Prima pagină » Cancan » Monica Bârlădeanu și-a salvat un văr de la moarte prin puterea credinței

Monica Bârlădeanu și-a salvat un văr de la moarte prin puterea credinței

30 sept. 2021, 15:41,
în Cancan

Monica Bârlădeanu a povestit cum și-a salvat un văr de la moarte. Fanii acesteia nu se gândeau că vedeta a trecut printr-un astfel de episod marcant. Frumoasa actriță a acționat la sfatul unui preot și i-a citit psalmi vărului ei care era în comă.

Monica Bârlădeanu și-a salvat vărul de la moarte

Actrița Monica Bârlădeanu nu mai are nevoie de nicio introducere. Aceasta este de departe una dintre cele mai frumoase și iubite actrițe de la noi. În timpul de când este prezentă pe micile ecrane a reușit să facă mulți români să o îndrăgească și să-și dorească să afle mai multe despre ea.

O poveste pe care o știau foarte puțini este cea legată de vărul său care a marcat-o tare pe vedetă. Cea din urmă a fost alături de cel drag în timpul în care acesta se afla pe patul de spital, moment în care și medicii erau sceptici cu privire la starea lui de sănătate. Vedeta a acționat imediat, iar la îndemnul unui preot i-a citit ceva special.

Cei care o urmăresc pe rețelele de socializare știu că Monica este foarte credincioasă și face des călătorii la diverse biserici și mănăstiri. Întrebată ce înseamnă pentru aceasta Dumnezeu, frumoasa brunetă a răspuns că „dragoste în forma ei pură”.

„Hmm, asta e greu de zis. Cred că o conexiune cu divinitatea, în mod normal, ar trebui să-ți adâncească conștiința, să te ajute să lucrezi la tine, să evoluezi spiritual, emoțional… Să dezvolți toleranță, răbdare și să ajungi să judeci din ce în ce mai puțin. Nu știu dacă lucrurile astea s-au întâmplat cu mine, sincer. Iar cum mă percep cei din jur nu prea stau să întreb”, a detaliat Monica Bârlădeanu.

Vedeta i-a cititi psalmi pe patul de spital

S-a zvonit că actrița i-a citit psalmi vărului ei în timp ce acesta se afla pe patul de spital. Artista a subliniat că episodul în cauză a fost și este unul greu de explicat în cuvinte chiar și din punct de vedere medical.

„Nu cred că am schimbat viața nimănui, realist vorbind. Cred că oamenii se schimbă când decid ei s-o facă sau când sunt constrânși de împrejurări. Iar în situația verișorului meu, ăsta e doar unul dintre lucrurile greu de explicat medical la care am asistat… N-aș vrea să exagerăm nimic.”

Monica Bârlădeanu consideră că întâi vine nevoia în ceea ce privește căutarea spirituală a fiecăruia, ulterior credința, iar mai apoi dovezile, dacă oamenii sunt binecuvântați să le vadă sub ochii lor.

„E foarte bună întrebarea, îmi pare rău că am ratat-o. Dar aș răspunde așa: niciuna. Vine întâi nevoia (să fim sinceri: cei care au parte de căutări spirituale au, de obicei, ceva de vindecat în sufletul lor sau o nevoie urgentă de ajutor providențial), apoi credința, iar apoi, dacă ești binecuvântat și cu dovezi… mare lucru”, a mai detaliat frumoasa ieșeancă, potrivit Playtech.

Bugetul.ro
Spaima care vine dinspre UE! Guvernul României ar putea primi ordin să mărească toate salariile actuale din sistemul bugetar în perioada următoare
redactia.ro
Gestul neașteptat făcut de Gigi Becali în miez de noapte pentru George Simion.
Bugetul.ro
Moștenitorul lui Cristian Popescu Piedone nu se joacă. Primarul sectorului 5 vrea să-l facă uitat pe tatăl său și demarează un proiect care i-ar putea aduce și alte mandate
a1.ro
Gestul făcut de George Simion, imediat după ce a pierdut alegerile. Cum a fost surprins pe Aeroportul Otopeni în această dimineață
Playtech.ro
Singura gară din România în care nu a ajuns niciodată un tren. A fost construită la sfârșitul comunismului și abandonată imediat după Revoluție
observatornews.ro
Factorul decisiv care i-a făcut pe români să-l voteze pe Nicuşor Dan. Momentele cheie din noaptea victoriei
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Cât va câștiga Nicușor Dan ca președinte al României
realitatea.net
Colesterolul redus într-o săptămână. Cinci pași recomandați de nutriționiști
SportpeSurse
Vizită surpriză pentru George Simion în toiul nopții. A dat cu el de pământ!
Playtech.ro
Pensionarii pot avea coasiguraţi? Ce spune legea în 2025
Dailybusiness.ro
Românii, „salahorii” Europei: Muncim cel mai mult, dar trăim cel mai puțin!
RomaniaTV
Anunţul BNR după rezultatele alegerilor prezidenţiale. Veste fabuloasă pentru români
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
EXIT POLL alegeri prezidenţiale 2025, turul 2! E TSUNAMI de la prima oră! Surprize mari după primele cifre!
redactia.ro
Cum a apărut Ilinca Simion la secția de vot din Mogoșoaia? Ce rochie a ales să poarte
ego.ro
Oana Roman, momente dramatice, EXCLUSIV: ”O relație abuzivă și toxică...”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`