Monica Anisie, ministrul Educației, a anunțat sâmbătă, 7 noiembrie, că elevii nu vor mai susține tezele în anul școlar 2020-2021, acestea fiind înlocuite cu evaluarea sumativă.
„În ceea ce privește susținerea tezelor, după consultarea pe care am avut-o cu toți factorii implicați, am luat decizia ca acestea să nu se mai susțină anul acesta școlar. Să nu uităm că tezele se susțin la doar două sau trei discipline, în rest se realizează evaluarea sumativă. Deci, tezele nu se susțin, însă au fost înlocuite cu evaluarea sumativă”, a declarat Monica Anisie.
Monica Anisie: „Elevii de clasa a VIII-a și a XII-a vor continua pregătirea pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2021“
Ministrul Educației a precizat că va continua pregătirea elevilor pentru Evaluarea Națională și Bacalaureatul din 2021.
„Pentru elevii de clasa a VIII-a și a XII-a, începând cu semestrul al doilea, pe lângă aceste lecții pe care le vom face, vom avea măsuri concrete. Vor fi teste de antrenament săptămânale, disponibile și acum pentru elevi pe site-ul Ministerului Educației, vom continua programul teleșcoala și vom continua și pregătirea față în față”, a menționat Monica Anisie.
Ministrul a făcut anunțul în condițiile în care a fost luată deja decizia ca toate școlile din România să treacă în scenariul roșu, care presupune învățarea exclusiv online.
Ieri, Consiliul Național al Elevilor arăta că majoritatea covârșitoare a elevilor preferă suspendarea tezelor semestriale și înlocuirea acestora cu o altă formă de evaluare sumativă. În acest sens s-au exprimat peste 76% dintre cei intervievați. În schimb, 15,3% dintre elevi consideră că evaluarea ar trebui susținută ca înainte, adică față în față.
Structura anului școlar 2020-2021
Semestrul I (17 săptămâni)
Cursuri: 14 septembrie 2020 – 22 decembrie 2020
Vacanță pentru grădinițe și clasele pregătitoare – a IV-a: 26 octombrie – 1 noiembrie 2020
Vacanța de iarnă: 23 decembrie 2020 – 10 ianuarie 2020
Cursuri: 11 ianuarie 2021 – 29 ianuarie 2021
Vacanţa intersemestrială:30 ianuarie 2021 – 7 februarie 2021
Semestrul al II-lea (17 săptămâni)
Cursuri: 8 februarie 2021 – 1 aprilie 2021
Vacanţa de primăvară: 2 aprilie 2021 – 11 aprilie 2021
Paștele Catolic va fi în 2021 pe data 4 aprilie
Cursuri: Luni, 12 aprilie 2021 – Joi, 29 aprilie 2021
Vacanță de primăvară: 30 aprilie 2021 – 9 mai 2021
Paștele Ortodox va fi în 2021 pe data 2 mai
Cursuri: 10 mai 2021 – 18 iunie 2021
Vacanţa de vară: 19 iunie 2021 – data noului an școlar urmează să fie stabilită.
România continuă să aibă un număr mare de persoane la Terapie Intensivă
Până ieri, 6 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 287.062 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 195.971 de pacienți au fost declarați vindecați, conform știrioficiale. În județul Iași, joi, 5 noiembrie, au fost efectuate 2.007 testări.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 10.260 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până ieri, 7.663 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 05.11.2020 (10:00) – 06.11.2020 (10:00) au fost raportate 123 decese (69 bărbați și 54 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 13 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 36 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 36 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 35 decese la categoria de peste 80 de ani.