea magistraților ieșeni

În cursul judecății, instanța i-a audiat pe actualul și fostul prefect ai Iașului. De asemenea, magistrații au audiat-o pe Felicia Spulber, care și-a susținut nevinovăția.
Judecătorii ieșeni au constatat că, potrivit legislației, în toate cazurile de încetare înainte de termen a mandatului de primar, prefectul emite un ordin prin care constată încetarea mandatului primarului. Totodată, ordinul va avea la bază un referat semnat de secretarul comunei sau al orașului, precum și actele din care rezultă motivul legal de încetare a mandatului.

„Din întreg conținutul adresei trimise, nu rezultă ceea ce s-a reținut în hotărârea de achitare a inculpatei, cum că inculpata a înțeles ca, în această manieră, să respecte obligația de informare; din contra, rezultă manifestarea explicită de voință de a nu întocmi referatul prevăzut în textul de lege (document despre care, în mod cert, avea știință) și de a cere a i se comunica de către Instituția Prefectului hotărârea judecătorească definitivă „pentru a lua act de cele reținute, aplicate și dispuse de instanță”, arogându-și practic atribuția de a verifica, de a realiza un filtru asupra hotărârii de condamnare definitive. O dovadă în plus a refuzului o constituie faptul că, la cea de-a treia adresă transmisă de Instituția Prefectului, inculpata nu a mai răspuns, clasând solicitarea cu următoarea mențiune:

„Prezenta solicitare privind întocmirea referatului se clasează ca urmare a lipsei documentelor justificative în original (sentința) și a prevederilor legale privind executarea pedepsei”. Din conținutul „clasării” reiese în mod clar nu faptul că inculpata a avut reprezentarea că și-a îndeplinit obligația de informare, ci, din contra, că nu a intenționat să se conformeze dispozițiilor legale privind emiterea unui referat, invocând în mod evident faptul că îi lipsea hotărârea judecătorească în original”, au afirmat magistrații ieșeni în ceea ce privește decizia de condamnarea a secretarului Felicia Spulber.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`