Prima pagină » Actualitate » Moțiunea depusă împotriva ministrului Eduației Sorin Cîmpeanu a fost respinsă
Moțiunea depusă împotriva ministrului Eduației Sorin Cîmpeanu a fost respinsă

Moțiunea depusă împotriva ministrului Eduației Sorin Cîmpeanu a fost respinsă

21 iun. 2022, 16:23,
în Actualitate

Moțiunea de cenzură depusă împotriva ministrului Educației Sorin Cîmpeanu a fost respinsă marți, 21 iunie.

În cadrul ședinței de luni, 20 iunie, ministrul Educației a răspuns punctual fiecărei acuzații din moțiunea depusă împotriva sa.

Reamintim că în cadrul moțiunii i-a fost reproșat și programul masă caldă în școli:

“În tot mandatul, nu a reușit să mai adauge măcar o școală în plus în programul-pilot „Masă caldă în școli”, după ce a amânat prelungirea lui în 2021, când ordonanța de prelungire a venit abia în august, iar normele de implementare au venit abia la finalul anului. Iar acum, ne vântură pe sub ochi decizia de a demara un așa-zis program „integrat” de masă sănătoasă, improvizat mai degrabă din mai multe programe din fonduri europene, la fel cum a încercat să ne păcălească și cu bugetul „global” al educației regăsit pe la alte ministere”, acuză inițiatorii moțiunii.

Moţiunea simplă a fost intitulată “Ministru. Dezastru. Educaţie fără viitor” şi a fost semnată de 52 de deputaţi USR. Fiecare capitol are un subtitlu în care ministrul este numit „corigent la”, fiind enumerate criticile principale. Deputaţii USR au susţinut, în moţiune, că Sorin Cîmpeanu este singurul responsabil de “dezastrul învăţământului din România”.

Cu toate acestea, marți, 21 iunie, moțiunea de cenzură depusă împotriva ministrului Eduației Sorin Cîmpeanu a fost respinsă.

Bugetul.ro
Marele zăcământ de petrol ascuns în „măruntaiele” României. Locul în care a fost găsită o adevărată „comoară” de petrol și gaze naturale este surprinzător
redactia.ro
Singurele 2 zile în care poți spăla hainele în Săptămâna Mare. Vei avea ghinion tot anul dacă nu respecți obiceiul
Bugetul.ro
S-a terminat pentru ANPC și Cristian Popescu Piedone. Decizia justiției confirmă eșecul autorității în procesele contra marilor bănci din România
a1.ro
Program Denii Săptămâna Mare 2025. La ce oră încep slujbele în fiecare zi din Săptămâna Patimilor
Playtech.ro
Ce au descoperit medicii la autopsia lui Emanuel, medicul de 28 ani găsit mort în locuința sa. Care ar fi cauza morții
observatornews.ro
Brânza de oaie "din Sibiu", dusă la analize. Rezultatele şocante, arătate apoi producătorilor
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Cozonacii din supermarket. Te îngrozești dacă le citești eticheta
realitatea.net
Săptămâna Mare: Perioada cu cea mai mare încărcătură spirituală din an. Ce TREBUIE să faci în fiecare zi, pentru a fi ferit de boală și a avea parte de noroc
SportpeSurse
Nadia Comăneci și-a deschis buzunarele să primească uriașa sumă pe care o încasează de la statul român în 2025 ca rentă viageră
Playtech.ro
Vine vara în România, vor fi peste 28 de grade Celsius. ANM anunţă vreme ciudată în următoarea lună
Dailybusiness.ro
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
RomaniaTV
Tragedie în lumea medicală. George și Emanuel, doi medici tineri, au murit. Aveau doar 28 și 31 de ani. Detalii teribile!
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
BOMBA momentului în showbiz! S-au împăcat! După ce s-au certat la TV, au decis să uite tot, în Postul Paștelui: Am vorbit pe cameră
redactia.ro
Cine sunt oamenii trimiși de Trump la București ca să discute cu Bolojan și Ciolacu
ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`